Decăderea spre "animal" în era mașinilor tot mai "umane"

Și omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor. (Psalmul 48:12) Omul are o poziție unică în creație – e înzestrat cu intelect, conștiință, libertate morală. Dar mulți aleg să nu folosească aceste daruri. Prea mulți aleg să decadă la nivelul animalului pur instinctual.

Azi construim mașini care scriu poezii, rezolvă ecuații, generează imagini hiper-realiste, țin conversații mai coerente decât mulți oameni. Am pus „cinstea” rațiunii umane la un nivel niciodată văzut. Și totuși… mulţi dintre noi nu pricepem ce-am făcut. Folosim inteligența artificială NU ca să ne ridicăm, ci ca să ne externalizăm gândirea, creativitatea, chiar și relațiile emoționale. Lăsăm algoritmii să decidă ce e frumos, ce e adevărat, ce e „dragoste”. Ce e bun și ce e sigur pentru copiii noștri. Omul, în cinste fiind, n-a priceput – a cedat unei mașini sau unei birocrații robotizate aproape întreaga rațiune și putere de alegere și decizie.

Azi avem printre noi, de exemplu, „blănoși”. Sunt oameni aparent normali, deținători de diplome, joburi, conturi bancare, drept de vot. Dar sunt oameni care aleg să se identifice, să se costumeze și să se comporte ca niște animale antropomorfe (vulpi, lupi, pisici, câini etc.). Sunt oameni care, în loc de a fi „persona”, aleg să fie „fursona” – un alter-ego animalic, cu blană și coadă – și ajung să trăiască o bună parte din viață în acea formă. Se organizează convenții, se face artă, se formează relații, se creează mode vestimentare sau comportamentale. Uneori, acești fursona chiar își modifică corpul, pentru a fi mai animalice. Și cer drepturi. Iar birocrații, pe baza unui plan diabolic de control al populației, acordă astfel de „drepturi”. Chiar prioritar ...

Versetul din Psalmul 48:12 pare a fi fost scris acum 2600 de ani de un om care, din greșeală, a nimerit câteva luni în lumea noastră „evoluată” și „civilizată”. Bietul nostru strămoș, lovit de o asemenea belea a călătoriei în timp, este uluit să constate că omul, stră-stră-strănepotul său, deși înzestrat cu rațiune și demnitate, alege să se „alăture dobitoacelor celor fără de minte”. Ironia este că azi știm că animalele nu sunt deloc proaste – multe sunt inteligente și chiar creative. De aici și șocul – unii oameni aleg, conștient, să-și subordoneze umanitatea unei identități animalice. E o renunțare voluntară la ceea ce ne face unici: conștiința de sine ca om, este abandonată în favoarea unei identificări ca vulpi, pisici, căței sau iguane antropomorfe...

Există și entuziaștii transhumaniști, care se așteaptă să devină egalii mașinilor, pentru a trăi sute sau mii de ani în corpurile lor augmentate mecanic, chimic sau genetic. Avem, așadar, în mod simultan, mașini care devin tot mai „umane” (inteligența artificială care simulează emoții, creativitate, personalitate), oameni care devin tot mai „animale” (prin identitate furry sau therianism) și oameni care devin roboți. Despre cei care se identifică drept animale s-ar zice că jocul pe care îl fac este de genul celui în care se schimbă și se redistribuie rolurile: voi, roboților, fiți raționali și creativi, iar noi, oamenii, o să ne jucăm de-a animalele și o să ne lăsăm pe mâna voastră.

Omul contemporan încă are „cinstea” (tehnologie, libertate, resurse nemaiîntâlnite), dar nu pricepe ce să facă cu ea. În loc să se ridice spre ceva mai înalt, coboară – fie prin abdicarea rațiunii în favoarea inteligenței artificiale, fie prin abdicarea umanității în favoarea instinctului animalic stilizat. Niciodată n-am avut mai multe unelte ca să fim mai umani… și niciodată n-am fost mai tentați să renunțăm la asta. Omul, în cinste fiind, în 2026 AD, tot n-a priceput. Și tot s-a asemănat… cui a vrut.

Gheorghe Piperea