Iohannis e folosit doar pe post de berbece!

Principala problemă a blocului euroatlantic nu mai este mobilizarea de trupe și armament pentru susținerea frontului ucrainean, ci identificarea unei soluții și a unui format, agreate și de către ruși, prin care să se demareze negocierile de pace. După propunerea flamboaiantă a lui Macron de a trimite trupe în Ucraina, rușii au comunicat în mod informal că, dacă se va întâmpla așa ceva, ei vor schimba radical dispozitivele militare de atac, recurgând la armamentul de ultimă generație ce are capabilitate de distrugere însutită față de ceea ce s-a folosit până acum în război. Comunicarea rușilor și-a atins scopul imediat, ați observat că Macron a fost lăsat de partenerii NATO într-un offside vizibil, însă această sperietoare e menită de fapt să sugereze că e venit timpul începerii negocierilor de pace.

Singurul format nimerit pentru viitoarele discuții este Consiliul NATO-Rusia, creat acum 22 de ani la summitul de la Roma al alianței, activat doar de câteva ori în acest interval de timp, niciodată însă în ultimii cinci ani, tocmai din pricina pregătirilor subterane pentru războiul din Ucraina. Se va recurge la acest format pentru negocieri tocmai deoarece ONU și-a arătat limitele de eficiență în decizie, ultima dată referitor la carnagiul din Gaza, dar și pentru că nu se dorește implicarea restului statelor cu potențial nuclear, cum ar fi China și India. Dealtfel se pare că chiar Xi Jinping este cel ce-a comunicat faptul că China agreează și susține desfășurarea viitoarelor negocieri de pace în formatul Consiliului NATO-Rusia, obținând și un acord în acest sens din partea lui Putin.

Negocierile informale din interiorul NATO se duc deja între britanici și turci, considerați ca interpuși agreați de către SUA, respectiv Rusia, iar Erdogan este pregătit să-i prezinte lui Putin primele concluzii în cadrul vizitei oficiale pe care acesta o va efectua în Turcia în săptămânile următoare.

Ei bine, în această desfășurare a lucrurilor devine important viitorul șef al NATO, care trebuie să fie o personalitate acceptată inclusiv de către Rusia, să îndeplinească criteriile de convergență ce vor fi cerute de către părțile aflate în conflict. Din acest unghi privită situația e limpede că Mark Rutte, cu ale sale poziționări radical anti rusești, nu e potrivit, acesta fiind și motivul pentru care Iohannis a fost introdus în joc, cu sarcina de a perturba procesul de nominalizare al olandezului. Tot la fel de clar e și faptul că nici Iohannis nu poate fi viitorul șef NATO, nu are nici una dintre calitățile necesare unui coordonator de negocieri atât de sofisticate, el a avut doar rolul berbecelui gata să se facă de râs printr-o autopropunere, dar ca piesă necesară în acest stadiu, în care trebuia invalidată propunerea olandezului Rutte ca viitor șef al alianței.

Prezint în final un detaliu semnificativ legat de conjunctura alegerii succesorului lui Stoltenberg. Tot în 2002 la București, la câteva luni distanță de la crearea Consiliului NATO-Rusia, fostul președinte Bush ne anunța că rolul României în NATO va trebui să fie acela de punte de negocieri între Washington și Moscova, iar în discuțiile ulterioare cu oficialii români a argumentat că acest lucru e firesc datorită apropierii identitare, foste țări comuniste, respectiv spirituale, două țări ortodoxe, dintre Rusia și România. Treburile nu s-au schimbat între timp, ba chiar contextul actual impune în plus o atare soluție, iar România, cu statutul ei de aliat fidel al NATO, respectiv de frontieră a spațiului euroatlantic, poate da viitorul șef NATO. Acesta însă nu poate fi nici Iohannis, pentru că... nu poate, dar nici Geoană, deoarece el a fost dintre cei ce-au contribuit la amorsarea războiului din Ucraina, radicalizându-se contra Rusiei. Eu știu că avem alți candidați potriviți și mi-e limpede că procesul discret de selecție a început deja, chiar postura de berbece a lui Iohannis favorizând această viitoare soluție.

Cozmin Gușă