Descifrarea conversației telefonice Biden-Putin din 30 decembrie 2021

Informațiile furnizate presei de către partea americană și cea rusă în urma conversației telefonice de 50 de minute dintre președinții Putin și Biden sunt foarte puține. Acest lucru nu a împiedicat presa occidentală, cum ar fi New York Times și Financial Times, să publice articole de dimensiuni normale, pline în mare parte de informații de fond pentru cititorii care au dormit în ultimele săptămâni.

Puținele declarații despre întâlnire din surse oficiale de ambele părți au fost pur și simplu repetate ca atare în articolele lor, fără nicio încercare de interpretare. Așa că asta voi face în rândurile următoare: o descifrare de kremlinolog a ceea ce numeam "langue de bois" a diplomației și administrației.

Să începem cu remarca din FT: "convorbirea telefonică dintre lideri... a fost aranjată la cererea Moscovei". Nu se merge mai departe, dar merită menționat că până acum toate contactele - convorbiri telefonice și summituri în persoană sau virtuale între cei doi lideri - au fost organizate la cererea părții americane, care a fost deranjată de acumularea a cel puțin 100.000 de soldați ruși la granița ucraineană și a presupus că urmează o invazie. Așa că mă întreb de ce a luat Rusia inițiativa de data aceasta? Și de ce o conversație acum, cu doar câteva zile înainte ca delegațiile oficiale ale celor două țări să se întâlnească la Geneva? Voi încerca câteva presupuneri.

În primul rând, din punctul lor de vedere, așa cum reiese din declarațiile participanților la talk-show-ul "Seara cu Vladimir Solovyov" din 28 decembrie, pe care l-am publicat astăzi, rușii spun că acum preiau inițiativa strategică de la americani în ceea ce privește relațiile și că vor stabili agenda așa cum consideră ei că este potrivit. Cred că Putin a vrut să discute despre Ucraina față în față cu Biden cu mult înainte de întâlnirea programată la Geneva de către echipele lor de negociere. Știind că americanii intenționează să deturneze discuția de la agenda rusă, care este retragerea din NATO, și că au arătat că Ucraina și controlul armelor sunt subiectele lor preferate de negociere, Putin a decis să scoată de pe agendă cel puțin unul dintre aceste subiecte.

Într-adevăr, timp de mai bine de șase săptămâni, mass-media și guvernul SUA au bătut toba cu privire la o invazie rusească așteptată a Ucrainei, pentru care se spune că pregătirea forțelor rusești de la graniță ar fi o pregătire. FT a raportat acest lucru în mod corespunzător astăzi în titlul articolului său despre convorbirea telefonică de ieri: "SUA vor răspunde "decisiv" dacă Rusia invadează Ucraina, avertizează Joe Biden pe Vladimir Putin". Dar toată această discuție despre "consecințele" unei preconizate intervenții rusești în Ucraina este doar o cascadorie de PR pentru SUA, menită să îl facă pe Joe Biden să pară dur, să îl prezinte ca pe un apărător hotărât al libertății care îl va pune pe Putin la locul lui și să ne facă să uităm de dezastruoasa retragere a SUA din Afganistan din vara anului trecut, care l-a făcut pe Joe Biden să pară incompetent și laș în afacerile externe.

Cum rămâne cu răspunsul lui Putin la amenințarea unui răspuns "decisiv" al SUA la o invazie? Citim în articolul din FT că: "Putin i-a spus lui Biden că sancțiunile radicale ar provoca o "rupere completă" a relațiilor dintre cele două țări, [...] adăugând că ar fi o "greșeală colosală care ar putea duce la cele mai grave consecințe"." Aceeași frază a fost folosită de NYT la începutul reportajului său de dimineață "O convorbire între Biden și Putin".

Nici FT, nici NYT nu se aventurează să ghicească care ar putea fi consecințele unei contra-acțiuni rusești și nici nu se aventurează să spună cum ar putea avea loc o "ruptură completă" a relațiilor. Să lucrăm la asta acum. Cred că contraamenințarea lui Putin de a întrerupe complet relațiile nu este îndreptată împotriva SUA ca atare, ci împotriva Europei, și este menită să-l priveze pe Biden de o mare parte din impactul "sancțiunilor sale infernale", așa cum le-a numit Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat.

