Două acţiuni de de război cognitiv îndreptate împotriva României?

A fost testată capacitatea populaţiei de a prelua integral semnalul şi de a se mobiliza instantaneu, cuprinsă de panică, animată de revoltă împotriva unor guvernanţi slabi, corupţi şi indiferenţi.

Cele două teme, adică planul de mobilizare în caz de criză şi creşterea preţului carburanţilor, perfect reale în esenţa lor, au fost, cred eu, tot atâtea încercări prin care să se poată obţine, în timp real, câteva data esenţiale pentru orice planificator militar în cazul în care, în pregătirea unui eventual atac, trebuie să ştie foarte exact care este nivelul de răspuns esenţial, cel la nivelul populaţiei, gradul său real de mobilizare şi susţinere în jurul sistemelor de forţă de care dispun guvernanţii şi, mai ales, cel mai important dintre toate, credibilitatea de care dispun aceştia pentru a răspunde, demonta sau ordona măsuri funcţionale de contraatac.

În acest context, puteţi şi dumneavoastră aprecia foarte exact, la fel cum ar face-o orice analist profesionist din serviciile de informaţii, calitatea răspunsului la nivelul populaţiei din România, realmente agresată prin mesajele simple cu mare complexitate emoţională şi care, pe fond, au avut de îndeplinit un singur obiectiv cu valoare militară: definirea timpului exact în care românii reacţionează în bloc la un stimul cu înalt potenţial negativ, analiza rapidităţii cu care se instaurează panica şi listarea care efectelor acţiunii respective asupra guvernanţilor, puşi în poziţie defensivă extremă şi obligaţi să se apere din toate puterile pentru a nu lăsa ca panica să progreseze şi să se transforme în haos.

Reacţiile la nivelul populaţiei, adică instaurarea spaimei reale şi reacţiile instantanee de răspuns ("hai să plecăm din ţară, sau măcar copiii să îi trimitem unde om putea" şi "hai la coadă la benzină, că taie ăştia aprovizionarea") dovedesc trei lucruri:

1. au fost identificate corect zonele de maximă sensibilitate;

2. pandemia a provocat consecinţe foarte serioase, şi la noi ca peste tot altundeva, în credibilitatea structurilor guvernamentale şi a lăsat uriaşe porţi deschise pe care să lucreze noi teorii ale conspiraţiei;

3. şi în acest caz, politica de comunicare strategică a echipei condusă măiestru de doctorul în ştiinţe, generalul prim-ministru Ciucă, s-a dovedit pierzătoare şi neprofesionistă.

Testul respectiv, pe fiecare dintre cele patru dimensiuni, a dat rezultate care, cumulate, dau un tablou de bord cu indicatori pe care o guvernare responsabilă, mai ales în situaţia de acum, chiar ar fi trebuit să analizeze considerându-le chiar ca tot atâtea variabile cu risc maxim. Care, ca atare, să fie supuse unei analize imediate cu rezultate public afişate, ca parte integrantă a a contra-ofensivei absolut necesare, coordonate de CSAT sau, dacă nu se poate altfel, dată în responsabilitatea unei instituţii competente din altă parte, tot aşa cum se spunea că suntem gata, la caz de criză, să transferăm comanda unităţilor armatei române unui general dintr-o altă ţară NATO.

Este, desigur, un examen fulger al competenţei serviciilor româneşti de profil de a anticipa răspunsurile potrivite la două crize majore produse cvasi-simultan şi care, cum se indică în manualele de specialitate, au mobilizat un număr impresionant de oameni în jurul unei motivaţii de panică imediată: cum se spune la manual, în acest caz nu mai contează nici un fel de tip de mecanism de verificare a informaţiilor.

Zvonul se dovedeşte, din nou, mai puternic decât orice alt tip de armă, iar dacă reptilienii sunt din nou la uşa Grădinii Maicii Domnului, singura soluţie rămasă este indicată de înţelepciunea tradiţională din spaţiul carpato-danubiano-pontic care indică tuturor, fără greş, alternativa verificată de istoria noastră: "fuga este ruşinoasă, dar este sănătoasă". Pentru asta e nevoie, după cum ştie oricine, de paşapoarte valabile pentru destinaţii îndepărtate şi fără tratate de extrădare şi, local, de combustibil stocat în recipientele tradiţionale rămase în rezervă, inclusiv în damigene, pe principiul "că nu se ştie niciodată" din perioada de tristă amintire.

Dar, dincolo de aceste teste, într-un raport asupra eficienţei posibile a lansării unui eventual atac de tip război cognitiv care să preceadă demararea unui conflict, într-un final, înainte de enumerarea propunerilor de acţiune prezentate decidentului politic, există în mod neapărat şi o întrebare, poate cu consecinţele cele mai importante: care este credibilitatea reală şi capacitatea demonstrată a fiecăruia dintre decidenţii politici puşi în posturile-cheie.

Gândiţi-vă bine, analizând fiecare dintre cele două situaţii, care ar fi trebuit să fie personajul cel mai potrivit, desemnat din timp, într-un scenariu elaborat profesionist, drept purtător principal de imagine în caz de criză. Cel care să fi adunat atâta capital de încredere, care să fi demonstrat atâta competenţă individuală, încât - în afara criteriilor de apartenenţă politică la "partidul meu, guvernul meu, parlamentul meu" - să fie recunoscut la modul general drept o sursă naturală de autoritate. Un generator de mesaj pus în centrul a ceea ce, în asemenea caz de criză, ar fi campania de liniştire a unor extrem de posibile reacţii de panică generalizată, cu efecte dramatice şi de nestăpânit, dinamitând ce-a mai rămas din coeziunea socială.

Răspunsul la această întrebare nu trebuie căutat în momentul crizei. Aşa ceva ar fi şi imposibil şi ar constitui şi o demonstraţie de tâmpenie instituţională deoarece asemenea decizii nu se iau niciodată sub imperiul panicii. Dimpotrivă, cum spuneam, răspunsul realist se află înscris în protocoale definitivate din timp şi mereu actualizate în urma evaluărilor dosarelor personale ale celor foarte puţini candidaţi de rang foarte înalt. Cei pentru care se elaborează o liste speciale de teme şi răspunsuri, în acord cu protocoalele naţionale de apărare şi securitate ale ţării şi alianţei politico-militare din care facem parte. Dar protocoalele acestea trebuie să aibă şi baze pe răspunsuri naţionale lucrate în funcţie de sensibilităţile şi, de ce nu, de obsesiile prezente în mentalitatea colectivă. Altfel sunt perfect inutile şi chiar contra-productive, amplificând senzaţiile de panică şi frică. În cazul celor două crize, neavând la îndemână altceva, purtătorii centrali de mesaj au fost domnii miniştri Dâncu şi Popescu. Lăsaţi să se descurce cum ştiau şi cum puteau mai bine. Apreciaţi dumneavoastră calitatea şi credibilitatea performanţei lor.

Testul a avut loc. Poate avem norocul să nu se mai repete şi atunci, după cum ştim, tot răul va fi spre bine. Adică mai mulţi români vor avea paşapoarte biometrice pentru a pleca în vacanţe exotice şi vor deţine benzina şi motorina suficiente pentru plimbări în ţară, reanimând turismul românesc.

Cristian Unteanu