Cooperativa fluierașilor
Postat la: 10.03.2021 11:30 | Scris de: ZIUA NEWS
Încet-încet, Liga 1 se apropie de momentul despărțirii apelor, iar lucrurile sunt deja clare în privința echipelor care se bat pentru titlu. Conform așteptărilor de altfel, sunt tot FCSB, CFR Cluj și Craiova, aflate în fruntea clasamentului în această ordine, urmate la 10 puncte de plutonul de mijloc.
Marea bătălie pentru a mai prinde Play-off-ul se dă însă între nu mai puțin de șapte echipe, dacă nu chiar 8, luând în calcul și declarația lui Gică Popescu, managerul Viitorului, care a anunțat că elevii lui Rednic urmăresc să câștige toate cele cinci jocuri pe care le mai au de disputat, pentru a nu rata din nou calificarea în Play-off. Ușor de spus, dar, după cum decurg lucrurile și mai ales arbitrajele din prima ligă, realitățile din teren sunt reflectate tot mai rar de scorurile înregistrate pe tabela de marcaj!
Duminică seară, spre exemplu, când găzarii de la Mediaș au dat piept cu FCSB-ul la București, Mihai Teja a ratat la milimetru șansa de a se răzbuna pe Becali, care-l concediase la numai șase luni de conducere a steliștilor, după ce, e drept, tot Gigi îl adusese și îl instalase acolo, ca machedon și nepot de văr ce-i era! Că steliștii au câștigat până la urmă meciul cu 1-0, nu s-a mai mirat nimeni. Dar, pentru cei care au urmărit partida, nu putea fi omisă realitatea că bucureștenii nu au nimerit nici un șut pe poartă în 90 de minute de joc, golul învingătorilor venind abia în minutul 91, când Tănase a înscris... cu capul!
Evident, din jocul steliștilor se vede deja absența lui Dennis Man, de astă dată a lipsit și Florinel Coman dar, una peste alta, prestația echipei a fost una mai degrabă haotică. Mai ales în prima repriză, elevii lui Teja au dominat categoric, având și cel puțin trei situații de gol, dar aici trebuie să notăm și prestația lamentabilă a centralului Iulian Călin, care n-a văzut și n-a sancționat... trei penalty-uri, dintre care două se cuveneau acordate oaspeților, iar un al treilea - gazdelor!
Ne aflăm, așadar, în fața unui nou exemplu al gravelor erori de arbitraj, care apare exact în momentul dezbaterii aprinse privind necesitatea imperativă a introducerii sistemului VAR și în campionatul României. Problema e cu atât mai stringentă cu cât nu trece etapă fără să avem asemenea "mostre" de rezultate, în runda din week-end fiind și cazul delegării lui Radu Petrescu în meciul de la Iași! Lumea vorbește deja despre o... cooperativă a arbitrilor, cu trimitere la fosta cooperativă a Diviziei A, nășită cu ani în urmă de (altfel regretatul) Jean Pădureanu și de Gh. Ștefan, zis Penalty, iar protestele se întețesc!
Gigi Becali, care dăduse semnalul strângerii rândurilor pentru presiuni la adresa FRF și LPF, a declarat din nou, zilele trecute: "Dacă ăștia se vor certa ca șoarecele și pisica vom avea VAR peste 100 de ani. Cheia este la Burleanu. Să nu o mai arunce pe Gino. Vrem VAR măcar la meciurile tari din play-off. Voi ajuta și eu cu bani pentru aducerea VAR, dar Burleanu trebuie să ia taurul de coarne", a spus Becali, secundat de tot mai multe voci autorizate din prima ligă.
Cert e că, dacă vom ajunge ca și titlul de campioni să fie decis de prostiile sau jocurile făcute de cooperativa fluierașilor, fotbalul românesc își poate trage obloanele, mai ales că și tribunele sunt tot goale! Or, tocmai în acest martie capricios ne așteaptă pimele trei jocuri din preliminariile Cupei Mondiale 2022 - cu Macedonia, Germania și Armenia -, în vederea cărora selecționerul Mirel Rădoi a anunțat deja convocarea a 22 de "stranieri", cărora li se vor adăuga și fotbaliștii vizați din prima ligă.
De notat că la națională se întoarce Pușcaș, iar Dennis Mann și Mihăilă fiind promovați la echipa mare, vor complica sarcina lui Mutu la grupele Campionatului European Under 21, programate tot la finele acestei luni, în Ungaria și Slovenia. Așadar, o lună plină și grea pentru viitorul fotbalului românesc, de la care așteptăm performanțe internaționale, în timp ce pe plan intern rămânem restanțieri și neputincioși până și pentru a introduce, în sfârșit, sistemul VAR în arbitraj! Nu vi se pare jalnic?!...
Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)