Cine a fost "pacientul zero"?

Postat la: 13.01.2022 08:21 | Scris de: ZIUA NEWS

Profesorul Karl Lauterbach, proaspăt numit ministru al sănătății în Germania, este expert în COVID-19. Anul trecut, Lauterbach a declarat într-un mesaj pe Twitter că, după ce va lua sfârșit actuala pandemie, ne putem aștepta la cazuri de leziuni cerebrale cauzate de un nou val de encefalită letargică [1]. El ne spune că aceste leziuni se vor produce după boală, așa cum s-au produs pe mapamond în urma gripei spaniole (1918-1920) [2].

După toate aparențele, Lauterbach știe ceva ce noi nu știm. Știe ce a provocat cea mai ucigătoare boală din istorie - boală care a avut drept consecință, pe lângă simptome similare cu ale gripei, grave tulburări neurologice, psihiatrice, cardiovasculare și chiar moartea [3]. Încă circulă numeroase zvonuri și legende pe seama așa-numitei gripe spaniole. Misterioasa encefalită letargică [4] din anii 1920 și 1930, cunoscută pentru depunerile de beta-amiloide pe care le provoacă, a fost a doua boală devastatoare a secolului XX după „gripa spaniolă" [5]. La vremea aceea, virusurile erau încă necunoscute în comparație cu amiloidele sintetice, primul virus fiind descoperit abia în 1933. Din fericire, medicina germană a avut la dispoziție două medicamente - salvarsanul și suramina - pentru a combate cele două pandemii. Salvarsanul (arsfenamina) a fost inventat acum aproximativ un secol de către Paul Ehrlich, care l-a testat prima oară în pragul secolului XX pe africani suferind de boala somonului (encefalită letargică) [6]. Și, din fericire, germanina (suramina) [7] se dovedește azi eficientă și împotriva sindromului COVID-19 [8]. Ce coincidență în istoria medicinei - încă relevantă în zilele noastre! Oare declarația ministrului ne poate ajuta să depistăm „pacientul zero"? Permiteți-mi să dau câteva explicații:

Savanții sunt în căutarea unor indicii pentru identificarea „pacientului zero" infectat cu coronavirus, dar mulți specialiști din întreaga lume încă n-au căzut de acord cu privire la originea actualei pandemii și, mai ales, nu pot spune cu certitudine când, cum și de ce a izbucnit ea. După părerea mea, „pacientul zero" ar putea fi tânăra de douăzeci și doi de ani Bertha Elschker din Breslau (8.12.1890-11.8.1913), pacienta doctorului Gerhard Creutzfeldt, sau un indigen aparținând populației Fore din Papua-Noua Guinee, pe care l-a examinat în 1957 - deci cu aproximativ cincizeci de ani mai târziu - dr. Daniel Carlton Gajdusek (1923-2008), laureat al Premiului Nobel. La vremea aceea, savanții americani au declarat că n-au fost constatate simptome caracteristice unei boli infecțioase, cu toate că starea generală a pacientului sugera o infecție acută a căilor respiratorii [9]. Stadiul prodromal [10], care dura până la douăzeci și trei de luni și pe care indigenii îl desemnau drept kuru laik i-kamp nau (kuru începe), se caracteriza prin cefalee și dureri de membre, adesea și de articulații; frecvent, erau afectați mai întâi genunchii și gleznele, apoi coatele și încheieturile mâinilor (precedate uneori de articulațiile interfalangiene), la care se adăugau dureri abdominale și pierderi în greutate [11]. Dr. Gajdusek era convins că această nouă maladie este cauzată de „un virus din lumea anorganică..." [12]. Din punct de vedere neuropatologic, kuru se caracterizează prin prezența plăcilor amiloide kuru, numite adesea „corona" datorită formei circulare pe care o capătă pe țesutul cerebral [13].

