Evaluarea noului ambasador al României la Washington
Postat la: 18.02.2026 18:42 | Scris de: ZIUA NEWS
Numele lui Cornel Feruță, reprezentantul permanent al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, este tot mai vehiculat ca posibil viitor ambasador la Washington în locul detestatului Andrei Muraru.
Nu este vorba despre o scurgere de informații în cazul său, ci mai degrabă de o deturnare a atenției de la numele grele cu șanse reale de nominalizare, el fiind scos așadar pe post de iepure.
N-o să-i pomenim bravurile de la Agenția Internațională pentru Energie Atomică, unde a activat înainte de ONU. Tot ce a comis este în conformitate cu mapa sa profesională, nimic supercalifragilistic.
Bravo, Cornelușe, patria îți strânge mâna recunoscătoare, stai jos, un sugiuc, ceva?, un pișcoțel?, o acadea?
Dacă a făcut ceva senza, Feruță este un diplomat atipic cunoscut la New York pentru înființarea unei parcări de biciclete la sediul ONU, el însuși folosind bicla pentru a merge la muncă.
În două zile de pedalat, Feruță poate străbate lejer distanța de 364 km dintre New York și Washington, cu condiția să o ia fie pe arătură, fie pe miriște, fie prin păpuriș, pentru a evita ambuteiajele.
După ce va fi purces în capitala federală poate da eventual târcoale ambasadei Ro, să vadă ce bine o duc alți ambasadori, să sune la poartă și s-o taie la New York că mai are mult de tras la ONU, cel puțin până la finele lui 2026.
Cornel Ivanciuc