De ce ar trebui să ratăm "oportunitatea" de a fi sclavi!

Spunea cineva la un moment dat că democrația este arta și știința de a conduce circul din cușca maimuței. Cu toate că nu îmi face deloc plăcere să o spun, scriu de ani de zile despre faptul că Europa se sinucide la scenă deschisă, iar cetățenii săi aplaudă. Aplaudă frenetic pentru că multora dintre noi circul din cușca maimuței a început să fie singura realitate pe care o mai cunoaștem. Cum am ajuns aici? Este o întrebare care ar trebui să ne procupe pe noi toți, cei care mai păstrăm o fărâmă de luciditate pentru a nu merge pe drumul bătătorit al unor greșeli istorice pe care le repetăm obsesiv.

Și pentru că, așa cum s-a dovedit, din greșelile trecutului învățăm anevoios și de cele mai multe ori adevărul istoric prezintă relevanță prin prisma celor care îl scriu, vă propun vizionarea unui film, Wag the Dog, cu actorii de renume Robert de Niro și Dustin Hoffman, care vorbește tocmai despre cum se poate abate atenția opiniei publice de la chestiuni importante, prin înscenarea unui război într-o țară îndepărtată, Albania. O țară despre care americanii habar nu aveau și despre care știau că are un popor trufaș și violent. Filmul apărea în anul 1997, iar la acea vreme antama scandalul Sexgate în care a fost implicat fostul președinte american, Bill Clinton, cu stagiara Monica Lewinski. Un producător de la Hollywood este contactat de echipa de consilieri a președintelui pentru a pune în scenă o campanie de susținere a unui război fictiv, susținut cu ajutorul mass-media, tehnologiei și... a unei incredibile pofte de empatie a unui popor blazat și dezorientat.

Amenințarea unei conflagrații pune în umbră faptul că președintele făcea sex cu minorele în Biroul Oval, iar dacă veți vedea filmul veți descoperi multe dintre strategiile de imagine care ni se livrează zilnic în războiul cu Ucraina. Dacă vă amintiți imaginea de la începutul războiului cu militarul care duce în brațe un bebeluș de câteva luni printre dărâmături, aceasta a avut pentru mulți dintre noi un impact emoțional puternic. În film, strategia este similară, o duduie este adusă pe platourile de filmare, i se dă o pungă uriașă de chipsuri în brațe și este pusă să alerge și să țipe prin platou... la montaj apare o fetiță speriată, care aleargă plângând cu pisica în brațe printre dărâmături. Ce vreau să subliniez este faptul că nimic nu-i nou sub soare, dar îngrijorător este faptul că doza de naivitate rămâne mereu constantă, indiferent la ce epocă ne raportăm.

Cel mai probabil, nu întâmplător un actor a avut girul marilor puteri la conducerea Ucrainei pentru că despre război se vorbește de foarte mulți ani, iar atât timp cât se investește masiv în înarmare și în industria de apărare, este clar că nimeni nu visează la pace. Până una-alta, războiele au fost modalități de a reconfigura granițe, însă de cele mai multe ori au fost rezultate ale gândirii unor incompetenți. Pentru a susține această afirmație nu e nevoie să trecem Oceanul, pentru că anul trecut am simțit cu toții pe pielea noastră cum am fost tăvăliți de amenințarea pandemiei pentru a salva pielea lui Florin Cîțu de care s-au descotorosit acum ca de o măsea stricată. Criza politică ne-a făcut să batem pasul pe loc, însă Florin Cîțu ne-a fost prezentat ca fiind singura persoană capabilă să ne scoată din marasm. Astăzi, incompetența a căpătat valențe internaționale și finanțarea unui război fără niciun fel de miză reală este singura modalitate de a distrage atenția opiniei publice de la sinuciderea politică și economică la care asistăm de mai mulți ani.

Rolul României în această cacealma este unul din ce în ce mai vizibil, ca o consecință a politicii dezastruoase adoptate de către Iohannis, asistat de Ciucă, iar pentru asta avem și un exemplu concret. Silozurile din România sunt blocate cu cerealele din Ucraina, în timp ce anul acesta producătorii români de orz nu au unde să-și depoziteze producția. După o întrevedere cu premierul Ciucă pentru a găsi o soluție, acesta le-a transmis că nu poate să-i ajute cu nimic. Cel mai probabil producția foarte bună de orz de anul acesta a României se va duce pe Apa Sâmbetei, iar noi ne vom plânge de prețurile mari ale alimentelor.

Și dacă tot vorbeam despre filme și despre box-office-ul american, cel mai probabil, SUA și-ar dori ca toți cetățenii Planetei să spună cu mândrie că sunt născuți pe 4 Iulie, asta deși sunt praplegici, înfometați și înfrigurați... dar prea naivi ca să recunoască faptul că sunt conduși doar de niște incompetenți cu ifose de lideri mondiali.

Ciprian Demeter