În 1986, dr. Gajdusek a anunțat că masa moleculară a acestui „virus" controversat, care produce efecte fiziologice și neurologice, este de 33-35 kDa [14] („kDa" este o unitate de măsură a masei moleculare echivalentă cu 1000 de daltoni). În același timp, analiza parametrilor fizico-chimici a relevat că SARS-CoV-2 are o lungime de 306 aminoacizi și o masă moleculară de 33 796,64 da [15] (33,8 kDa). În ultimul lui articol, publicat în anul 2008, dr. Gajdusek explică ce anume ar fi putut să determine apariția acestul „virus fantastic" [16]. Formarea de plăci amiloide [17] (proteine anormale) este pusă în legătură și alte boli devastatoare. Potrivit doctorului Gajdusek et. al. [18], în cazul EST (encefalopatie spongiformă transmisibilă), depunerile de plăci amiloide la oameni sau la animale sunt contaminate întotdeauna cu alte proteine, polimerizate și ele în așa fel încât formează fibrile - ba chiar copolimerizate. Procesul este pe cât de simplu, pe atât de fascinant, întrucât funcționează după aceleași principii care determină coeziunea internă a unui diamant sau îngemănarea unor minerale [19]. „Diamantul este cel mai tare dintre toate mineralele; el poate să zgârie oțelul și, cu toate acestea, e făcut numai din carbon, la fel ca funinginea, cărbunele sau grafitul" [20]. Dr. Gajdusek era convins că un factor amplificator al amiloidului - fie o substanță activă sintetică, fie un agent asemănător scrapiei (EST animală) - accelerează toxicitatea de β-amiloide. Înainte de a ne ocupa mai îndeaproape de acest „virus fantastic", să mai recurgem puțin la istorie și la geografie, întrucât ne pot oferi informații prețioase.

Din punct de vedere geografic, regiunea în care a cercetat dr. Gajdusek această rară boală neurodegenerativă umană - descrisă drept EST sau boală prionică - este situată în partea de nord-vest a statului Papua-Noua Guinee [21]. Între 1884 și 1914, această parte a țării a purtat numele de „Noua Guinee Germană", fiind un protectorat în interiorul imperiului colonial german [22].

Dr. Creutzfeldt a fost un important neuropatolog german din prima jumătate a secolului XX [23]. În august 1909, Creutzfeldt a început o formare de trei luni în domeniul medicinei tropicale la Institutul Bernhard Nocht din Hamburg [24], urmată de o specializare medicală de nouă luni în cadrul Marinei Imperiale. Ulterior, în calitate de chirurg maritim, a efectuat o lungă călătorie în Oceanul Pacific. După întoarcerea din această călătorie, s-a hotărât să devină neurolog. Pur și simplu. M-am întrebat unde anume în Pacific a petrecut Creutzfeldt aproape doi ani și jumătate, dacă nu în protectoratele germane, și ce l-a făcut să-și schimbe meseria după întoarcere. Majoritatea istoricilor se concentrează asupra activității lui din timpul celui de-Al Treilea Reich, când a fost referent medical la tribunalul pentru eutanasie. Consider cel puțin la fel de interesantă perioada anterioară anului 1913, întrucât nu există mențiuni despre Creutzfeldt în arhivele militare germane [25]. Medicul nu este menționat nici în catalogul Institutului Bernhard Nocht.

La lectura unor biografii germane despre dr. Creutzfeldt, ne întrebăm de ce un tânăr medic interesat de botanică, și care călătorea în calitate de medic de vas, a luat decizia de a-și schimba atât de brusc profesia. Câteva luni mai târziu, el a început să lucreze la o celebră clinică de la Breslau. Acolo, una dintre pacientele lui a fost Bertha Elkscher, internată la clinică cu grave simptome neurologice. După moartea femeii, Dr. Creutzfeldt, un tânăr german care încă nu devenise neurolog, a realizat autopsia [26]. Cazul a devenit celebru în 1920, când dr. Creutzfeldt, după ce s-a specializat în neurologie, și-a făcut timp să publice un raport despre pacienta lui specială. Teoretic, aceasta din urma a fost primul caz semnalat de ceea ce avea să se numească mai târziu maladia Creutzfeldt-Jakob (CJD). La autopsie, s-au constatat o bronhopneumonie, o bronșită difuză și leziuni neuropatologice, asemănătoare cu diagnosticul stabilit ulterior de alt neurolog german, profesorul Alfons Maria Jakob. Interesent este că formațiunile „în formă de stea sau de rozetă" descrise de dr. Creutzfeldt au fost constatate și în urma unor examinări post-mortem ale unor bolnavi de COVID efectuate de către dr. Maura Boldrini [27], care a observat un țesut cerebral ce „seamănă cu o acumulare galactică de stele desfășurată pe un cer întunecat". Această neobișnuită biografie suscită câteva întrebări. Cum ar fi putut un neurolog începător să-și dea seama că are de-a face cu o boală nouă, din moment ce nu avea cunoștințe despre alte simptome și afecțiuni neuorologice? De ce a publicat raportul de autopsie abia după aproape șapte ani, în 1921?

