Câteva precizări despre istoria nefardată a României și Cartea de Muncă a lui Ceaușescu

Cam acum un an pe vremea asta am terminat de scris prima mea carte - "Ipocrația" -, la care am tot scris de la-nceputul anului 2021, ocazie cu care mi-am trecut în revistă întreaga viață.

Ceeace nu aveam însă cum știi la vremea aia era că peste un an, adică azi-noapte, aveam să mă trezesc în zori și să-l ascult într-un podcast pe maestrul Ion Cristoiu, povestind despre un cunoscut de-al său, anticar, la care găsise un document foarte interesant al acelor vremuri de acum 32 de ani: cartea de muncă a lui Nicolae Ceaușescu. Și ascultându-l mi-am adus brusc aminte că respectivul document îmi trecuse cu siguranță și mie prin mână, ba chiar îi făcusem și niște poze, fără să știu de ce și pe care în mod normal ar fi trebuit să le regăsesc în memoria telefonului.

Și mi-am amintit că avusesem și eu demult un prieten anticar, Gabi Marola, Dumnezeu să-l odihnească, ce își avea anticariatul la parter în clădirea Muzeului Național de Istorie a României pe Calea Victoriei vizavi de sediul CEC. Mâine e Ziua Națională a României. A doua zi după Sfântul Apostol Andrei, protectorul Ei și al peste 940.000 de români ce-i poartă numele. Hmm, cam multe coincidențe. Și eu nu prea cred în coincidențe. Mai curând cred că le spune sincronicități. Trebuie să reușesc să găsesc pozele, să mă conving că mai am memorie, vom vedea! Ce îmi aduc aminte este când i-am făcut o vizită inopinată lui Marola, era prin anul 2000. Banii mă dădeau afară din casă.

Îmi arată un carnet cartonat, roșu: ai mai văzut așa ceva? ce părere ai, crezi că poți să ți-l permiți? Da' ce-i asta Gabi? Cum ce e, tu nu vezi? Citește pe copertă, uită-te și prin ea,poți s-o și frunzărești, e cartea de muncă a tovarășului. Știi, eu nu mă prea pricep, eu încă nu am una. Mă faci să râd. Cum să nu ai? Uite-așa. Ca să ai trebuie să crezi că vei avea nevoie, iar eu nu cred. Deocamdată... cum cred că nici el nu avea, îi zic anticarului arătând spre carnetul roșu. Știi ce, nu se știe niciodată, doar ai văzut. Am văzut, dar ce-ar mai face cu el acum? Ia dă-mi-l un pic te rog, să mă uit mai bine. Dar asta e fișa lui de cadre Gabi. Cât ceri pe ea? (Mă gândeam că era indecent ca un document atât de intim să cadă pe mâna oricui, doar se văzuse ce îi făcură de Crăciun). Pentru tine zece mii de dolari, hai! Fiindcă te cunosc. Bine, o să-ți dau opt, vin dup-amiază. Dar să nu lași pe nimeni să se mai uite la el sau, Doamne ferește, să-i facă poze. Nu mă-nvăța tu pe mine, tu vezi-ți de telefoanele tale. Te aștept până-n șase.

Peste vreo cinșpe ani nu mă mai dădeau banii afară din casă. Îi cunoșteam însă pe cei de la Artmark. Nu fu nicio rușine să le propun statuia lui Sabin Bălașa ca să mă refac un pic, dar fu problemă cu cei de la bancă la câtă reclamă se făcu când statuia fu expusă în hol la Athenée Palace-Hilton alături de expoziția-licitație "Epoca de Aur" - n-aveau cum să n-audă că debitorul lor își vinde statuia așa că Artmark deveni "terț-poprit" și licitația de vindere a statuii fu ireverențios oprită brusc, fără prea multe explicații.

Mai rămăsese carnetul roșu să mă scoată din rahat, ideea îmi veni din proximitatea celeilalte licitații. Și uite-așa probabil carnetul ajunse prin intermediul prietenul său anticarul Cezar Florea la maestrul Ion Cristoiu, alături de pana de aur care a aparținut Reginei Maria a României. Mai bine că s-a întâmplat totul așa. Dacă nu, carnetul roșu al lui Nicolae Ceaușescu ar fi dispărut ars în noaptea de Halloween a anului 2020, fiindcă eu îl țineam sub cheie în seiful din biroul fostei mele case de la Izvorani, iar noi (decât poate cel mult domnul Cristoiu) n-am mai fi putut trage concluziile ce emană din studierea cu atenție a pozelor făcute de mine înainte să predau carnetul NC domnilor de la Artmark pe blatul de marmură din baia camerei mele de la Izvorani.

Concluziile riscă să schimbe dramatic percepția modernă asupra convingerilor politice ale membrilor clanului Ceaușescu și pe care și le poate oricine trage singur studiind aceste pe viitor faimoase poze. Mai mult nu mă aventurez să scriu, teritoriul este al maestrului Cristoiu și al altor comentatori politici și de presă iar eu nu îndrăznesc să îi supăr. Ceea ce sunt pe cale să dezvălui aici sper să nu fie considerat de către contemporani de-ai mei sau de către descendenții familiei Ceaușescu, cărora, și în special lui Nicu Ceaușescu, le port un deosebit respect, după cum au putut constata cei ce au avut curiozitatea și răbdarea să citească prima mea carte "Ipocrația" publicată în decenbrie 2021 la editura Neverland.

Irinel Columbeanu