E o pâine amară, dar e necesară...

Postat la: 07.05.2026 09:33 | Scris de: ZIUA NEWS

E o pâine amară, dar e necesară...

Complexul industrial al cenzurii, din care fac parte ONG-urile soroșiste ce au inventat și consolidat USR și au creat mitul Nicușor, azi abandonat în favoarea mitului Bolojan, au comis o mărgică, ceva de genul producției găinii din povestea moșului și a babei: 

Aproape 30 de ONG-uri de mare trăire democratică și civică au cerut partidului socialist european (S&D) să pună PSD în cordon sanitar, pentru o monstruoasă faptă, aceea de a-l demite pe sfântul lor Bolojan, printr-o co-semnătură a AUR.  Vorbim de o semnătură pe o moțiune de cenzură, un act de esența democrației. Actul fu recent calificat drept “lovitură de stat” de kulturnicii români de gen CTP, Chirilă, miniCaramitru etc. 

În mintea îngustă a acestor ne-luminați, moțiune de cenzură = lovitură de stat.  Nu mă mir că pe listă se află Accept.  Dar pe listă se află și Active Watch (vehiculul lui Mircea Toma, unul dintre cenzorii de frunte din CNA, susținut de… PSD), Centrul pentru Resurse Juridice (cu reprezentant făcut membru CSM de… PSD) și un obscur Eco Ruralis (pe site - ul de prezentare se zice că din organizație fac parte… țărani și țărănci, progresiști, desigur). 

Așadar, partidul - sistem, care i-a umplut direct sau indirect de bani și sinecuri pe toți acești trepăduși, gruparea mafiotică de sens care a salvat PNL în mai - iunie 2024, asigurându-i 10 locuri în PE, în loc să lase PNL să se stingă, este acum un partid amenințat cu izgonirea din politica “pro-europeană”, pe motiv că și-a exercitat un drept democratic scăpând românii de Ilie Sărăcie. 

Nefiind răutăcios din fire, azi voi fi.  Le voi reaminti “colegilor” din PSD că, atunci când am făcut moțiune de cenzură contra Ursulei von der Leyen, au făcut ca toți dracii contra mea, mai abitir chiar decât au făcut-o useriștii și peneliștii. Cu un exces de zel sovietic, vice-președintele PE, Negrescu, zicea că “am făcut de râs România”. De asemenea, alți MEP - i de la PSD o țineau langa cu cordonul sanitar și scutul “democratic” european, până mai ieri. Iată că le vine și lor rândul la cordon sanitar. E o pâine amară, dar necesară. Trust me. I am a lawyer. Vezi mai puţin

Gheorghe Piperea