China deschide jocul

Ocupați cu distribuirea vaccinului impotriva virusului SarsCov 2, europenii, mai ales cei declarați, până la moarte, pro americani din nașterea lor post sovietică și absolut de loc cu viziuni democratice, au uitat să fie atenți la una dintre cele mai semnificative momente ale istoriei contemporane.

De peste șapte ani, Uniunea Europeana și China negociază, greoi și deseori cu întreruperi, un acord de investiții masiv, independent de jocul SUA și bine imunizat la viitoare politici de tip trumpist. Căci, așa cum europenii au înțeles, orice supra putere, oricât de apropiată ar fie ea de idealurile unui capitalism multilateral dezvoltat și cu sute de milioane de săraci lăsați la voia sorții, SUA vor avea episoade din ce în ce mai dese de imperialism pur și dur.

În acelasi timp, Europa a învățat că în afară de înarmarea costisitoare și fără precedent (periculoasă prin inutilitatea ei și provocatoare de tensiuni uriașe fie cu Rusia, fie cuTurcia) a sateliților de tip România, Polonia sau țările Baltice, interesele sale economice fundamentale au fost permanent eliminate de către marele său aliat democrat nord-american. Bruxelles a învățat și că episodul politic Trump este doar primul din lunga serie de explozii nationalist-democratice americane, cu intarsia imperialiistă atat de necesară oricărui leader efemer și inventat în laboratoare sociale, fiind un experiment politic extrem de reușit al elitei americane, în sensul promovării exclusive, prin forță brută, acuzații de proastă calitate și scandal, a produselor americane.

Iată că, înainte de sfârșitul anului, țările europene trebuie să decidă asupra unui acord de investiții cu China. Ultima rundă de negocieri dintre Uniunea Europeană și China a deschis calea unor compromisuri economice și desigur pare a fi trecut linia de demarcație a protecționismului economic chinez. Conform informașiilor filtrate atent de către elita europeană, China a venit de data aceasta, pregătită să discute mult mai aplicat și mai larg principiul reciprocității investiționale. Mai ales, ca de la începutul anului 2020, în plină criză pandemică, conducerea centrală de la Beijing a impus decidenților economici chinezi, mai ales celor privați, principiul circulației duale. Adică să dezvolte pe deplin avantajele imensei piețe interne chineze, stabilizând potențialul cererii interne prin dezvoltarea unui nou model de dezvoltare cu dublă circulație internă și internațională, care să se completeze reciproc. Mai simplu spus, stabilizarea economiei de piață chineze, prin echilibrarea intrărilor și ieșirilor economice, astfel încăt motorul investițional chinez să nu se gripeze, iar dezvoltarea internă pe paliere sociale să nu se producă haotic.

Puțini părerologi din lume, mai ales americani sau europeni, au realizat că economia chineză intrase deja în faza sa de maturizare naturală a dezvoltării sociale și, implicit, a impactului direct asupra tuturoro categoriilor sociale chineze. Eliminarea practic a sărăciei endemice din China, proces generational început odată cu reformele implementate de către celebrul Deng, au făcut ca societatea chineză să devină una capitalist-consumatoare. Decalajul dintre diverse categorii economice chineze devenise vizibil iar efectele unui capitalism rapace și primitive, cu apariția muiliardarilor peste noapte și a unor averi impresionante fără rezultantă social concretă, toate acestea puneau probleme masive conducerii de la Beijing. Ca atare necesarul de resurse și de investiții în China, pentru a menține ritmul de dezevoltare economică și redistribuirea rezultatelor sale către populație (acesta este contractul social pe care comunistii chinezi îl au cu națiunea pe care o conduc) va veni și din interiorul țării, nu numai din exterior. Circulația dublă astfel, a deschis calea unor negocieri mai ample și relaxate cu Uniunea Europeană, de unde și surpriza masivă de la ultima rundă de negocieri.

La aceasta ultimă rundă, negociatorii chinezi au trecut de principii imuabile și linii cimentate de decenii, oferind UE o deschidere a pieței interne chineze, mergând până acolo unde definițiile suveranității digitale sau bancare chineze să poată fi discutate în termeni mult mai liberali. Așa cum declara, anonim, un negociator european prezent la discuții, pare prea frumos să fie adevărat, dar perspectivele unui accord sino-european devin extrem de realiste avand în vedere tranziția rocambolească, iregulară și perfect haotică din SUA precum și semnarea Brexit care eliberează Europa de spaimele britanicilor virusați de noul nationalism trumpist.

Efectul imediat a fost că un document provizoriu a fost prezentat la o întâlnire a ambasadorilor țărilor europene la Bruxelles, pe 18 decembrie. O discuție a liderilor europeni, la nivel înalt este programată după Crăciun, iar ultimile informații apărute în presa asiatică, cea europeană este încă în vacanța de Anul Nou, anunță că toti leaderii europeni și-au dat acordul asupra primul draft de document . În ciuda a șapte ani de negocieri dure, textul este doar un pas important, cu rezervele impuse de progresul negocierilor, în promovarea reciprocității, a neutralității competitive și a condițiilor de concurență echitabile.

