Şefa FMI atenţionează întreaga lume că "urmează unele suferinţe"!

Care suferinţe?! Aceasta-i şi întrebarea, şi mirarea! Cine citeşte reportajele din presa lumii despre avalanşele de turişti - ce au luat cu asalt staţiunile de vacanţă şi au sufocat aeroporturile - sau de consumatori - ce au urcat atât de mult cererea încât oferta, copios devansată, îşi are propriul aport la avansul inflaţiei - nu mai ştie ce să creadă şi ce să nu creadă despre suferinţele cu care „ne ameninţă" instituţiile internaţionale.

Mai cu seamă că, în vremea din urmă, s-au înmulţit vocile care susţin că inflaţia e o problemă, dar scăparea ei şi mai mult din frâu ar putea să devină o superproblemă. Banca Reglementelor Internaţionale, care nu a făcut exces de declaraţii, a ieşit la rampă zilele trecute, susţinând că şocurile inflaţioniste contaminează consumul, investiţiile şi locurile de muncă. Şi că, în consecinţă, „băncile centrale trebuie să urce dobânzile rapid şi hotărât pentru a stăpâni inflaţia".

Dilema este cu atât mai puternic accentuată cu cât economişti cu reputaţie, chestionaţi de publicaţii de vârf, susţin că sunt surprinşi de „furia cheltuielilor" din această vară. Dar şi mai surprinzător este faptul că nu toţi aceşti bani, care fac solvabilă cererea de consum, sunt din buzunarele bogaţilor lumii. Clasa de mijloc a ieşit la cumpărături, şi o face cu aplomb, iar specialiştii în finanţe declară că aceasta dispune de conturi bancare mai substanţiale decât în 2019. Nu întâmplător, în acest context, directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a fost într-atât de atentă în exprimare încât - avertizând consumatorii din întreaga lume că vor mai avea un preţ de plătit nu numai sub presiunea inflaţiei rampante, ci şi ca efect colateral în confruntarea băncilor centrale cu inflaţia - trebuie să se aştepte la „unele suferinţe".

Şi a repetat: „Stabilitatea preţurilor este importantă pentru protejarea veniturilor şi pentru susţinerea creşterii economice, DAR ...acest obiectiv nu va putea fi obţinut fără unele suferinţe".

Şefa FMI a vizat esenţa. Valurile de turişti şi de consumatori constituie aparenţa. Este semnificativ, în acest sens, ce consemnează Deutsche Welle: „Cine se plimbă prin Berlin, îndeosebi prin cele mai bune cartiere, nu percepe că inflaţia creşte, costurile explodează, iar cel mai mare război din Europa de după 1945 face ravagii la două graniţe distanţă". Dar de îndată ce un reporter stă de vorbă cu o tânără care serveşte într-o cafenea, acele...„unele suferinţe" dobândesc un contur negru. A fost secetă în Brazilia, aşa că boabele de cafea sunt mai puţine şi mai scumpe. Curentul electric consumat în aparatul de cafea şi-a dublat preţul. La fel paharul de carton în care se serveşte cafeaua. Toate astea vor dubla nota de plată.

Deşi, la Berlin, după Primul Război Mondial, „ceaşca de cafea" devenea simbolul celei mai cumplite crize inflaţioniste din istoria Germaniei, scumpirea acestui produs azi nu mai e un senzor de alarmă. Când însă presa germană toacă zilnic subiectul „sfârşitului prosperităţii", cel mai des folosit exemplu fiind şi cel mai recent - „frâna datoriilor" - asta, da, este o dramă. Guvernul german a prezentat proiectul bugetului pentru 2023, în care este prevăzut un deficit de numai 17,2 miliarde de euro, faţă de 140 de miliarde în acest an. Însoţit de trei argumente:

1) datoriile de azi sunt creşteri ale impozitelor de mâine;

2) datoriile generază inflaţie;

3) un model de participare în tandem (politica fiscală şi politica monetară) la calmarea inflaţiei, BCE fiind asteptată să vină cu propria contribuţie. Şi tot dramă poate fi faptul că Agenţia de Reglementare în Domeniul Energiei din Germania a cerut populaţiei să fie pregătită pentru restricţiile de iarnă.

În lumea largă, se numără săptămânile ce ne mai despart de vremea rece. Şi. totodată, se identifică potenţiale restricţii şi suferinţe, între cauze fiind şi aceea că băncile centrale din numeroase ţări sau regiuni dezvoltate, după mulţi ani cu inflaţii modice, s-au repezit să reducă dobânzile la zero. Iar ca să poată menţine ratele scăzute şi, totodată, să asigure circulaţia banilor în economie, au trecut la cumpărări masive de obligaţiuni. Operaţiuni ce au fost intensificate începând din primăvara lui 2020. Inflaţia galopantă din 2022 a impus însă răzgândiri dramatice. Despărţirea de Marea Relaxare, cu dobânzi mici şi cu lichiditate din belşug, e dureroasă. Trecerea şocantă la Marea Înăsprire, cu dobânzi în creştere şi cu bani scumpi, este şi mai dureroasă.

Cât de dureroasă? Carmen Reinhart, de la Harvard, clasată în topurile internaţionale între cei mai mari economişti ai lumii, a spus invocând istoria economică, că rareori confruntarea cu inflaţii mari nu s-a soldat cu recesiuni. Acum este sceptică - luând în calcul inflaţia mare, dobânzile înalte la care vor fi nevoite să recurgă băncile centrale, chiar dacă real-negative, şi oboseala economiei globale - „că SUA şi alte ţări vor putea să evite recesiunea în 2023". La jumătatea anilor 1990, îşi aminteşte Reinhart, în vremea lui Alan Greenspan, a avut loc o aterizare uşoară a economiei, dar atunci inflaţia era 3 la sută. Acum este 8,6 la sută.

Şi totuşi, şeful de acum al Fed, Jerome Powell, pariază pe repetarea performanţei lui Greenspan. Mizând pe o „linie strategică neutră". Ceea ce înseamnă că va ridica dobânda până la înălţimea unei linii care să nu fie nici mai sus, dar nici mai jos de nivelul la care inflaţia să poată fi neutralizată. E un pariu greu, al cărui rezultat îl asteapă întreaga lume. Azi, Consiliul de Conducere al BNR se întâlneste pentru propriul său pariu, în programata şedinţă de politică monetară.

Adrian Vasilescu