Mai grav decât atât: decenii de-a rândul, specialiștii au presupus că rezultatele lui nu se potriveau cu boala desemnată mai târziu drept „CJD clasică", până când, în anii 1990, a apărut în Europa și în Statele Unite ale Americii o nouă versiune, varianta CJD (vCJD) [28]. În mod ironic, Bertha Elschker a fost singurul caz asemănător cu vCJD. Robert Williams [29], un neurolog de la University of Tennessee Health Science Center (UTHSC), Memphis, SUA, a atras atenția că ultimii doi ani de viață ai Berthei Elschker corespund întru totul cazurilor de vCJD [30]. Interesant este că dr. Gajdusek a crezut el însuși, asemenea lui Creutzfeldt, că a descoperit ceva nou, dar, având în vedere anumite aspecte nomenclatorice ale CJD clasice, este limpede că varianta vCJD din 1913, asemănătoare maladiei kuru, nu-i era cunoscută [31]. Înainte de vCJD, savanții au căzut de acord să utililizeze denumirea de CJD, deși cazul Elschker nu prea corespundea simptomelor și neuropatologiei caracteristice formei clasice a maladiei. Nici cazurile lui Gajdusek nu erau noi, căci, potrivit unui studiu realizat în 1971 de către prof. Shirley Lindenbaum - o celebră antropoloagă australiană, cunoscută între altele pentru lucrările ei de antropologie medicală consacrate maladiei kuru -, primele cazuri au apărut încă din anii 1920 [32].

Nici tenacea birocrație colonială nu a consemnat nimic în legătură cu aceste cazuri, cu toate că noua maladie a izbucnit în perioada în care aceste teritorii se aflau sub administrare germană. Prin urmare, alte investigații menite să releve dacă germanii au efectuat experiențe cu amiloide sunt deci inutile, dar nu și descurajatoare, căci tocmai în direcția asta bate dr. Gajdusek: un virus sintetic, care constă din polipeptide sintetice și care declanșează o boală de tip EST. Să fi avut el în vedere amiloidele sintetice [33]? În definitiv, acestea nu erau chiar atât de noi în anii 1950, știut fiind că savantul german Rudolph Virchow a introdus această noțiune încă din 1854 [34]. Cel puțin dr. Gajdusek avea îndoieli serioase cu privire la originea maladiei kuru, așa cum reiese din discursul rostit de el la Stockholm, în 1976, când i-a fost decernat Premiul Nobel. El a spus limpede că originea maladiei kuru este mai mult decât suspectă, la fel și frecvența de unu la un milion a cazurilor de CJD în lume [35]. Dr. Jonathan Wadsworth - MRC investigator și director de programe la MRC Prion Unit din cadrul UCL, precum și Reader in Prion Diseases la UCL Institute of Prion Diseases et. al. - a ajuns la concluzia că maladia kuru și vCJD sunt provocate de o expunere periferică la agenți patogeni infecțioși care conțin proteine [36].

