De ce este bine ca supravegherea bancară să fie mai dură

Toată lumea financiară mondială a intrat în alertă: în numai două zile, Silicon Valley Bank (SVB), a 16-a bancă din SUA, s-a prăbuşit, fiind nevoie de intervenţia peste noapte a autorităţilor americane, care în acest weekend au preluat banca pentru a împiedica răspândirea panicii în tot sistemul bancar american. Şi nu numai, având în vedere că amintirea Lehman Brothers este încă prezentă.

De nicăieri, conform informaţiilor din presa americană, joi, 9 martie, SVB s-a confruntat într-o singură zi cu o retragere masivă de depozite bancare de 42 de miliarde de dolari. Conform datelor vehiculate, SVB avea depozite totale de 175 de miliarde de dolari şi active de aproape 210 miliarde de dolari la finalul anului trecut.

Retragerea a 24% din depozite în câteva ore era până joi ceva de neînchipuit, nicio bancă nu putea să facă faţă la aşa ceva.

SVB a încercat să facă rost de lichidităţi pentru a face faţă retragerilor prin vânzarea portofoliului de titluri de stat americane deţinute, la preţul pieţei, ceea ce le-a adus imediat pierderi.

Silicon Valley Bank nu spune nimănui nimic, nici măcar americanilor. Este o bancă a companiilor din tehnologie din Silicon Valley şi mai puţin o bancă de retail pentru americanii obişnuiţi. Conform datelor vehiculate, din 175 de miliarde de dolari depozite numai 25 de miliarde de dolari aparţin clienţilor de retail, cei care sunt asiguraţi până în limita a 250.000 de dolari. Marea majoritate a depozitelor aparţinea companiilor, start-up-urilor din tehnologie care erau şi clienţi pentru acordarea de credite. Aceste depozite sunt neasigurate prin sistemul american de garantare a depozitelor.

Când se întâmplă o asemenea retragere de depozite într-un termen atât de scurt, creditele nu pot fi vândute altcuiva pentru a face rost de bani ca să onorezi retragerile.

Băncile dau credite din depozitele atrase şi din propriul capital. Problema este atunci când intervine o problemă de lichiditate, care trebuie acoperită de undeva dacă o bancă nu are lichidităţile necesare. Aici intervine Banca Centrală şi piaţa, dacă poţi să faci rost de capital de acolo.

Pentru bănci, indicatorii de lichiditate, adică capacitatea de a face faţă unor evenimente neprevăzute, cum ar fi retragerea depozitelor de către clienţi, sunt mai importanţi decât cei de solvabilitate.

Această situaţie, apărută de nicăieri, a pus toată lumea financiară în alertă. Vineri, pe pieţele bursiere acţiunile băncilor europene şi apoi americane au scăzut instantaneu.

Până să aflăm ce s-a întâmplat şi mai ales cum stau activele băncii, multă lume a început să arate cu degetul către Donald Trump ca fiind unul dintre vinovaţii acestei situaţii: sub presiunea lobby-ului bancar şi a celui de business, în mandatul lui a relaxat condiţiile de supraveghere, respectiv de la 50 de miliarde de dolari active, pragul pentru o supraveghere mai strictă a fost urcat la 250 de miliarde de dolari. În anul 2020 SVB avea active de numai 60 de miliarde de dolari, iar în numai doi ani, zburând sub radar, a ajuns la active de peste 200 de miliarde de dolari, adică a crescut de trei ori, fără semne de alertă. Nefiind o bancă sistemică pentru americani, a fost lăsată de capul ei, să crească exponenţial.

Dar problemele intervin atunci când o situaţie de acest gen, cu o retragere de depozite peste noapte, se răspândeşte foarte repede în tot sistemul şi ajunge la vârf. Toată lumea începe să-şi pună întrebări.

De aceea autorităţile americane au intervenit în forţă în acest weekend prin preluarea băncii, încercând să evite panica. De joi încoace, site-urile marilor publicaţii de business din lume şi a marilor ziare americane deschid cu acest subiect, încercând să vadă ce se ascunde în spate.

Luni, să vedem cum va deschide Europa.

Acest caz din America nu are nicio legătură cu România. Dar este bine să aruncăm o privire de ansamblu.

După revenirea de după criza din 2008/2009, când am fost salvaţi de FMI, s-a cerut relaxarea supravegherii de către BNR a sistemului bancar, mai ales că băncile fuseseră curăţate de creditele neperformante.

În perioada de boom din 2003-2008 băncile din România, marea lor majoritate străine, beneficiind de linii de finanţare din afară, au dat credite la toată lumea.

Când depozitele bancare nu au mai ajuns, băncile au luat linii de finanţare din afară, astfel încât în 2008 s-a ajuns ca raportul dintre credite şi depozite să fie de 120%, o situaţie care ni s-a spart în cap în toamna lui 2008, când a venit criza iar lichiditatea din piaţă a dispărut.

Pentru că memoria pieţei este scurtă, după ce am ieşit din criză au reapărut în mediul de business şi în cel politic discuţii pe tema de ce băncile din România nu dau credite sau nu mai dau credite aşa cum dădeau înainte.

Când dobânzile sunt aşa de mici iar lichiditatea este din abundenţă, de ce este nevoie ca regulile stricte de creditare şi de supraveghere să fie menţinute?

