Și dacă împărțirea bugetului sportului românesc a fost decisă la Budapesta?!
Postat la: 08.02.2023 16:30 | Scris de: ZIUA NEWS
Novak refuză să răspundă apelurilor presei sau ale lui Ciucă, Ciolacu, Kelemen.
De vreo două săptămâni se tot discută în contradictoriu între Ministerul Sportului, pe surse, și pe față diverșii președinți de federații sportive, că împărțeala banilor pentru anul competițional 2023, bani deciși de către Guvernul României, s-a făcut în mod aleatoriu și greșit. Treaba este extrem de serioasă, pentru că cu o parte din acești bani se finanțează competițiile dintr-un an pre-olimpic, competiții care decid campionii României care se vor califica sau nu la Olimpiada de la Paris din 2024.
A trecut aproape o săptămână de când Federația de Judo, spre exemplu, i-a adresat o adresă oficială lui Eduard Novak și Ministerului, indicându-i o greșeală flagrantă în aprecierea activității sportive, anume înscrierea a doar 6 medalii câștigate de judo în 2022, lucru fals, pentru că judo-ul a câștigat 29 de medalii, deci omul de aproape 5 ori ne-a subevaluat și de aici, desigur, bani în minus. N-am avut nicio problemă, doar l-am rugat să remedieze situația.
La fel ca noi, dar fără să oficializeze, alți președinți de federație de la Elisabeta Lipă în jos, pentru că ea are bugetul cel mai mare la canotaj și cheltuiește cel mai mult, au încercat să repare greșelile. Nu a fost posibil cu Eduard Novak, pentru că nu a dorit să discute. Mulți dintre președinții de federații s-au dus la liderii partidelor politice, de la Nicolae Ciucă, până la Marcel Ciolacu, până la Hunor Kelemen, în cazul tot al Elisabetei Lipă, dacă tot am pomenit-o, atunci repet. Știți care a fost răspunsul? Că nimeni nu-l poate convinge pe Eduard Novak, care se justifică, în mod fals, că el are o comisie care a decis alocările acestor bani.
Ca să vă dați seama cât de mare este minciuna, vă spun că această comisie, formată din 9 membri, s-a întrunit o singură dată, iar când cei 9 membri, parte de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român, 4 dintre cei 9, parte din angajații Ministerului, era deja completată grila de alocare a banilor, iar această comisie nu a mai avut nimic de discutat; nici măcar nu a putut să analizeze un sfert dintre dosarele pe care le-au pregătit federațiile sportive prin care să-și justifice cererile de finanțare. Totul s-a făcut amatoristic, după ureche!
Sporturi care nu sunt olimpice și care nu au prioritate au primit milioane și milioane de euro și cu milioane și milioane de euro au fost văduvite sporturile cu șanse de reprezentare a României. Asta este foarte grav, iar cea mai flagrantă treabă s-a întâmplat în cazul Federației Române de Judo, căreia, așa cum v-am spus, în loc să-i fie trecut palmaresul corect de 29 de medalii, au fost trecute doar 6 medalii ca să poată să i se ia din bani. Domnul Novak, deși de multe ori mă apelează, îmi dă mesaje, n-a mai răspuns de o săptămână.
Deci, domnul Ciucă n-are ce să-i facă. Domnul Ciolacu nu are ce să-i facă. Nici domnul Kelemen; a zis că nu are ce să-i facă. De ce? Pentru că domnul Novak este protejat de viceprim-ministrul Guvernului ungar cu care este prieten, loc în care merge aproape săptămânal, și atunci prezumția mea corectă este că, dacă această comisie, de unde s-au retras toți reprezentanții Comitetului Sportiv Român, toți cei patru, atenție, n-a putut să decidă nimic pentru că a primit sumele deja completate și n-a mai contat nicio decizie, iar liderii politici nu au ce să-i spună lui Novak, pe cale de consecință, pentru că trebuie să aibă un șef care nu e bunul Dumnezeu, mă gândesc că el a dat acea listă din mintea sa inspirată de la Budapesta.
Apoi dacă-i așa, eu vă rog, stimați domni, cel puțin pe domnii Ciucă și Ciolacu, apucați, dom'le, taurul de coarne, pentru că, în afara faptului că se poate pune sportul pe butuci, asta este o sfidare și o ilegalitate care nu va rămâne așa! Dar probabil că această coaliție va răspunde solidar. Sportul este foarte popular. Nu vă jucați și nu-l batjocoriți, pentru că de fiecare dată veniți la sport ca la biserică, dar nu cu dorința de a primi inspirație de la Dumnezeu sau protecție, ci cu dorința de a participa la succese românești. Arătați că țineți cu România!
Cozmin Gușă