China are o strategie din Sun Tzu în raport cu Războiul din Orientul Mijlociu

În "Arta războiului", Sun Tzu sublinia că victoria adevărată vine din a ști când să nu lupți și din a exploata greșelile adversarului fără a-ți risca forțele. Un proverb popular chinezesc, probabil extras din Arta războiului, sună cam așa: dacă stai pe malul râului și ai suficientă răbdare, vei ajunge să vezi plutind pe râu corpurile neînsuflețite ale dușmanilor tăi.

Napoleon spunea și el: nu-ți întrerupe niciodată inamicul atunci când face o greșeală. În chestiunea arzătoare a războiului din Iran, China tace strategic. Relația Chinei cu Iranul este una comercială, tranzacțională. Prin strâmtoarea Ormuz, controlată de facto de Iran, China își asigură 55% din resurse. Deocamdată, fluxurile comerciale ale Chinei prin acea strâmtoare continuă - Iranul nu a blocat navele chinezești (nu le-a blocat nici pe cele rusești).

China nu are alianțe militare cu Iran sau cu țările din Golf. Nu are alianță militară nici cu Rusia, de altfel. În chestiunea războiului din Iran, China doar așteaptă să vadă rezultatul: dacă regimul iranian supraviețuiește slăbit sau dacă SUA se împotmolește, Beijingul va profita diplomatic și economic (cum a făcut în Ucraina cu Rusia - vânzări de componente dual-use și cumpărare de petrol ieftin).

În esență, strategia chineză actuală este strategia clasică învățată de la Sun Tzu și aplicată timp de 2 mii de ani: nu te băga în luptă directă dacă poți aștepta ca inamicii să se epuizeze singuri.

China este exact „omul de pe malul râului" - calm, calculat:

1. China a prevăzut că țările din Golf, baza economiei petro-dolarului, care a funcționat mai bine de 70 de ani, vor avea mari probleme în a menține alianța cu SUA și Israel și că, la un moment dat, va apărea un mare război al SUA și Israel contra Iranului. De aceea, a construit în tăcere, dar cu determinare, Inițiativa „Belt and Road" care acum cooptează interesele a 150 de țări, pe care le-a legat cu infrastructura chineză: porturi, căi ferate, autostrăzi, cabluri de fibră optică, rețele electrice... în timp ce presa occidentală abia a relatat despre asta.

Arabia Saudită a început să vândă petrol Chinei în yuani în 2023; BRICS include azi Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Iranul în același bloc; China a construit pe tăcute o alternativă directă la SWIFT (sistemul de plăți internaționale bazat pe dolar și euro), astfel încât întreaga lume non-occidentală să poată negocia schimburi comerciale fără a atinge vreodată dolarul; fiecare dintre aceste mișcări a fost făcută înainte ca o singură bombă să cadă asupra Iranului. Iar acum, țările din Golf cer garanția că nu vor fi puse la pământ de loviturile iraniene, amenințând că, în caz contrar, vor părăsi alianța cu SUA și Israel.

2. Africa, cel mai tânăr continent de pe Pământ, cu o vârstă mediană de 19 ani, va avea o populație totală de 2,5 miliarde de oameni până în 2050, cea mai mare forță de muncă pe care a văzut-o vreodată planeta. Iar China a înțeles acum 20 de ani că oricine construiește infrastructura Africii deține secolul XXI. În timp ce Statele Unite cheltuiau 8 trilioane de dolari distrugând Irakul și Afganistanul, China construia căi ferate în Kenya, baraje în Etiopia, porturi în Djibouti, drumuri în Nigeria, centre tehnologice în Rwanda, stadioane, spitale, clădiri guvernamentale și rețele de telecomunicații alimentate de Huawei pe întreg continentul... și au făcut-o fără să tragă un singur glonț, fără schimbare de regim, fără sancțiuni, fără predici despre democrație, doar beton, oțel, fibră optică și contracte pe termen lung.

Acum, să ne imaginăm ce se va fi intâmplat după ce Iran va deveni o a treia "victorie" a SUA, în decursul primului sfert al sec. XXI. Probabil că vom învăța cum să râdem forțat în colivia digitală a ratingului de cetățean, unde o înjurătură pe stadion sau o critică la adresa elitei de la guvernare te aruncă dincolo de zidurile cetății, la poalele munților de gunoaie comise de tehnologia stupului. De altfel, nici nu trebuie să așteptăm prea mult acest moment fatidic al virajului către totalitarismului de tip chinezesc.

Avem deja în UE scutul "democratic" european, portofelul digital, "identitatea" digitală, euro digital, taxa pe amprenta digitală, turnătorii digitali (fact checkers, wistleblowers, trusted flaggers) și elite de neschimbat, care vor să trăiască și să "fericească" pământul timp de o mie de ani în timp ce beau apă sau suc din pet-ul la care încă mai este atașat dopul de plastic", scrie Piperea pe Facebook.

Gheorghe Piperea