Cine vrea să târască România în război?!

În Transnistria au avut loc zilele acestea mai multe explozii și atacuri ale forțelor armate asupra unor obiective. Nimeni nu le revendică. Doar administrația de la Kiev susține că rușii ar fi recurs la astfel de provocări. Pentru noi, românii, Transnistria a fost și rămâne un pion otrăvit.

Despre eșecul vizitei premierului Nicolae Ciucă și a președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, la Kiev și în două teatre de război, vom vorbi separat. Merită să tușăm o serie de detalii care au scăpat diplomației românești, într-un moment când ar fi putut reintra pe orbită. Două dintre aceste agresiuni au avut loc în localitatea Maiak, raionul Grigoriopol, unde două turnuri de comunicaţie de la centrul de radio şi televiziune au fost aruncate în aer, potrivit presei de la Chișinău, știre preluată și de Reuters. Câteva aruncătoare de rachete au fost găsite lângă clădirea așa-zisei Securității transnistriene din Tiraspol. Doar că din fotografii se văd puține geamuri sparte. Tubul lăsat ostentativ pe stradă, de origine sovietică, sporește și mai mult ilaritatea.

Am fost unul dintre primii corespondenți de război din lume, în 1992, care a intrat în clădirea autoproclamatei administrații transnistriene. Încă de atunci, m-am mirat de multitudinea de însemne sovietice și de faptul că toți vorbeau doar limba rusă. Noroc cu colegul Mihai Vicol, care-mi traducea punctele de vedere ale lui Igor Smirnov, președintele autoproclamat al zonei separatiste. Armata lui era formată de etinci ruși și de cazaci. Ulterior, Rusia a trimis Armata a XlV-a. 6000 de ostași. Ce e mai puțin cunoscut de către opinia publică e că în Transnistria există un uriaș depozit de armament în Cobasna, înființat de Armata roșie în anii 1940.

Acum, conform diferitelor estimări, în arsenal ar putea exista între 19.000 și 21.500 de tone de muniție: obuze, bombe, mine, grenade, cartușe. O explozie la un depozit de aprovizionare din Cobasna poate fi comparată cu detonarea unei bombe nucleare de 10 kilotone, relevă o analiză preluată de Pro Tv. Informații neconfirmate din mai multe surse susțin că în acel arsenal s-ar afla și o serie de rachete hipersonice Kinjal, de rază mare de acțiune. Potrivit specialiștilor militari, acestea pot ajunge în 15 minute la Roma și sunt greu de interceptat.

Deci, dacă Transnistria este sub controlul total al Moscovei, de aproape 30 de ani, ce interes ar avea armata rusă să distrugă releele de transmisie? Ceva e putred, nu doar în Danemarca marelui dramaturg, ci și în Tiraspol. Agitația ministrului apărării ucrainean și șarja de cartușe propagandistice a administrației Zelenski, prin care acuză Rusia că vrea să intre în Transnistria, pare a camufla o agresiune chiar ucraineană, potrivit unor specialiști în intelligence-ul militar.

Care sunt puterile cele mai interesate în internaționalizarea războiului? Ucraina, SUA și Rusia. Nu vedeți că toată lumea se înarmează, se discută doar despre măriri de bugete militare, de la Washington, până la Berlin? Pacea n-o mai caută nimeni. Asta e marea problemă. Așa acum am spus, încă de la începutul conflictului ruso-ucrainean, războiul va fi de durată. Pe deoparte sunt interesele mari ale producătorilor de armament din America și pe de alta a Rusiei, dorncă să vândă petrol și gaze la prețuri astronomice.

Ucraina e doar un proxy. Pe teritoriul său se bat cele două forte militare ale lumii: SUA și Rusia. Ați văzut vreo țară invadată, în ultimii treizeci de ani, să primească ajutor militar de la alte puteri? Kuweit, mai întâi, apoi Irak-ul, Siria, Libia și mai nou Afganistanul? Toate marile puteri s-au temut de internaționalizarea conflictelor.

Dar cine vrea să ne vâre cu de-a sila într-un conflict cu Rusia? Cum cine? Oligarhul de la Kiev, devenit lider cu aură mondială, e principalul factor interesat. Diplomația română n-a zis nici pâs la încălcările flagrante ale drepturilor minorității române din Ucraina. Vladimir Putin a cerut recent o soluție pașncică pentru Transnistria. Păi el agresează și el cere pacea? E un vid de logică, în tot ce se întâmplă în creșterea tensiunii legate de această zonă separatistă, în care picior de moldovean nu se află în nicio instituție publică.

Doar Dan Negru știa să scoată profit mediatic din băgarea mâinii în acvariul cu șerpi. De ce să intrăm în șerpărie? Că așa ne târăsc unii? Dar cine ar mai avea de câștigat din intrarea noastră cu armata pe teritoriul străin?

Dintr-o perspectivă mai amplă, Polonia și Lituania ar fi la fel de interesate. Au perspectiva refacerii Ducatului polono-lituanian, la care să se alipească și Ucraina. Astfel, s-ar creea o uniune puternică de state, în chiar inima Uniunii Europene. Când Administrația de la Washigton își va muta sferele de influență în noua zonă, atunci să vedem ce vor face filo-americanii de la noi. Iar Uniunea Europeană ar fi făcută varză de Bruxelles. Dar asta nu se va întâmpla decât în cazul în care Ucraina va câștiga războiul.

Până atunci, să măsurăm prezentul cu șublerul geopolitic din dotare. Marea greșeală din punctul de vedere al istoricilor (care nu cunosc rațiunile militare) a Mareșalului Antonescu e că a trecut Nistrul. Transnistria n-a aparținut niciodată Moldovei, chiar dacă Ștefan cel Mare a avut o serie de incursiuni. Pentru români, Transnistria nu este niciun chichirez. O gubernie clasică rusească. Agitațiile cu bombe și tiribombe nu sunt justificate decât din dorința Kievului de a primi și mai multe ajutoare militare.

Marius Ghilezan