Întreruperea tuturor relațiilor cu Statele Unite nu contează prea mult în sine în condițiile actuale, în care canalele diplomatice și alte canale de comunicare sunt deja reduse la minimum ca urmare a valurilor de sancțiuni americane, a expulzărilor de diplomați și a confiscărilor de proprietăți diplomatice rusești din ultimii cinci ani. În ceea ce privește comerțul, acesta nu a fost niciodată foarte semnificativ între cele două țări, pur și simplu din cauza structurii economiilor lor. Puținul pe care SUA îl importă din Rusia se referă în principal la anumite tipuri de țiței pe care rafinăriile americane din Golful Mexic nu au putut să le obțină din altă parte de când a fost interzis petrolul venezuelean, cu ceva timp în urmă.

Amenințarea unei întreruperi totale a relațiilor ar fi o chestiune cu totul diferită pentru Uniunea Europeană, care s-ar confrunta cu siguranță cu o problemă dacă ar îndrăzni să impună sancțiuni draconice Rusiei ca parte a unui efort concertat cu Statele Unite. Iar amenințarea lui Biden este valabilă doar dacă UE acționează în armonie cu SUA.

Uniunea Europeană nu poate risca o ruptură totală a relației sale cu Rusia, deoarece 30% din consumul său de gaz provine din Rusia, ca să nu mai vorbim de alte relații comerciale extinse care fac din UE cel mai mare partener comercial al Rusiei, iar Rusia este un partener important pentru Germania și alte câteva state membre cheie ale UE.

Aș spune că, metaforic vorbind, Putin a lovit și a scufundat navele lui Biden cu acest avertisment. Atrag acum atenția asupra unei alte fraze interesante din articolul din FT, care ne duce înapoi la săptămâna trecută, când "Putin ... a refuzat să excludă o soluție militară [în Ucraina] și a avertizat anterior că are "tot felul" de opțiuni dacă cererile sale nu vor fi îndeplinite".

Care ar putea fi aceste "tot felul de opțiuni"? Dacă cei de la FT din Moscova s-ar fi deranjat să asculte ediția din 28 decembrie a talk-show-ului "Seara cu Vladimir Solovyov", ar fi știut ceea ce știu deja cititorii transcrierii mele a emisiunii publicate astăzi mai devreme: Rusia are în vedere lovituri chirurgicale împotriva infrastructurii militare NATO pe care le consideră amenințătoare pentru securitatea sa națională, iar țintele nu sunt neapărat în Ucraina. Nici o invazie, nici o răsturnare a guvernului de influență naționalistă fascistă de la Kiev, ci doar lovituri chirurgicale, precum cele pe care Israelul, Turcia și chiar SUA le-au efectuat în locuri precum Siria și Irak în ultimii ani, cu impunitate.

Când am auzit această idee exprimată de Vladimir Solovyov, a fost pentru prima dată când a fost menționată o soluție atât de ingenioasă. Am privit în altă parte, încercând să înțeleg ce înseamnă discuțiile lui Putin despre mijloacele "tehnico-militare" pentru a-și atinge obiectivul politic de a elimina amenințările existențiale reprezentate de instalațiile NATO. Am presupus că acest lucru însemna staționarea de submarine și fregate înarmate cu rachete hipersonice în largul coastelor americane sau amplasarea de rachete și mai multe rachete în Kaliningrad și Belarus pentru a amenința capitalele europene. Dar cum poate fi transmisă realitatea superiorității strategice rusești reprezentată de aceste noi sisteme de armament fără un exercițiu asemănător cu bombardamentul american de la Hiroshima, care a avut loc în contextul unui război total?

Dacă, în schimb, Rusia își folosește noile sale arme de atac de precizie împotriva a ceea ce, să zicem, este nominal o bază antirachetă din România, dar pe care rușii o consideră de fapt o bază de rachete ofensivă îndreptată împotriva lor, cine va ridica un deget? Este România mai bine văzută în lume, și chiar în UE, decât Siria sau Irak? Nu chiar. Ar fi acesta un act de război? Cu siguranță că nu. Dar pentru a evita orice risc, rușii ar putea, în schimb, să-și înceapă afacerea politico-militară prin bombardarea formațiunilor NATO din Ucraina. Atunci când au bombardat unități NATO din Siria care susțineau teroriștii, statele membre NATO au tăcut din gură, chiar dacă s-au pierdut vieți. Același lucru ar fi probabil valabil și pentru orice atac rusesc în Ucraina care ar duce la pierderi colaterale de vieți omenești.

Acestea sunt, cu siguranță, argumentele pe care Rusia le va pune pe masă la timpul său pentru a obține semnătura Unchiului Sam pe tratatele de securitate pe care le-a prezentat la Washington la 17 decembrie. Și în acel moment, clasa politică americană îl va binecuvânta pe Biden, pacificatorul, și va abandona orice aparență de rezistență.

Gilbert Doctorow