Am asistat la multe discuţii pe această temă, şi publice şi mai puţin publice.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR şi Consiliul de Administraţie al BNR sunt văzuţi ca nişte conservatori, ca nişte pensionari preistorici care nu mai pleacă acasă şi care trebuie scoşi la pensie pentru că nu susţin dezvoltarea economică a României printr-o politică monetară mai relaxată, pentru că nu susţin creditarea (când sunt întrebaţi de ce nu dau credite, bancherii arată că BNR nu-i lasă, prin regulile stricte cerute), că nu susţin Bursa (uite cum stau depozitele bancare degeaba cu dobânzi mici, în loc ca oamenii să fie încurajaţi să investească la Bursă), că nu susţin start-up-urile, mai ales cele din tehnologie (uite ce evoluţie a avut UiPath).

BNR a menţinut condiţiile de creditare destul de stricte chiar şi în perioada de boom, ceea ce face ca raportul credite în PIB din România să fie la o treime, un nivel foarte scăzut. Raportul dintre credite şi depozite a scăzut la 70%, faţă de 120%, cât era acum un deceniu.

Băncile pot să dea credite cât vor, dar trebuie să aibă capital suficient şi să se încadreze în indicatorii de lichiditate ceruţi de BNR. Nu poţi să dai credite din depozite cât vrei tu fără să ai capital în spate. Iar acţionarii băncilor nu prea vor să pună capital.

Pe de altă parte, nu poţi să dai credite unor companii care nu au capital propriu, unde acţionarii nu vor să pună banii lor şi se bazează numai pe bani împrumutaţi. Dacă se poate să iei banii de la bancă şi să nu-i mai dai înapoi, este cea mai bună situaţie.

După situaţia intervenită anul trecut cu creşterea inflaţiei şi creşterea dobânzilor, ceea ce a dus la deprecierea portofoliului de titluri de stat româneşti deţinute de către băncile din România, BNR a cerut băncilor să vină cu capital suplimentar, prin toate formele, pentru a acoperi diferenţa dintre valoarea nominală a titlurilor şi valoarea de piaţă. Aşa se face că băncile au ieşit pe piaţă prin vânzarea de obligaţiuni în cadrul programelor MREL, chiar la costuri foarte mari, aşa cum erau în piaţă. Marile bănci s-au împrumutat la dobânzi de 8-9% la lei pentru a face rost de capital.

Mai mult decât atât, BNR le-a spus băncilor că profitul de anul trecut, de 10,2 miliarde de lei, cel mai mare din istorie şi erxtrem de criticat (băncile sunt nişte cămătari) poate ar fi mai bine să nu-l dea acţionarilor prin dividende, ci să-l pună în capital, ceea ce se şi întâmplă. Dacă vrei să dai credite trebuie să ai capital şi dacă vrei să-ţi ţii portofoliul de tiluri de stat, la fel, trebuie să ai capital.

Sistemul bancar românesc, cu cele 34 de bănci, are indicatorii peste limitele minime, tocmai pentru că BNR are o politică conservatoare.

Iar această politică conservatoare, în care băncile nu au mai fost încurajate să se extindă ca în perioada de boom, a făcut ca sistemul să fie şi cel mai profitabil din Europa (ROE).

Din această cauză băncile şi Banca Naţională sunt tot timpul ţinte în mişcare în faţa opiniei publice şi în faţa politicului că fac profit prea mare, că îl duc în Austria sau în altă parte, că nu susţin economia, că nu dau credite, că trăiesc numai din dobânzile la titlurile de stat.

Dar acest conservatorism te poate ajuta atunci când apar probleme complicate, când trebuie să faci faţă unor situaţii apărute peste noapte.

Acum trei ani, când a venit peste noi criza Covid iar economia s-a închis, băncile din România au trebuit să facă faţă unor retrageri de depozite, ceea ce a implicat asigurarea lichidităţilor necesare. După lichidităţi în euro au fost trimise avioane în Elveţia, iar seara maşinile de bani încărcau ATM-urile astfel încât nimeni să nu poată spune că nu putea să-şi ia banii din depozite. Situaţia s-a liniştit în două săptămâni, dar în acea perioadă BNR şi băncile au trebuit să asigure toate lichidităţile.

În februarie acum un an, când Rusia a atacat peste noapte Ucraina, băncile s-au confruntat încă o dată cu retrageri peste noapte de depozite. Leii erau schimbaţi imediat în euro pentru cazurile în care, cine ştie, trebuia să fugi din ţară.

Tocmai datorită acestui conservatorism băncile au făcut faţă acestor retrageri de miliarde de lei.

Pentru BNR, situaţia şi siguranţa depozitelor este pe primul loc, astfel încât sistemul să poată face faţă unor retrageri imediate. Iar acest lucru este asigurat tocmai printr-o politică strictă, conservatoare, care nu de puţine ori se confruntă cu nemulţumirea atât a băncilor, cât şi a mediului de business şi al celui politic.

P.S. Apropo de digitalizare, cerută de toată lumea. Retragerea a 42 de miliarde de dolari din SVB într-o singură zi a fost posibilă nu pentru că oamenii au stat la coadă în faţa băncilor, aşa cum era imaginea anterioară, ci pentru că clienţii au putut să-şi mute depozitele din aplicaţiile de pe telefon sau calculator printr-un simplu click. Asta apropo de cât de mult ne dorim digitalizarea. Când se invocă acest lucru nimeni nu se gândeşte la situaţiile neprevăzute care pot să apară şi care pot să dea peste cap o întreagă structură.

Cristian Hostiuc