Elena Udrea, o viață la extreme

După circa un an de zile de la preluarea primului mandat prezidențial de către președintele Traian Băsescu, acesta a făcut o mișcare care i-a lăsat cu gura căscată pe toți cunoscuții săi cât de cât avizați. A declanșat demersurile necesare pentru ca, peste timp, după circa nouă ani de zile, colaboratoarea lui apropiată, Elena Udrea, să fie în măsură să preia prerogativele de șef al statului. A inițiat așadar o ștafetă. În ce fel? Ce a urmat? Și cum s-a sfârșit?

Singurul răspuns relativ complet, pe care opinia publică îl are la întrebările de mai sus, vizează sfârșitul. Sfârșitul unei cariere fulminante. În rest, câte ceva mai știu persoane ca mine, care, întâmplător sau nu, au fost inițiate în acest proiect, aparent suprarealist.

Într-adevăr, Traian Băsescu era extrem de preocupat de cariera politică a Elenei Udrea. De care se atașase extrem și probabil scandalos de mult. Poate că nu știa foarte bine ce riscuri urma să-și asume în primul mandat și în cel de-al doilea, pe care din capul locului și l-a dorit. Poate că încă nu-i era clar, poate că nu conștientiza faptul că, pentru a-și consolida puterea, pentru a deveni cu adevărat cel mai temut om din stat, el trebuia ca, rând pe rând, să submineze autoritatea celorlalte instituții. A instituțiilor care-l puteau controla, care i se puteau opune sau care beneficiau de o încredere a populației, de care niciodată nu a beneficiat și nu va beneficia un președinte. Fără o ordine prestabilită, voi enumera Parlamentul, Justiția, Executivul, Biserica, Armata, presa, sindicatele și celelalte organizații non-guvernamentale. În toată această arhitectură, care la acel moment doar se plăsmuia în capul lui, Traian Băsescu găsise persoana potrivită pentru a deveni succesorul lui, la capătul celor 10 ani de președinție și care urma să-i garanteze imunitatea. Această garanție însemna că, în cele două mandate, putea să facă tot ce-l taie capul, fără să se teamă de repercusiuni. Dar nu era un simplu calcul politic sau ingineresc. Traian era îndrăgostit lulea de Elena. Iar Elena, deghizată în soția unui om de afaceri, îi spunea în particular „tăticuțul".

Petrov, transformat în „tăticuțul", a înțeles foarte curând că, pentru a-i asigura o trambulină corespunzătoare Elenei, trebuia pe de-o parte să o distanțeze de la Cotroceni, pe de altă parte să o înșurubeze cât mai adânc în mecanismele Partidului Democrat și, în al treilea rând, să îi asigure acesteia o pregătire adecvată pentru a face față unei funcții atât de importante. Pentru că, până atunci, „blonda de la Cotroceni" nu dobândise niciun fel de experiență reală făcând pe consultanta unor cabinete de conducător de partid, a unui primar general și apoi a unui președinte. Nu condusese niciodată nimic. Nici măcar o navă gen „Biruința". Și astfel a prins contur unul dintre cele mai halucinante planuri urzite vreodată la Cotroceni.

În mod direct, fără a utiliza niciun fel de intermediar, Traian Băsescu a pus mâna pe telefonul securizat și a contactat un important diplomat, care lucra la consulatul român de la New York. I-a comunicat acestuia scurt și răspicat că Elena Udrea trebuie să facă, în postura de autodidact, un curs rapid de politologie. Ca atare, l-a însărcinat pe acesta să cutreiere cele mai importante librării din New York și, cât se poate de rapid, să-i achiziționeze Elenei o consistentă bibliotecă de profil. Ceea ce s-a și întâmplat. Marea necunoscută este dacă Elena Udrea, prinsă de iureșul propriei ascensiuni erotice și politice, a apucat să citească câte ceva.

Obiectivul numărul doi al planului său era ca Elena Udrea, subminând din interior, rând pe rând, autoritatea unor lideri ai Partidului Democrat, să ajungă președintele acestei formațiuni politice. În calea ei stăteau cel puțin două piese grele: Emil Boc și, mai ales, „buldogul". Respectiv Vasile Blaga. O confruntare surdă și extrem de dură s-a declanșat între „buldog" și „pisicuța blondă". Ascensiunea ei politică presupunea însă nu numai înfrângerea cerbiciei lui Blaga, ci parcurgerea a două etape premergătoare. Accesul la sume mari de bani, libertatea de a-i utiliza în scopul parvenirii ei politice și ocuparea, rând pe rând, în urma unor alegeri interne, a celor mai importante poziții din partid. A devenit în scurt timp, în mod spectaculos, președinta pe București a Partidului Democrat și ministru al Dezvoltării și Turismului. Începea să aibă multă putere politică și sume uriașe de bani la discreție. I-au crescut ghearele și a început să zgârie.

Dar buturuga mică a răsturnat carul mare. Primul cutremur care a dezechilibrat-o, riscând chiar să o arunce din șaua pe care cu chiu cu vai încălecase, a rămas cunoscut sub denumirea de Gala Bute. O fraudă financiară dată în vileag de presă. Un prim scandal uriaș. După care a urmat tot restul. Echilibristica politică a Elenei Udrea a fost dată peste cap. Ca și planurile „tăticuțului". Și ceea ce a urmat se știe. Desigur, mai rămâne o necunoscută. Cum se va sfârși în cele din urmă totul.

Sorin Rosca Stanescu