Când Netanyahu (viu sau mort) face bășcălie de Iisus Hristos

Netanyahu a-nviat!
Adevărat a-nviat? 

Nu se poate spune cu siguranță: în discursul său televizat de miercuri seara, nu au mai apărut și dispărut degete, însă un observator atent a remarcat că, la un moment dat, cămașa i se ivește ca prin miracol de sub mâneca sacoului.

Are însă mai puțină importanță dacă a fost Netanyahu în carne și oase, ori în biți și pixeli. Important e că, la un moment dat, omul sau fantoma electronică a rostit câteva fraze care ar trebui să ne dea fiori:

Iată-le:

„Istoria dovedește că, din păcate, Iisus Hristos nu are niciun avantaj față de Gingis Han. Pentru că, dacă este suficient de tare, suficient de nemilos, suficient de puternic, răul va învinge binele. Agresivitatea va învinge moderația.”

În fața valului de indignare stârnit de comparația dintre Mântuitorul lumii și liderul cel mai sângeros din istorie, Netanyahu (sau cei care îi animă imaginea) s-a apărat pe X, invocând faptul că a fost vorba de un citat din istoricul american Will Durant, „un fervent admirator al lui Iisus Hristos”.

E o minciună. În legătură cu credința sa, Durant a afirmat:

„Sunt pregătit să fiu considerat ateu, deoarece am renunțat cu părere de rău să cred într-un Dumnezeu personal și iubitor.”

Dar nici măcar asta nu e important.

Ceea ce contează cu adevărat este că premierul Israelului (sau cei care îi folosesc imaginea) au găsit de cuviință să invoce depreciativ numele lui Iisus Hristos într-un discurs despre războiul care amenință să cuprindă lumea întreagă.

Iar acest aspect este uluitor. În condițiile în care Statele Unite și țările occidentale care susțin Israelul sunt creștine, prin aceste trei fraze Netanyahu nu face altceva decât să-și sfideze aliații, cu riscul de a și-i antagoniza.

A înnebunit liderul israelian? A fost rănit la cap și a luat-o razna?

Nici vorbă!

Pentru a înțelege ce se întâmplă, trebuie să ne întoarcem în timp, cu 2000 de ani înapoi. Suntem cu câteva zile înaintea Paștelui. Cu o săptămână în urmă, Iisus Hristos îl înviase pe Lazăr, cel mort de patru zile.

Vestea minunii se răspândește ca fulgerul: autorul ei nu putea fi altul decât Mesia, cel așteptat de la începutul vremurilor. 

De aceea, când află că Iisus urmează să vină în Ierusalim, ca să se închine la Templu, evreii iau cu asalt străzile capitalei, pregătindu-se să-l primească în triumf.

Surpriză, însă! Cel care își face apariția nu arată câtuși de puțin ca un Împărat al Lumii. Dimpotrivă: este un om simplu, smerit, blând, îmbrăcat sărăcăcios, călare pe un mânz de asin. Nimic imperial: nu are arme, nici gardă care să-l păzească. În jurul lui, doar o mână de pescari calici și neștiutori de carte, iar în spate un puhoi de cerșetori, de orbi, de schilozi, de păcătoși. Pegra societății.

Oamenii simpli – mai ales copiii nevinovați – Îl întâmpină totuși cu strigăte de Osana și cu ramuri de finic. Dar îndoiala se strecurase deja în sufletul multora: „Cum să fie amărâtul ăsta Mesia?”.

Peste câteva zile, Îl vor răstigni. Prea le înșelase grav așteptările. Să te ferească Dumnezeu de răzbunarea dezamăgitului!

Cum a zis Netanyahu: „Iisus Hristos nu are nici un avantaj față de Gingis Han”.

Ei așteptau un împărat al ACESTEI lumi, în vreme ce Mântuitorul le-a arătat limpede: 

„Împărăția mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor.”

Dar El nu a opus nici o rezistență. Dimpotrivă, S-a jertfit ca un miel dus la junghiere. 

