Companiile româneşti sunt expulzate de pe pieţele externe

În timp ce instituţiile statului român sunt ocupate să-i ţină trena senatoarei Şoşoacă, iar preşedintele Iohannis întoarce o lege de frica fondului de investiţii sud-african NEPI, companiile româneşti sunt expulzate de pe pieţele externe: ieri a fost Digi, mâine să nu fie şi eMAG.

În timp ce statul român, cu reprezentanţii lui care clamează întotdeauna interesul naţional, este ocupat să-i facă faţă la propriu şi la figurat senatoarei Diana Şoşoacă, venită să acopere golul de leadership politic, Digi a primit o ofertă de nerefuzat, să-şi vândă operaţiunile din Ungaria, unde avea câteva milioane de clienţi, unui grup aflat în cercul puterii premierului Viktor Orban, în cadrul operaţiunii de remaghiarizare a economiei.

Digi este o companie românească listată la Bursa de Valori Bucureşti, construită de-un antreprenor din Oradea, Zoltan Teszari, şi unde sunt şi vreo 7 milioane de români acţionari prin Pilonul II de pensii. Până la urmă numele nu are importanţă, ci ideea, pentru că putea fi oricare altă companie românească.

Înainte de a fi o problemă de business, extinderea în alte ţări este o problemă politică, iar fără protecţia politică a propriului stat - începând de la preşedinte, guvern, ambasadă şi servicii secrete, nimeni nu se duce într-o altă ţară de unul singur, indiferent de nume. Aici vorbim despre businessuri mari, chiar şi mijlocii, nu de vânzarea unor borcane de zacuscă sau napolitane.

Când la Fondul Proprietatea a venit ca administrator grupul american Franklin Templeton şi când principalul acţionar a devenit Elliott, un fond de investiţii de pe Wall Street, care a cumpărat acţiuni de 600 de milioane de dolari, Fondul Proprietatea, care trebuia să-i despăgubească pe cei care şi-au pierdut activele ca urmare a naţionalizării comuniste, a devenit întâi o afacere protejată local de vânzare şi cumpărare de drepturi litigioase, pentru ca apoi, când totul a devenit curat, să devină o afacere protejată de americani. Iar cel mai bun exemplu a fost prezenţa lui Mark Gitenstein în board-ul FP după ce nu a mai fost ambasadorul SUA la Bucureşti.

Blackstone a devenit în 2019 acţionar al Superbet, o companie românească de pariuri care valorează acum peste 1 miliard de euro, iar investiţia de 175 de milioane de euro a celui mai puternic fond de investiţii american a devenit ca şi cum ar fi o investiţie a statului american. Nu cred că există o ţară care să-şi apere investiţiile în străinătate din punct de vedere economic, politic şi militar aşa cum o fac americanii.

Când la începutul anilor 2000 Austria a realizat că extinderea în Est reprezintă singura soluţie de a nu fi sufocată de nemţi şi de a creşte valoarea propriilor companii, toată forţa politică şi toate relaţiile istorice s-au pus în mişcare pentru a ajuta grupurile austriece să cumpere şi să se instaleze în România. OMV a primit Petrom, iar Erste a cumpărat BCR, cea mai mare bancă românească la vremea respectivă, plătind un preţ foarte mare, dar care i-a asigurat intrarea pe piaţă la vârf. Dincolo de petrol, bănci, austriecii controlează piaţa de asigurări, piaţa imobiliară şi de construcţii din România. Măcar la schimb, România a primit susţinerea Austriei pentru NATO şi Uniunea Europeană. Şi până la urmă chiar a meritat acest lucru.

După căderea comunismului şi deschiderea acestei zone, pentru marile companii multinaţionale ieşirea pe pieţele externe în aceste ţări a reprezentat o decizie strategică de politică economică, de a-şi vinde produsele şi serviciile, de a-şi vinde consultanţa de management (apropo de preţurile de transfer) şi de a trage după ei propriii furnizori şi clienţi.

Globalizarea şi câştigarea de pieţe externe de multe ori reprezintă o opţiune şi o decizie strategică pentru companii de a creşte şi de a nu se bloca doar în propria piaţă. Dacă Erste, care era a treia bancă din Austria, nu ar fi ieşit să cumpere bănci din Europa fostă comunistă, nu ar fi avut nicio şansă să devină ceea ce este astăzi, cel mai mare grup financiar din Europa Centrală şi de Est.

Dacă OMV, o companie austriacă fără resurse, nu ar fi cumpărat Petrom, s-ar fi blocat în propria piaţă, fără nicio şansă de a-şi creşte veniturile şi profiturile. Într-un an prost, cum a fost 2020, Petrom a reprezentat 25% din OMV. Pentru că în deceniul '90 Ungaria şi-a deschis economia către investitorii străini, astăzi compania ungară MOL şi grupul bancar OTP se bat cu austriecii, nemţii, francezii pentru regiunea Europei de Est, iar americanii şi ruşii nu au probleme să fie acţionari în aceste businessuri.

Dintr-o ţară la jumătate faţă de România, Ungaria a ajuns să aibă investiţii externe de peste 10 miliarde de euro, în timp ce România nu are investiţii externe prin companiile proprii de nici 1 miliard de euro, ca să nu punem la socoteală ieşirea Digi din Ungaria, unde investise peste 200 de milioane de euro.