Cum se explică faptul că Dr. Creutzfeldt, după ce a făcut o descoperire atât de importantă, a devenit slujitor al celui de-Al Treilea Reich și și-a întrerupt impresionantele cercetări? Să fi avut dr. Creutzfeldt cunoștință de un mecanism prin care amiloidele sintetice transmisibile declanșează o boală mortală? Să fi știu el, oare, că biata Bertha Elschker a fost vaccinată cu amiloide sintetice care provoacă demență contagioasă? Să fi desfășurat el experiențe similare în Pacific, în Noua Guinee Germană? Acesta să fi fost motivul pentru care a devenit neuropatolog? Sunt întrebări la care nu avem răspuns. Ce știm însă este că savantul s-a căsătorit cu Clara Sombart, fiica economistului german Werner Sombart, autor al cărții Die Juden und der moderne Kapitalismus [Evreii și capitalismul modern] [37]. Sombart îi învinuia cu încăpățânare pe evrei - pe „sahariși" - că nu sunt capabili, spre deosebire de „silvaniști" (popoarele nordice, germanice), să susțină o economie [38]. Mai târziu, concepția lui a avut o influență decisivă asupra ideilor rasiale și ideologice ale celui de-Al Treilea Reich [39] și, în mod rușinos, continuă să fie prizată și astăzi - în sensul sustenabilității și al binelui comun -, purificată, firește, de noțiuni etnice. S-ar zice că economistul Sombart și ginerele lui, neuropatologul Creutzfeldt, n-ar fi avut mai nimic de împărțit unul cu altul, afară de cazul în care ar fi știut încă de-atunci că dr. Gajdusek avea să publice, după aproape șaptezeci de ani, o lucrare intitulată Die übertragbaren Amyloidosen: Genetische Kontrolle der spontanen Erzeugung infektiöser Amyloidproteine durch Nukleation von Konfigurationsänderungen in Wirtsvorläufern: Kuru-CJD-GSS-Scrapie-BSE [Amiloidozele contagioase: controlul genetic al producerii spontane de amiloid-proteine prin nuclearea unor modificări de configurație la precursorii-gazdă: kuru-CJD-GSS-scrapie-BSE] [40]. Dr. Gajdusek și alți celebri oameni de știință s-au aplecat din nou asupra „virusului lent", analizând predispoziția evreilor sefarzi de a se îmbolnăvi de amiloidoză [41]. Ce coincidență! Controlul genetic al amiloid-proteinelor infecțioase ar fi fost cu adevărat un subiect de discuție pentru profesorul Sombart și dr. Creutzfeldt dacă amiloidele sintetice ar fi devenit mai târziu o armă bilogică la care ar fi putut să recurgă poporul lor pentru a făuri o rasă pură, sustenabilă economic și social.

Amiloidele sau prionii sunt agenți patogeni toxici, susceptibili să devină arme biochimice [42]; nu încape îndoială că așa stau lucrurile. În măsura în care virusul doctorului Gajdusek seamănă cu cel care declanșează COVID-19, savanții ar trebui să caute analogii. „Virusul lent" nu provoacă reacții imunologice și nu conține antigeni non-gazdă, manifestă o enormă rezistență la inactivare fizică și chimică, este un agent subviral fără acid nucleic sau o proteină non-gazdă, produce fibrile asociate cu scrapia, autoanticorpi îndreptați contra neurofilamentelor de 10 nm și nicio altă componentă a sistemului nervos central în peste șaizeci la sută din cazuri, este mai greu de depistat cu ajutorul microscopului electronic etc. Iată, potrivit legendarului specialist în maladia kuru, caracteristicile acestei „virus fantastic" [43]. Nu mă îndoiesc că veți face propriile dumneavoastră cercetări pentru a afla dacă acest virus seamănă sau nu cu coronavirusul. Ar fi de preferat să le faceți acum decât mai târziu.

Tot o mutație genetică determină și predispoziția la COVID-19. Exprimarea genei TMPRSS2 determină calea de intrare prin care SARS-CoV-2 infectează o gazdă [44], întrucât această genă codifică o proteină relevantă în cazul coronavirusului. Potrivit băncii de date pentru variante genetice populaționale, există aproximativ 378 de mutații diferite ale acestei gene [45]. „rs12329760" este singura mutație care perturbă funcția genei TMPRSS2, determinând astfel o predispoziție mai scăzută de îmbolnăvire. Cea mai mică frecvență a acestei mutații se întâlnește la populațiile latino-americane și evreiești (așkenazi), în comparație cu indivizii est-asiatici și nordici [46]. Și ea are legătuă cu formarea de amiloide [47], pe care încercăm să o înțelegem în context istoric. O dată în plus, controlul genetic și formarea de amiloide par să joace un rol esențial.

