Civism și prietenie. Să uiți de unde ai plecat

Simona Halep a revenit, har Domnului, în tenisul mare. A jucat la Miami după scandalul de dopaj în care a fost implicată. Dar, anumite publicații au scris că românca nu ar fi trebuit să primească wild-card. Este atacată sălbatic în presa străină, care e invadată de reacțiile împotriva revenirii româncei pe teren!

„S-a dopat și s-a dopat la greu, dar pentru că e plăcută de toată lumea a primit deja wildcard". De parcă verdictul final nici n-ar fi existat... Cred că acest "caz" Halep ar trebui să ne pună pe gânduri. Nu o să fim niciodată în locul celebrei tenismene, dar ceeace pățește ea este o experiență de viață pe care uneori o trecem și noi, și nu fără urmări... „Civismul este în întregime rodul capacității noastre de a înșela" - ne spune, cu curaj admirabil Juan Jacinto Munoz-Rengel, în cartea sa recent apărută, "O istorie a minciunii".

Automat cred că ar trebui re-analizat acest termen confuz din alcătuirea posibilului "binom" (horribile dictu!) format de civism și prietenie... După ce va citi această bijuterie de carte, cu siguranță că oamenii inteligenți își vor revizui credința sau părerea despre așa-zisele ONG-uri care "militează" fericit, pe frumoase subvenții pentru distrugerea a tot ceeace unele state vor să construiască pentru a ușura viața propriilor lor popoare. Cel puțin despre unele din acestea... Pe de altă parte, poate că nu e lipsit de interes să re-analizăm, cel puțin în noul context otrăvit al globalismului și al neomarxismului grețos și periculos care expandează în Europa, și să ne întrebăm ce anume mai reprezintă sentimentul prieteniei.

Cu siguranță, prietenia nu este similară cu ceeace numim „conviețuire". Prietenia nu este neapărat necesară conviețuirii. Și asta, pentru că, așa cum bine spune autorul cărții, "... cum am fi putut oare răbda oare să conviețuim cu celălalt dacă am fi știut ce gândește, de fapt, despre noi? Ar fi posibilă vreo întâlnire între oameni dacă nici unul dintre cei prezenți nu și-ar stăpâni emoțiile, dacă nu am avea capacitatea de a spune altceva decât ceeace gândim sau simțim? Relația cu ceilalți presupune o stare de disimulare continuă..."

Acum: prietenia nu este civism, iar civismul - de cele mai multe ori perfid, mincinos și fals -, nu poate și nu trebuie confundat cu prietenia. Există - și vedem asta în presa de fiecare zi, sau aflăm de la oameni pe care îi cunoaștem, despre astfel de așa-zise "prietenii", făcute ad-hoc, în jurul unui business, al unor funcții politice dobândite, al unor averi, etc. Te izbește ușurința cu care după două trei zile după ce s-au cunoscut, personaje mature, care n-au avut niciodată în clin sau mânecă unii cu alții, devin deodată "prieteni", sau chiar își spun "frați". Devin nedespărțiți, se întâlnesc zilnic, merg în vacanțe de parcă așa au fost dintotdeauna. Te și miri cum a fost cu putință să trăiască 40-50 de ani fără să se cunoască!

Viața demonstrează că din rândul acestor "prieteni" și "frați" de sorginte recentă, se racolează de fapt turnătorii la DNA. Proaspeții "frați" sunt cei care dau cele mai amănunțite delațiuni, și ei vor fi binecunoscuții "denunțători", cei care, practic îi duc pe majoritatea după gratii. În numele "prieteniei". În lumea politică, aceștia sapă consecvent la rădăcina funcției "fratelui" și șoptesc la urechile mai marilor sau anchetatorilor, tot ce aud la mesele "prietenilor" lor, până în momentul în care acesta își pierde privilegiile. Apoi își oferă, cu lacrimi în ochi umărul lor generos, pentru sprijinul "prietenului", "fratelui" căzut în dizgrație, sau, și mai rău, arestat... Un text minunat, din care nu pot să nu citez, aparține lui Mirel Curea, important și necesar, lămuritor, aș zice, mai ales că n-am auzit decât la domnia sa o altfel de explicație pentru ceeace a pățit Simona Halep. Tema, de fapt, este aceeași:

„Cred că toată povestea asta nenorocită, totuși fericit încheiată, nu s-ar fi petrecut dacă sportiva nu și-ar fi dat afară întreaga echipă de români care o asistau și nu s-ar fi dat pe mâna unor străini. I-a trimis acasă pe toți ai ei, pe cei care au stat lângă ea de când creștea. Când a ajuns sus, i-a alungat și s-a combinat cu unii noi, cu niște străini care nu vedeau în ea decât un sac cu bani, pe care se gândeau ori să-l golească, ori să-l vândă. A făcut exact ceea ce fac mulți români, atunci când dau fie de bani mulți, fie de putere, fie de ambele, se leapădă de nevestele care le-au făcut copii, atunci când erau rupți în fund - iar alea noi nu fac altceva decât să aștepte succesiunea - de prietenii cu care au împărțit un colț de pâine, o cutie cu bere sau un chiștoc de țigară - iar aia noi nu așteaptă decât să se pricopsească, după care eventual să-i mai și toarne. Nu mai cunosc pe nimeni dintre ai lor. Ce și cine este de-al lor începe să le pută. Mulți dintre noi ar fi bine să reflectăm la pățania Simonei Halep, pentru că pe mulți dintre noi ne caracterizează acest tip de amnezie, uitatul de unde am plecat". Și asta e, de fapt, tot.

Octavian Hoandră