De ce continuă protestele fermierilor în Europa?
Postat la: 22.02.2024 07:20 | Scris de: ZIUA NEWS
Dintre toate protestele fermierilor din Europa, cele mai dure au fost în Paris și Bruxelles. În majoritatea țărilor UE, acestea continuă. Costurile mari la energie, restricțiile climatice și de mediu, concurența neloială a produselor din Rusia și Ucraina, fără standarde de calitate, inflația, creșterea costurilor la îngrășăminte, a prețului carburanților, a lipsei fondurilor de compensare a pierderilor din cauza secetelor au dus fermierii europeni la disperare. La toate acestea se adaugă o birocrație excesivă a Bruxelles-ului.
Momentul culminant al revoltelor s-a înregistrat odată cu blocarea Parisului și stropirea Primăriei cu fecale din vidanje. Belgienii au aruncat cu ouă în clădirea de sticlă a Consiliului Europei. Au incendiat baloți de paie și cauciucuri în fața instituțiilor fundamentale europene. Polonezii au blocat punctele vamale de intrare a tirurilor ucrainiene. Praga a fost mult timp sub asediul tractoarelor. Portughezii și spaniolii n-au renunțat. Doar în România, protestele s-au mai înmuiat. Încă de la început, am spus că acestea sunt controlate de statul profund. Nici nu au obținut prea mare lucru. Niște bani în plus la subvenție și renunțarea la accizarea motorinei.
Ba, era să uit: li s-a dat dreptul să conducă tractoarele pe drumurile publice și cu permisul de categoria B. Ce nu se spune în spațiul public e că mulți protestari au fost cumințiți, primind acasă citații de la parchete, fiind acuzați de incitarea la dezordine publică, prevedere penală din noua lege Ciucă-Ciolacu.
Și la Afumați, grupul este extrem de eterogen. Bărbatul cu cușmă nu permite nimănui nou să intre în grup. Așa cum am mai spus, de nenumărate ori, în România, doar rețelele Soros, în colaborare cu instituțiile de forță ale statului, mai scot oamenii la mitinguri, când puterea devine nefrecventabilă. Spontan, a mai rămas doar strănutul și flegma omului străzii. În rest, totul e supravegheat, controlat și dirijat de mâna ascunsă a Fratelui cel Mare. Ne-am înfricoșat că vin rușii? Pe furiș, din cauza vigilenței scăzute, Securitatea s-a recimentat în structurile sociale sub altă formă.
Legați de fire nevăzute, fermierii români nu sunt în stare - sau nu sunt lăsați - să formeze un partid ca cel din Olanda. Trebuie să se mulțumească ce li s-a dat. Vorba unui hâtru: "bine că nu li s-a luat." Mai contează pentru sărmanul fermier român că omologii nemți și francezi iau dublul subvenției agricole? Adică 400 de Euro/ha, iar românul, doar 200. Și tot ei s-au dus și au aruncat legumele și fructele din supermarket pe jos, nu românii, ținuți în lesă de sistemul corporatist?
Aproape două milioane de români și-au făcut vacanța în Grecia. Rareori am văzut, pe rețelele sociale de la noi, dezbateri provocate de lipsa lanțurilor alimentare internaționale de la ei. Știm despre ce solidaritate au fost în stare, de i-au alungat pe monștrii, exact ca pe perși la Salamina?
Fermierii europeni au reușit să amâne cel puțin o perioadă Marele Green Deal / Agenda verde europeană. Parlamentarii de la Bruxelles nu mai știu cum să potolească furia declanșată de noile reglementări agricole ecologice și tranziția energetică.Ce eco? Lumea e dusă cu capul de propagandă. Invit belzebuții Ordinului de „Iarbă virgină" la mine la fermă să le explic cum e cu agricultura eco. Un arbore netratat poate scoate în loc de o mie de cireșe, două bune. Cine dă o sută de lei pe kilogram? Cum cine? Nebunele eco-oengiste care plătesc triplu doar pentru etichetă. Cum adică unt de cocos eco? Africanii dau cu pesticide? Are arborele ecuatorial dăunători?
Apropos, ați văzut vreun măslin stropit în Grecia? Sau vreun portocal? Cred că nu mai suntem întregi la bilă.Birocrații europeni sunt acuzați că vor să distrugă agricultura țărilor europene și să închidă fermele de pe continent. Noi credem că interesul e altul. Falimentarea acestora și preluarea asset-urilor, după modelul ucrainean, de către marile fonduri de investiții de tip Vanguard, Black Stone, Black Rock, Cargil, iar pasul următor stabilirea de către ei a prețului mondial al cerealelor, asta dacă fermierii europeni nu se trezesc. Dacă Green Deal-ul a început să-și facă efectele (birocrații susțin că 30 % din emisiile de carbon vin din agricultură), tranzitul de cereale ucrainiene face ravagii pe piețele europene.
Mai are rost să-l întrebăm pe Badea din neamț, purtător de cușmă și de carnet de membru al PSD, despre negocierile reînnoite pentru încheierea unui acord comercial între UE și blocul sud-american Mercosur sau despre cum se stabilea prețul cerealelor europene pe Bursa de la Brăila? Vă spunem noi: habar n-are. El ocupă acolo un spațiu, să nu vină rebelii adevărați ai pământului să ia guvernul în balon.
Dacă birocrații europeni vor să impună reglementări climatice, totul are un cost. Să vină și să subvenționeze pierderea! Asta e o politică agricolă comună. Nu să impui standarde de mediu și de calitate produselor agricole și să le lași flotante, liber pe piață, să concureze de nebune cu cele pline de DDT-uri din Mexic sau Ucraina. Publicațiile mainstream din lumea civilizată o dau langa cu preluare mesajelor fermierilor de către formațiunile suveraniste ale Europei care - în accepțiunea remuspricopiană și pârvuleșteană, academicele vuvuzele ale Noii Ordini Mondiale - sunt extremiste. Vedeți acum de ce protestatarii de la Afumați o țin langa căî nu sunt partide? La fel ziceau și fetele de la Apaca, pe vremea când cereau Kent și valută...
Marius Ghilezan