CSM îngroapă justiția! Pas cu pas
Postat la: 06.10.2024 12:32 | Scris de: ZIUA NEWS
Presa semnalează, pe bună dreptate, un caz extrem de scandalos. Care nu este primul de acest fel. Un magistrat „de rit nou", adică făcut pe puncte din polițist, Cătălin Nicolae Magdalena, șeful inspecției de judecători din inspecția judiciară iese la pensie cu un venit uriaș, după numai 15 ani de activitate în magistratură. Reacționează pe bună dreptate magistrați de prestigiu, care încearcă din răsputeri să salveze onoarea justiției române. O onoare și așa mult prea pătată.
Între aceștia, Președinta de Onoare a Asociației Magistraților din România, Viorica Costiniu, care de altfel mi-a și scris, care de altfel mi-a și transmis o serie de observații și precizări, care cu siguranță sunt rezultatul unor dezbateri care s-au desfășurat pe această temă în rândul celor pe care îi reprezintă. Voi publica pe larg observațiile doamnei Costiniu, care în esență reprezintă un puternic protest legat de modul în care, în mod deliberat, cred eu, este sistematic compromisă imaginea justiției din România. Și, automat, autoritatea ei.
În esență, ceea ce urmează să citiți se referă la modul în care, treptat, printre judecători s-au strecurat un mare număr de persoane cu pregătire precară în domeniu, provenite în special din poliție. Din poliția judiciară, care de facto a fost asimilată magistraturii. Și asta în ciuda faptului că în conformitate cu legea, polițiștii judiciari reprezintă o altă profesiune decât cea de magistrați. Ca să nu mai vorbim despre nivelul de pregătire și de experiență în știința dreptului.
Treptat, această specie a polițiștilor judiciari, introdusă pe ușa din spate a magistraturii a dobândit putere și autoritate în sistem, reușind să-i împingă către periferie pe judecători. În cele ce urmează, cum am promis, public informațiile pe care mi le-a transmis doamna Viorica Costiniu, exact în forma în care ele sunt redactate, cu excepția faptului că am înlocuit cuvântul „juzi" cu „judecători".
„Pentru magistratii de cariera este evident ca si in aceasta situatie candidatul la pensie a venit in magistratura si cum toti veniti din alte profesii,alearga dupa sefii si cum prind o sefie se pensioneaza. CSM se executa ! Ne intrebăm dacă CSM n-ar trebui sa ne spuna si noua si celor ce aduc grava acuzatii magistraturii :
- Cati judecători si cati procurori sunt de cariera?
- Câti judecători si cati procurori sunt proveniti din alte profesii juridice/ alte specialitati?
- Câti judecători si cati procurori de cariera au functii de conducere?
- Câti judecători si cati procurori proveniti din alte profesii detin functii de conducere?
- Câti judecători si cati procurori de cariera s-au pensionat cu o vechime de 25 ani, 35 ani, 40 ani vechime numai ca judecator/procuror?
- Câti judecatori si cati procurori proveniti din alte profesii s-au pensionat cu o vechime de 25 ani, de 35 ani?
- Câti ani au avut din cei 25 de ani, minima vechime ptr pensionare, vechime in munca de judecatori si procurori si câtă vechime din alte profesii la pensionare?
- Cătă vreme legiuitorul a prevazut prin lege modul de contributivitate in sistemul de justitie partajat cu plata de Ministerul de Justitie si plata procentuală a judecatorului/ procurorului ,cat este dezavantajat judecatorul/ procurorul de cariera la calcularea pensiei dupa criteriul contributivitatii fata de judecătorii/ procurorii proveniti din alte profesii unde au fost supusi altui sistem de contributivitate decat cel din justitie?
- Dupa acest criteriu de contributivitate pensiile de magistrat al celor veniti din alte profesii sunt mai mari decat al magistratilor de cariera?
Poate ar trebui puse aceste intrebari CSM-ului si cu transparenta sa raspunda public ,câtă vreme legea e interpretată aleatoriu. Maine poimaine vor fi cereri de cumul de pensii din activitatea avuta anterior intrarii in magistratura cu pensia de judecator/ procuror chiar daca ptr pensionare s-au luat in calcul ani muncit in alte domenii! Cine stie!"
De ce nu avem o justiție puternică și un stat de drept consolidat, după 34 de ani de la căderea comunismului? În cele ce urmează, doamna Viorica Costiniu ne oferă o explicație, pe cât de adevărată pe atât de dureroasă. Citez integral mesajul pe care aceasta mi l-a transmis:
„S-a dorit politic pensionarea magistratilor de cariera ptr a justifica un nr mare de posturi vacante ce trebuiau ocupate de juristi din alte domenii atrasi prin facilitatile legislative de a incepe o cariera in magistratura si paradoxal desi sunt incepatori au ,in conceptia CSM,vechime in munca juridica considerata in magisteatura mai mare decat cei care de pe bancile facultatii,de la INM au intrat in magistratura cu medii de peste nota 9,nu cu mediile de concurs incepand cu nota 7.
Politic magistraturii la inceput de drum ,lipsita de experienta i se pot face reprosuri ptr eventuale erori ptr a induce neincredere in justitie a cetateanului,a slabi independenta actului de justitie si ingenuncherea Puterii Judecatoresti ,lipsita de atributiile ei de a lua la intrebarii actele oricarei guvernari. Practica constanta de cum se intra in magistratura se alearga dupa functii de conducere,detasari indiferent ca doritorii vin din politie sau alte varii domenii s-a inscaunat de cand fostul presedinte Băsescu a declarat că 1000 de politisti vor trece in magistratura .
Si au trecut se pare până in varfurile ei conducatoare. Politistii intrati in magistratura sunt absolventi ai Academiei de politie asimilata tot de politic Facultatii de Drept ,desi la Drept se da examen de admitere Istorie,economie politica,letc,iar la Academie intre probe este si cea de sport. Verificati. Masuri continue politice ptr o permanenta intinerire a magistraturii de indata ce se acumuleaza experienta,maturitate care consolideaza independenta judecatorului."
Iată ce se întâmplă atunci când în mod deliberat au fost concretizate intențiile clasei politice de transformare a justiției într-un fel de caricatură a democrației, în anumite situații, iar în alte situații, într-un instrument de protejare a răufăcătorilor, sau de sancționare a celor care încearcă repunerea pe roți a sistemului. Și din nou, iată ce se întâmplă când în mod ticălos, poziția de judecător este plasată la egal cu cea de procuror, sub conceptul de „magistrați", când Consiliul Superior al Magistraturii, în loc să fie alcătuit exclusiv din judecători, este compus și din procurori, dar nu și din apărători. Din păcate, atunci când a fost fabricată această „marmeladă", judecătorii, care sunt singurii și adevărații magistrați, nu au protestat. Acum e puțin prea târziu!
Sorin Rosca Stanescu