Concesiile Chinei reprezintă o netă îmbunătățire în ceea ce privește accesul europenilor pe piața internî chineză. Proiectul de acord reușește, pentru prima data, să promoveze în mod generosm(ne vom opri scurt de la a utiliza alte attribute) o deschidere economică egală, cu reguli clare și obligatorii pentru ambele părți. Faptul că Angela Merkel și Emmanuel Macron susțin acest acord este, de asemenea, consecința deschiderii chineze de ultim moment. Franța a obținut anumite asigurări cu privirela interesele sale, mai ales în domeniull industriei caselor de bătrâni, iar Germania are acum posibilitatea de a își asigura interesele din sectorul automobilelor electrice și al bateriilor din China.

La schimb, China a securizat un acord european cu privirea la deschiderea pentru investiții chineze a sectorului său energetic și al noilor tehnologii, clauză care la care se opuneau ferm țările din estul Europei, cum ar fi Polonia sau Lituania, care, prin acordul celor trei mări, doreau să își asigure necesarul de energie printr-o prezență militară americană decisivă și masivă, mai ales că amenințarea rusească este liantul ideologic dominant al politicii lor proamericane. Prin investițiile chineze in doemniul tehnologiilor noi si energiei verzi, puterile occidentale submineaza chiar fundamentul prezenței americane în estul Europei, mai ales cel militar, pentru că ele vor aduce un echilibru financiar atat de necesar bugetelor din domeniu. Cum SUA nu aduc pre amulți bani ăn domeniu, fiind decise să își continue expansiunea LNG și promovarea dinamică sau cu forșa a produselor energetice americane, estul European se va vedea obligat, prin acest accord, să accepte un model mix de resurse energetice care să le reducă prestanța de aliați direcți ai SUA, implicit să le aducă înnapoi acasă, adica în interirorul conglomeratului economic european.

Dacă acordul va materializa aceste lucruri, cu potential de deschidere și mai mare, acesta are loc în contextul unei China care își consolidează politicile industriale de auto-reziliență la nivel intern și de expansiune atent dirijată în exterior. Pentru moment, China încă nu se angajează să deschidă piețele publice interne, de exemplu. În ciuda achizițiilor guvernamentale chineze care totalizează sute de miliarde în fiecare an, companiile europene nu vor fi tratate în mod egal în cadrul licitațiilor publice. Un aspect care irită puterile economice europene dar nu îngrijorează micii tigri pro americani din Europa, căci, la presiunile infernale de la Washington, deja bugetele lor multianuale de dezvoltare internă sau de investiții externe s-au dus pe cumpărare de armament american. De asemenea, Europa nu a făcut ca Beijingul să accepte un sistem de instanțe judiciare pentru soluționarea litigiilor investitorilor, iar clauzele privind concurența echitabilă sunt puțin probabil să cuprindă problema subvențiile indirecte omniprezente.

Este clar că Europa nu va mai aștepta ca SUA să dicteze în domeniul relațiilor ei cu China. În alte epoci și timpuri, un asemena acord nu ar fi fost posibil de negociat în exact perioada de tranzitie prezidențială americană. Negocierile care s-au purtat între europeni și chinezi, exact în mijlocul transferului de putere la Washington produce senzția unei decuplări subtile, dar ferme, de indicațiile și ordinele tătucului american. Donald Trump a reușit exact acest lucru să îl producă, căci prin agresivitatea sa nu a adus nimic bun pentru întărirea relației trans atlantice.

Cum migrarea principalelor interese americane, dinspre Europa spre Asia de Sud-Est are loc deja, administrația Trump a găsit de cuviință să insulte permanent și să ignore complet conglomeratul economic european. Astăzi, la apusul insolent, necivilizat și plin de bizarerii ale administratiei sale, Uniunea Europeanăm dorește să se asigure că nici un alt presedinte american nu mai poate lovi în interesele sale fundamentale din diverse zone ale lumii, fără ca Bruxelles să aibă intrumente de replica.

Pentru președintele ales Joe Biden, vestea noului accord nu este de loc îmbucurătoare. Politica sa pro europeană, deși nedefinită în declarațiile sale, dar implicită și numai dacă observăm dosarul Iranian, primește o lovitură. Birocrația europeană nu mai dorește surprize neplăcute de tip Trump sau national-democrația imperialist promovată de către elita nord-americană. Noul acord cu China, propus exact pe fundalul declarației ministrului de externe german Heiko Maas privind autoritatea exclusive și suveranitatea europeană neștirbită asupra proiectului energetic North Stream 2, vine să confirme nu numai distanțarea europeană dar și maturizarea Uniunii Europene. Odată cu severanitatea medicală declarată datorită crizei pandemice, Uniunea Europeană își declară și suveranitatea continentală. China a intuit perfect momentul, oferind Europei spațiul de suveranitate necesar confirmării sale ca putere globală. Pentru moment Beijing a jucat infinit mai bine ca Washington. Aviz amatorilor de national-democrație imperială, cu intersecții de extremă dreaptă ideologică. Construcția unui nou echilibru global ia avânt.

H.D. Hartmann