Ce putem învăța sau descoperi repetând testele realizate de dr. Gajdusek referitoare la transmiterea serială sau la controlul genetic? Aceste teste ar putea fi utile în contextul sindromului COVID-19? Dr. Gajdusek a demonstrat fără doar și poate cum funcționează transmiterea serială a „virusului lent". Să facem o recapitulare rapidă: în primul rând, „virusurile lente" - aceste amiloid-proteine - se autogenerează; în al doilea rând, nu conțin acid nucleic, astfel că pot fi copiate posttranslațional, din precursorul-gazdă; în al treilea rând, în replicarea lor la un nou individ, ele nu copiază mutații în agentul de nucleere și în cel care formează tipare [48].

Astăzi, testele PCR utilizează biomarkeri ai anumitor secvențe specifice virusului SARS-CoV-2 (nu ai întregului virus), pentru a stabili, cu ajutorul unui test cantitativ, dacă o persoană este sau nu infectată [49]. De ce nu s-ar utiliza mai degrabă țesuturi infectate de la persoane testate pozitiv în locul unor biomarkeri prefabricați cu numai câteva secvențe indicate, pentru a se stabili ce anume dintr-o tulpină este replicat - și în ce mod? Concluzia ar putea fi de natură geopolitică. Ron Tjalkens cercetează virusuri care pătrund în sistemul neurologic și boli neurodegenerative. El constată, la persoanele care au supraviețuit unei infecții cu virusul SARS-CoV-2, un precedent istoric pentru efecte neurologice pe termen lung [50]. Având în vedere faptul că a trecut un secol de când avem de-a face cu un „virus lent", indus pe cale sintetică - conform definiției formulate de dr. Gajdusek -, singura soluție ar putea fi azi detectarea agentului susceptibil de a induce amiloide și demersul corespunzător de a influența potențialii inițiatori ai războiului hibrid prin înțelegerea felului în care se transmite acest agent.

Radu Golban

[1] neur_60_701.663_670.tp (silverchair.com), Encephalitis lethargica: Die rätselhafte Schlafepidemie - Spektrum der Wissenschaft, (nih.gov)

[2] Prof. Karl Lauterbach na Twitteru: „(1) In 20er/30er Jahren gab es weltweit Welle der Enzephalitis Lethargica, die auf die Spanische Grippe 1918 zurückgeführt wurde. Der Hirnschaden trat erst Jahre nach Grippe auf. Das ist leider auch bei Covid-19 nicht auszuschliessen. UC London Forscher: https://t.co/AbrTlLeoki" / Twitter, Biogenese des Prion-Proteins: Regulation und Fehlregulation bei Prion-Erkrankungen (uni-muenchen.de), 100 Jahre Salvarsan: Chemisch auf Erreger zielen | PZ - Pharmazeutische Zeitung (pharmazeutische-zeitung.de)Constructing Scientific Knowledge: The Understanding of the Slow Virus, 1898-1976, The Spanish Flu Pandemic and Mental Health: A Historical Perspective (psychiatrictimes.com)

[3] Did the 1918 influenza cause the twentieth century cardiovascular mortality epidemic in the United States? (nih.gov)

[4] Encephalitis Lethargica - an overview | ScienceDirect Topics

[5] Influenza RNA not detected in archival brain tissues from acute encephalitis lethargica cases or in postencephalitic Parkinson cases - PubMed (nih.gov), Interactions between SARS-CoV-2 N-Protein and α-Synuclein Accelerate Amyloid Formation | ACS Chemical Neuroscience, Amyloid Assemblies of Influenza A Virus PB1-F2 Protein Damage Membrane and Induce Cytotoxicity (nih.gov)

[6] RKI - Geschichte - 1911 - 1920 Die Bekämpfung der Schlafkrankheit - Kleine und Koch in Afrika

[7] Comeback von Germanin: Wirkstoff gegen Schlafkrankheit hilft auch bei Leberversagen (handelsblatt.com)

[8] Suramin inhibits SARS-CoV-2 infection in cell culture by interfering with early steps of the replication cycle - Immunology (ox.ac.uk),

[9] Kuru, the First Human Prion Disease (nih.gov),

[10] Alpers M.P. Mimeographed. Dept Med. University of Adelaide; Adelaide, Australia: 1964. Kuru: Age and duration studies; p. 12

[11] Alpers M.P. Mimeographed. US Dept Health, Education, Welfare; Washington, DC, USA: 1964. Kuru: A clinical study; pp. 1-38