Bulgarii de la EUROINS au furat banii asiguraților români

Postat la: 29.03.2023 09:58 | Scris de: ZIUA NEWS

Bulgarii de la EUROINS au furat banii asiguraților români

Libertatea publică azi o investigație ce demonstrează că patronii de la EUROINS au transferat în Bulgaria 500 de milioane de euro, banii asiguraților români, chiar înainte de declararea insolvenței.

Spre comparație, considerați asta un tun mai mare decât ''legendarele'' Caritas, SAFI sau FNI. Treaba s-a petrecut, atenție, cu monitorizarea instalată a ASF și a Parchetelor, ce trebuiau să dea curs miilor de plângeri ale românilor cărora le fuseseră refuzate cererile de despăgubire de la EUROINS. Apare evident deci faptul că, pentru ca să se poată desfășura operațiunea de devalizare, a fost nevoie de protecția unor oameni influenți în statul român, care să asigure tergiversarea deciziilor de blocare a conturilor, până după momentul în care bulgarii redactau contractele și operau transferurile de bani.

De mult timp eu tot susțin că în Bulgaria operează o rețea de rezerviști ai Statului Paralel (așa-zisa ''rețea Coldea'') care, investind acolo banii obținuți prin extorcări și șantaje în timpul cât erau ''activi'', au dobândit o mare influență în mediul politico-economic bulgăresc. Culmea, prima pe lista tranzacțiilor suspecte este chiar preluarea publicației-soră a Libertății, anume GSP, ce-a fost achiziționată de la INTACT-ul lui Dan Voiculescu de către RINGIER-Elveția, dar cu banii plătiți din Bulgaria, de către niște firme cu acționariat difuz. Tot așa, una dintre cele mai mari firma de IT din Europa de Est, cu acționari români, s-a lansat și dezvoltat cu mulți bani din Bulgaria, a căror proveniență n-a fost declarată niciodată, iar istoria colaborării pe axa București-Sofia pentru tunuri financiare este plină de exemple ce confirmă implicarea unor bani negri proveniți de fapt din România, dar și a protecției aferente operațiunilor ce putea fi asigurată doar prin participarea unor personaje influente la nivel de servicii secrete.

Experiența unui prieten în Bulgaria întărește în plus ceea ce susțin despre influența rezerviștilor noștri la sud de Dunăre. Amicul meu, cetățean francez de origine română, om influent în mediul financiar internațional ce-a adus investiții de miliarde de euro inclusiv în România și Bulgaria, a intrat în coliziune acum vreo 10 ani cu rețeaua rezerviștilor actuali, chiar Coldea considerându-l un mare inamic personal. ''Generalul negru'' i-a făcut dosare penale și l-a hăituit, dar în România n-a reușit decât să-l rețină pentru o noapte, folosindu-și influența pe linia Kovesi-Portocală. În Bulgaria însă, unde româno-francezul nostru derula investiții validate de la vârful guvernului bulgăresc, Coldea a reușit impunerea unui mandat de arestare internațional, ratând însă de puțin arestarea, iar prietenul meu a fost obligat să se retragă în Franța câțiva ani, până a reușit anularea deciziei bulgarilor, prieteni ai lui Coldea.

Elena Udrea, înaintea verdictului ce avea s-o condamne la pușcărie, a luat în mod ciudat tot drumul Bulgariei, deși exemplele Alinei Bica și ale altora sau, mai recent, al lui Ionel Arsene, ar fi recomandat Italia ca destinație corectă pentru cei ce vor să ispășească în libertate. Udrea n-avea cum să nu știe asta, însă am ''indicii rezonabile'' (care n-au apucat să fie devoalate în interviul ei recent de la Realitatea) că ea a luat drumul Bulgariei la indicațiile lui Coldea, cu care se amestecase în timpul derulării investițiilor ei din Cluj, acolo unde stăpânește de câțiva ani chiar ''Generalul negru''. Udrea o fi sperat în mod naiv și disperat că poate obține ajutor de la Coldea pentru deciziile justiției, în schimbul participării acestuia în proiectul ei imobiliar, iar fostul șef SRI a profitat de asta, a orientat-o către Bulgaria unde i-a explicat că are influență și că nu va fi extrădată, apoi a trădat-o ca să-i poată fura afacerea din Cluj. În paralel, n-am nici o îndoială, Coldea a negociat-o pe Udrea cu americanii ce se ocupă de protecția lui Biden și a apropiaților săi, deoarece informațiile infamante despre aceștia și afacerile lor din România din timpul lui Băsescu, pe care le deține fosta blondă de la Cotroceni, pot fi letale în cazul unui potențial proces de suspendare a lui Biden (e vorba despre ce au evocat Trump și Giuliani în 2020 despre corupția lui Biden pe filiera românească). Exemplul tragerii pe sfoară a Elenei ar trebui să-i dea de gândit inclusiv lui Băsescu, despre care am auzit că negociază în perioada asta cu rețeaua rezerviștilor, în speranța că Ioana Băsescu nu va fi condamnată, e previzibil însă că vor să-l folosească pe Băse pentru a le livra informații utile, iar apoi să-l condiționeze și mai tare, dar cu fiica ajunsă după gratii.

Felul în care vor acționa autoritățile române în cazul EUROINS, ce marchează un megatun financiar ce nu se putea da fără protecția și complicitatea decidenților statului, ne va spune în mod clar dacă rețeaua rezerviștilor mai are imunitatea asigurată de Factorul Extern sau activii au reușit între timp să devină
interfața validată. 

Cozmin Gușă