Detalii despre Charles al-III-lea, cel care ar trebui să salveze Marea Britanie din criză și decadență. Hmmmmm!
Postat la: 10.09.2022 14:54 | Scris de: ZIUA NEWS
Am urmărit azi filmulețul de 1 minut al întâlnirii de ieri de la Palatul Buckingham, dintre Charles al-III-lea și noul prim-ministru Liz Truss (Regele Charles al III-lea îi mărturiseşte premierului britanic: 'Este momentul de care mi-a fost groază').
Mi s-a părut atât de spectaculos prin ceea ce relevă, încât am vizionat filmulețul de trei ori. În cadru apare Liz Truss care se deplasează pe covorul gros al Palatului cu un mers șleampăt și poziție asimetrică, o femeie mărunțică și ce părea pierdută în fața majordomului Casei Regale. Ajunge în fața regelui, unde pare de aceeași înălțime, face o reverență stângace, apoi urmează un dialog destul de zâmbitor în care Charles o informează despre bucuria oamenilor ce l-au întâmpinat entuziaști și cu flori, și-i mai zice că i-a fost groază de acest moment. Apoi se așează să discute despre ''problemele grave'' ale statului britanic. N-am ce comenta în plus, dacă vizionați scenele o să pricepeți de ce sunt relevante.
Ieri am scris și-am vorbit despre perspectiva domniei lui Charles în această perioadă complicată pentru lume, sugerând că treburile se vor încurca rău pentru monarhia britanică, noul rege având ambiții vechi în jocurile de putere și financiare, nedovedind însă până acum c-ar avea și capacitatea să le implementeze și administreze. G4Media preia azi un articol mai vechi din TIME, care colectează 70 de secvențe din viața acestuia, cu ocazia aniversării de 70 de ani a Prințului de Wales de-atunci, noul Rege acum (45 de detalii mai puțin știute din trecutul Regelui Charles al III-lea: De ce nu călătorea niciodată cu William în același avion și ce broască îi poartă numele/ Când a comandat prima dată alcool și ce cadou a primit de la Regina Elisabeta și Ducele de Edinburgh la 21 de ani).
Și-a luat bacalaureatul în 1967 cu nota B la istorie și C la franceză, apoi a studiat la universitate un an arheologia și antropologia, apoi a trecut la secția de istorie. A fost primul moștenitor regal cu diplomă universitară, fiind și membru al trupei de comedie, lucru ce i-a permis la absolvire să se alăture la ''Magic Circle'', o societate pentru magicieni, dar doar după ce a trecut audiția cu un truc „cupa și bilele". A devenit patron și președinte a 400 de organizații, iar filmul său preferat este ''Harry Potter''. S-a căsătorit cu Diana în 1981 (la doar 6 luni de când a cunoscut-o, dar având amândoi aceeași înălțime de 1,70 m), dar trăia încă din 1970 cu actuala sa soție, Camilla Parker, cu care s-a căsătorit abia în 2005. Este un mare agricultor având 50000 de hectare în proprietate și o avere personală de 400 de milioane de dolari. În calitatea sa de pensionar pentru limită de vârstă are abonament pe autobuz și primește pensie de stat.
Aceste detalii pot părea nesemnificative, dar interpretarea lor spune multe. Și multe alte caracteristici din istoria personală a lui Charles vor fi puse pe masa de analiză a marilor jucători de putere din lumea de azi și vor fi jucate/speculate funcție de interesele geopolitice, mai ales că ambiția lui Charles de a conduce este una evidentă, iar forța executivă a monarhului Marii Britanii este mare, acest lucru s-a uitat doar pentru că Elisabeta a-II-a n-a exercitat-o, ea neavând deloc ambiții politice. Cred deci că ''aventurile'' Marii Britanii sub domnia lui Charles al-III-lea vor ține capul de afiș în următoarea perioadă, și dacă situația în lume n-ar fi atât de gravă ne-am fi putut distra copios ...
Cozmin Gușă