OTP, fostul CEC al Ungariei, a ajuns la o capitalizare bursieră de 10 miliarde de euro, având o prezenţă regională puternică, în timp ce Banca Transilvania, cea mai mare bancă românească, cu o valoare de piaţă de 2 miliarde de euro, se poate mândri numai cu o bancă în Republica Moldova. OTP, unde investitorii străini deţin 70% din acţiuni, dar grupul bancar este asimilat şi susţinut de statul ungar, a cumpărat până acum două bănci în România - RoBank şi Millennium - şi ar mai fi cumprat şi a treia bancă, Banca Românească, dacă BNR nu ar fi respins tranzacţia ori din motive politice, ori din motive de administrare internă a operaţiunilor din România. Dincolo de interesele statului ungar, ceilalţi principali acţionari sunt un miliardar rus de origine tătară, grupul francez Groupama, plus fondurile americane Vanguard, Fidelis, JP Morgan Asset şi T. Rowe Price.

Ca o curiozitate, Sandor Csanyi, preşedintele OTP, unul dintre principalii acţionari şi cel care a făcut din CEC-ul maghiar unul dintre cele mai mari grupuri bancare din regiune, are afaceri de peste 20 de milioane de euro cu lactate în România prin intermediul brandului Sole Mizo.

În timp ce Petrom îşi caută viitorul în gazele din Marea Neagră şi tot aşteaptă legea offshore ca să înceapă investiţiile, grupul MOL, fără resurse primare, îşi vede liniştit de extindere şi în România, şi în regiune.

La noi, extinderea companiilor româneşti în străinătate, în regiune, indiferent de acţionariatul din spate, este un subiect care nu figurează pe agenda statului român reprezentat de preşedinte, guvern, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei, ca să nu mai vorbim de ambasadele României din străinătate.

Nici când sunt afaceri la cheie, cu milioane de clienţi, la vânzare în România, cum a fost cazul CEZ, guvernul, Ministerul Energiei şi Electrica nu au fost în stare să cumpere operaţiunile de energie, care ar fi majorat businessul companiilor româneşti. Bine că a venit MIRA, un fond australian care a cumpărat operaţiunile CEZ din România, finanţându-şi această achiziţie chiar prin împrumuturi luate de pe piaţa românească. Iar Electrica, SAPE şi Hidroelectrica, cu sute de milioane de euro în conturi, pe care statul îi ia ca dividende şi dividende speciale, nu au fost în stare să preia afacerea CEZ.

Problema este că statul român, cu instituţiile sale care defilează cu celebra sintagmă "interesul naţional", nu susţine în ţară nici propriile companii antreprenoriale, ce să mai vorbim de extinderea lor în afară.

În schimb, statul român susţine şi protejează foarte bine multinaţionalele din România, ceea ce, până la urmă, este un lucru foarte bun, pentru că dacă n-ar fi fost aceste investiţii străine care au venit după 1996, şi acum economia României ar fi rămas la 40 de miliarde de euro, nu la 200 de miliarde, cât este acum. Şi nici nu am fi intrat în NATO şi Uniunea Europeană. Şi nu am fi avut 4 milioane de români plecaţi în afară, ci 8 milioane.

Puterea multinaţionalelor în România (companiile străine controlează 49% din cifra de afaceri totală din business), reprezentată prin asociaţii, este mult mai mare decât puterea antreprenorilor români, iar acest lucru se vede atunci când se discută schimbarea legilor sau apariţia altora noi, ceea ce, repet, de multe ori este un lucru foarte bun. Problema antreprenorilor români este că sunt mulţi, dar cu o putere slabă, iar cei care sunt puternici nu vor să se bage, pentru că ar fi imediat "călcaţi" de instituţiile statului.

Când Fondul de investiţii NEPI, cel mai mare proprietar de centre comerciale, având în spate fonduri sud-africane, s-a ridicat împotriva afacerii Romexpo, unde Camera de Comerţ vrea să se asocieze cu grupul românesc Iulius, deţinut de Iulian Dascălu, dar rivalul lui NEPI, preşedintele Iohannis s-a speriat şi imediat a retrimis în Parlament legea Romexpo, unde la mijloc este o dispută legată de un teren de 46 de hectare în centrul Bucureştiului şi unde Iulius vrea să facă cea mai mare dezvoltare imobiliară din istoria României, de peste 3 miliarde de euro.

Toţi investitorii străini, mai mari sau mai mici, fie multinaţionale, fie individuali, au găsit în România o piaţă extraordinară, unde tot timpul au avut uşile deschise şi unde au putut să-şi facă afacerile fără niciun fel de probleme.

Dacă guvernul ar mai face infrastructură de transport, educaţională şi chiar sanitară, România ar fi o ţară de vis pentru toţi investitorii, ceea ce ar fi foarte bine, pentru că am mai recupera din decalajele faţă de media UE. Dar, în această lume globalizată, companiile româneşti ar trebui să fie susţinute de către statul roman pentru a-şi încerca forţele pe piaţa externă, pentru a vedea cât de capabile sunt.

Din păcate statul roman, care este ocupat să-i ţină trena senatoarei Şoşoacă, nu pare să aibă pe agendă acest lucru.

Dacă Digi avea inspiraţia să-şi mute rezidenţa în Ungaria şi să devină o companie maghiară, cu 7 milioane de români acţionari prin Pilonul II de Pensii, să se listeze la Budapesta şi nu la Bucureşti, era protejat 100% de statul ungar şi de către Viktor Orban şi poate era cel mai important grup de telecomunicaţii nu din România, ci din regiune.

Va fi interesant de urmărit evoluţia eMAG din Ungaria, unde retailerul online român vrea să ajungă la afaceri de 1 miliard de euro. Sper că eMAG nu va primi şi el o ofertă de nerefuzat de a-şi vinde operaţiunile aşa cum a primit Digi.

Cristian Hostiuc