Cine conduce de fapt lumea? Adevărul pe care nu vi l-a spus nimeni
Postat la: 14.10.2025 08:29 | Scris de: ZIUA NEWS

Există foarte multe speculații. Aici aveti adevarul. Rece. Obiectiv. În spatele președinților și guvernelor există trei entități private care controlează mai mulți bani decât toate țările Uniunii Europene la un loc. "BlackRock", "Vanguard "și "State Street". Administrează împreună peste 25 de trilioane de dolari - mai mult decât PIB-ul combinat al SUA și Chinei într-un an.
Fondată în 1988, BlackRock e cel mai mare administrator de active din lume: aprox. 12,5 trilioane USD în portofoliu. Nu deține acești bani, ci îi gestionează pentru guverne, fonduri de pensii, corporații și indivizi bogați. Compania deține pachete uriașe în giganți globali. Tehnologie: Apple, Microsoft, Amazon, Google, Meta, Tesla, Nvidia. Energie: ExxonMobil, Chevron, BP. Finanțe: JPMorgan, Goldman Sachs. Pharma: Pfizer, Johnson & Johnson, Moderna. Industrie militară: Lockheed Martin, Northrop Grumman. Retail: Coca-Cola, Nestlé, Walmart.
În multe cazuri, BlackRock este cel mai mare acționar instituțional, cu între 3% și 8% din acțiunile companiilor mari. Prin fondurile iShares (ETF-uri), oferă acces investitorilor la toate piețele lumii - practic, împletește întreaga economie globală într-o singură rețea financiară. Vanguard Group administrează 9,3 trilioane USD. State Street Global Advisors - 4,3 trilioane USD.
Împreună, controlează între 15% și 20% din acțiunile marilor corporații listate din lume. La Apple, de exemplu, BlackRock și Vanguard împreună dețin aproape 10% din companie. Fiecare dintre cele trei are sute de milioane de clienți indirecți - fonduri de pensii, investitori, companii - care nici nu știu exact unde ajung banii lor. Larry Fink (BlackRock), Tim Buckley (Vanguard) și Ronald O'Hanley (State Street) decid anual unde se duc trilioane de dolari și ce corporații primesc finanțare. Pentru multe companii, ceea ce scrie Fink anual valorează mai mult decât o lege.
Puterea invizibilă: BlackRock e acționar în peste 18.000 de companii. Vanguard are investiții în aproape toate firmele din S&P 500. State Street gestionează portofolii pentru guverne și bănci centrale. Ei decid unde curge capitalul lumii. De votul lor în adunările generale depind politica de mediu, salariile directorilor, fuziunile, chiar și direcția tehnologică a omenirii. Președinții pot influența legi, sisteme juridice, situatii geo-politice, conflicte, relatii externe.
Dar "Big Three" pot schimba regulile piețelor. Liderii Big Three au azi mai multă putere reală decât mulți șefi de stat. Ei sunt adevărații „proprietari ai lumii" - discreți, fără campanii electorale, fără aplauze, dar cu mâna pe robinetul care alimentează economia globală. Ăsta e adevărul. Simplu. Pe înțelesul tuturor.
Mădălin Ionescu