Demonizarea AUR

S-a declanșat o operațiune de punere la zid a partidului AUR. În bloc. Pe motiv că acest ar fi o formațiune politică extremistă. Care alterează spectacolul atât de civilizat oferit de partidele politice din România. Din nou, un grup de așa-ziși intelectuali își propune să purifice societatea românească. În numele cui? Ei invocă un termen de import utilizat frecvent ca o ghilotină și anume politically correct.

Înainte de a ne grăbi să tragem vreo concluzie, să încercăm, privind lucrurile la rece, să vedem ce vrea AUR și ce vor noii săi inamici. Am mai spus și repet. AUR, ca formațiune politică, a apărut cumva din spuma mării. Înaintea campaniei electorale, dar și în timpul campaniei electorale, a zburat în mod cert mult sub radar. Pentru unii AUR a fost un partid suspect de discret. Au existat analiști care s-au grăbit, susținând că AUR s-a născut și a crescut în retortele unui serviciu secret. Cum ar fi de pildă SIE. Care simțea că-i fuge pământul de sub picioare mizând la nesfâșit pe Victor Ponta. Un serviciu secret care încerca, vezi Doamne, să-și ia revanșa față de SRI, căruia i s-a atribuit frecvent paternitatea USR-PLUS. Și eu am căzut, dar pentru foarte scurt timp, în aceeași capcană. Realitatea este că AUR i-a luat prin surprindere pe toți analiștii.

Și nu ar fi fost cazul. În definitiv, trebuia să fie evident pentru toată lumea că a fost creat un vid electoral. Care trebuia umplut cu ceva. Partidul Național Liberal, după fuziunea cu PDL și după preluarea parțial ostilă de către Klaus Iohannis, prin aruncarea peste bord a lui Crin Antonescu, și-a pierdut în ritm accelerat mai întâi componenta națională și apoi substanța liberală. A încetat pur și simplu să mai facă vreun efort pentru promovarea valorilor autentice ale națiunii române și pentru apărarea intereselor vitale ale acestei națiuni, care s-a aruncat orbește în brațele vestului, fără a-și negocia în niciun fel statutul. Partidul Național Liberal a încetat de a mai fi liberal din momentul în care a renunțat să mai apere, fie și numai declarativ, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului. Susținând orbește statul nedrept denumit imporpriu stat de drept.

În cealaltă parte a eșicherului politic, PSD, în special după eliminarea lui Liviu Dragnea și aruncarea acestuia după gratii, a încetat și el ca partid să apere națiunea română de invazia deseori ostilă a multinaționalelor. Ce încerca să facă PSD sub Dragnea și a încetat ulterior să mai facă? Un lucru pe gustul românilor. Și anume să supună multinaționalele și, în general, toate companiile străine, aceluiași regim, în special în ceea ce privește taxarea, pe care îl aveau și companiile românești. Să regleze lucrurile în așa fel, încât aceste companii cu capital străin să facă o concurență loială și nu neloială, și nu ostilă capitalului autohton. Și mai încerca PSD sub Dragnea să apere cumva bogățiile naturale ale României, astfel încât generațiile de azi și de mâine să se poată bucura de ele. Din aceste motive, PSD a fost decăzut din grațiile Uniunii Europene și chiar din grațiile familiei socialiștilor europeni, familie în care, sub Dragnea cel puțin, devenise unul dintre cele mai importante partide politice. Odată cu excomunicarea lui Dragnea și aruncarea acestuia după gratii, PSD a cedat și a înțeles că singurul mod de a supraviețui ar fi să se conformeze semnalelor transmise de Bruxelles.

Singurele forțe politice care mai opuneau rezistență erau ALDE, un proiect liberal de excepție, creat de Tăriceanu tocmai pentru a umple golul lăsat de PNL, și Pro România, o formațiune construită de Victor Ponta cu sprijnul SIE. Dar Victor Ponta nu putea crea un adevărat curent de opinie în rândul naționaliștilor sănătoși la cap din România, întrucât a fost perceput - și pe bună dreptate - drept un fariseu. Un personaj periculos de duplicitar. Iar Călin Popescu Tăriceanu a eșuat, căzând în plasa lui Victor Ponta și imaginându-și că, împreună cu acesta, ar putea cuceri Everestul.

Și cam acesta era peisajul politic în momentul în care s-a format și s-a afirmat partidul AUR, care a dat o veritabilă lovitură electorală, obținând 10% dintre voturile românilor. AUR a fost votat de cei care, pe ultima sută de metri, au înțeles că această formațiune politică le-ar putea oferi o speranță în ceea ce privește apărarea interesului național și a drepturilor și libertăților fudamentale ale omului.

La scurt timp după alegeri și după ce liderii AUR au declarat răspicat că nu vor face o alianță politică, decât cel mult punctual, cu frontul anti-PSD sau cu frontul PSD, s-a încercat , așa cum s-a întâmplat și cu un alt partid ceva mai exotic, PPDD, inițiat și condus de Dan Diaconescu, destructurarea formațiunii politice, prin racolarea de deputați și senatori. Acest demers a eșuat. Și, iată, s-a declanșat zilele trecute un alt tip de ofensivă împotriva AUR, care are drept obiectiv punerea la zid a acestui partid sub motiv că ar fi naționalist, extremist, xenofob și, în general, altoit cu tot ce a fost mai rău vreodată în societatea românească. Intenția este de a izola AUR pe scena politică, de a-i speria pe susținătorii formațiunii politice, de a împiedica AUR să-și facă noi prozeliți. Cei care mi-au urmărit evoluția în plan public, știu de bună seamă că, în ultimii 30 de ani, m-am comportat ca un adversar neînduplecat al al oricăror forme de extremism și mai ales a extremismului de tip naționalist. Este un argument suficient, care ar putea demonstra că sunt atent și sensibil la orice manifestare de acest fel. Și capabil să reacționez. Ei bine, până una alta, oricât de aproape am pus lupa pe acest partid, dincolo de câteva manifestări cel mult exotice, nu am reușit să identific elemente de naționalism extremist, de xenofobie, de rasism ș.a.m.d. Pornind de la această premiză, îmi permit să taxez drept rău intenționată inițiativa așa-zișilor intelectuali curați, care calcă azi prin mocirla prin care a alergat 30 de ani și alde Gabriel Liiceanu, filozoful fără operă și plagiatorul dovedit definitiv printr-un proces pe care l-am câștigat împotriva lui. Și, firește, mă întreb, fără să vreau să le fac un proces de intenție, dacă nu care cumva această răbufnire anti- AUR este dirijată din același centru de comandă, pe care opinia publică l-a identificat în spatele unora dintre promotorii acestui demers.

Sorin Rosca Stanescu