Bravo mie... Am gasit solutia la traficul din Bucuresti!
Postat la: 05.11.2025 08:42 | Scris de: ZIUA NEWS
Ah, iată că se apropie alegerile și toți candidații o să ne spună cum rezolvă ei problema traficului: că străzi noi, că taxe mai mari, că masterplanul velo, etc.
Evident, toate variantele lor sunt greșite; singura corectă e „mai multă poliție pe străzi". De ce? Pentru că dacă poliția și-ar face treaba în loc să stea la taclale și țigări, ar putea lua vreo 1000 de permise pe zi; trăim într-un oraș în care aproape nimeni nu mai semnalizează, prioritatea pentru pietoni e inexistentă, să forțezi roșul la semafor e ok dacă n-au trecut mai mult de 10 secunde de la galben, în orice pasaj se merge cu 100 la oră, pe benzile de transport în comun circulă tot felul de imbecili care nu transportă pe nimeni în comun și întorsul pe linia dublă continuă a devenit absolut frecventabil.
Dacă calculul meu e corect, într-o lună am avea cu 30.000 mai puține mașini în oraș, adică vreo 3% din traficul total. Din amenzile încasate, aș angaja alte câteva mii de polițiști, astfel încât să se ridice lunar cam 100000 de permise. Și după aia aș angaja și mai mulți polițiști și probabil că în al doilea an de mandat jumătate din locuitorii Bucureștiului ar avea permisul suspendat și problema traficului ar deveni inexistentă și bravo mie că am venit cu soluția asta superbă, dacă vrea cineva s-o preia în programul ăla de primărie pe care toți candidații ar fi trebuit să-l aibă gata de vreo două luni, s-o preia, e gratis.
Alex Tocilescu