Când este arestat, Iisus îi poruncește lui Petru (care voia să opună rezistență) să bage sabia la loc în teacă.

„Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ți se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” 

Această slăbiciune aparentă provoacă batjocura cruntă a netanyahilor de atunci:

„Tu, cel ce [ai zis că] dărâmi templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-Te pe Tine Însuți! Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!”.

Nimic nu s-a schimbat, de două mii de ani încoace, în Establishmentul de la Ierusalim. Aceiași indivizi obtuzi, incapabili să înțeleagă forța colosală a Jertfei.

A faptului că bobul de grâu trebuie să moară și să fie îngropat pentru a răsări un spic nou, cu boabe înzecite.

Îngrijorător este însă că o parte importantă din creștinătate nu o mai înțelege.

Așa-ziși creștini, aflați la butoanele războiului, sunt excitați de „moarte și distrugere”. De sânge vărsat. De nimicire.

Așa cum erau iudeii excitați în fața crucii și patimilor lui Hristos.

Se vorbește tot mai insistent de „iudeo-creștinism” și de „poporul ales”.

„Iudeo-creștinismul” este o uriașă gogoriță propagandistică, menită să alimenteze ideea unei „misiuni sfinte”, a unui „război religios”, care să ducă la o Nouă Ordine Mondială.

Iudeii Și-au ucis Dumnezeul. Se fac deci vinovați de Deicid. Astfel, s-au decăzut singuri din poziția de „popor ales”. Creștinii nu pot avea nici în clin, nici în mânecă cu ei. 

În parabola Celor poftiți la Cină, Mântuitorul Însuși arată cum s-a produs ruptura. „Cei aleși” resping invitația de a Cina cu Hristos, invocând scuze jenante: unul și-a cumpărat țarină și se duce s-o vadă, altul și-a cumpărat boi și se duce să-i încerce, al treilea și-a luat femeie...

Preocupările acestei lumi, de care sunt atât de legați, îi fac să Îi întoarcă spatele lui Dumnezeu. 

În locul lor, au fost poftiți la Cină „săracii”, „neputincioșii”, „orbii”, șchiopii” din toată lumea. Aceștia sunt noul „popor ales”. Adică creștinii.

Cât despre iudei, Mântuitorul e tranșant: „Nici unul dintre bărbații aceia CARE AU FOST CHEMAȚI nu va gusta din cina mea”. Au fost adică excluși de la Euharistia veșnică din Ceruri și aruncați în „întunericul cel mai dinafară”.

După această paranteză, să revenim la mesajul lui Netanyahu de miercuri seara: prin comparația ticăloasă a Hristos cu Gingis Han, israeliteanul nu urmărește altceva decât să aprindă și mai tare cărbunii războiului. 

Să sufle în aripile șoimilor belicoși – de la Washington și din Europa - pentru a duce până la capăt dezastrul început în Iran. 

Să încurajeze nebunia mesianică a lui Trump și a acoliților săi, încredințându-i că poartă un „război sfânt”, „în numele lui Hristos”. O nouă cruciadă „iudeo-creștină” împotriva „necredincioșilor”.

Dacă Trump și lumea creștină aflată sub dominația cercurilor protestante sioniste vor face greșeala de a mărșălui în continuare sub steagul Israelului, în numele unui fals Mesia, fioros, cuceritor, necruțător și sângeros, atunci ei nu se vor deosebi cu nimic de cei care L-au răstignit pe Hristos acum 2000 de ani.

Se fac adică complici la Deicidul de atunci. Și, implicit, își asumă cumplitul blestem cu care evreii, de bunăvoie, s-au legat pe vecie, doar pentru a-L ucide pe Dumnezeu:

„Sângele Lui asupra noastră și a copiilor noștri.”

Cât despre falsul Mesia așteptat de iudei, un prădător mondial  după chipul și asemănarea sinistră a lui Gingis Han, noi știm care este numele lui: Antihrist.

Adrian Pătrușcă