''Băbuța cu chibrituri'' a fost trimisă în Armenia!

Postat la: 16.09.2022 08:01 | Scris de: ZIUA NEWS

''Băbuța cu chibrituri'' a fost trimisă în Armenia!

Lumea eurasiatică se unește pentru pace și prosperitate, cea euroatlantică merge la război și virează spre sărăcie. Agenția France-Presse (AFP) a monitorizat ieri minut cu minut întâlnirile din Uzbekistan, ocazionate de Summit-ul ''Organizației pentru Cooperare de la Shanghai'' (OSC), și-așa am putut vedea desfășurarea evenimentelor din Samarkand.

Putin a descins acolo la prima oră, având organizat un maraton de întâlniri bilaterale unde a parafat înțelegeri geopolitice decisive. A anunțat parteneriatul strategic al Rusiei cu Uzbekistanul împreună cu președintele-gazdă, în bilaterala cu Iranul a vestit desantul de 80 de companii rusești ce vor semna contracte economice la Teheran săptămâna viitoare, l-a adus pe președintele Mongoliei (fost campion mondial și șef al Federației de Judo) să asiste la prima parte a întâlnirii la vârf cu președintele Chinei, apoi împreună cu acesta din urmă a anunțat la finalul întâlnirii lor consolidarea colaborării geoeconomice între Rusia și China.

În fine, a reînnoit în meeting-ul cu prim-ministrul Pakistanului înțelegerile economico-militare, etapă necesară pentru întâlnirea de azi cu Modi, prim-ministrul Indiei, ce a sosit și el aseară pe Drumul Mătăsii, la Samarkand. În Uzbekistan a venit invitat și Erdogan, arătând clar că Turcia intră în siajul OSC, derulând și el o altă rundă de întâlniri bilaterale. Începând de azi vom afla o parte a detaliilor semnificative ale acestor înțelegeri în cascadă, ce e clar deja este că ele sunt dedicate multipolarizării puterii în lume, deci blocării demersurilor americane de a-și mai aroga supremația.

Liderii politici prezenți la Summit-ul OSC reprezintă cca 4 miliarde de cetățeni ai planetei, deci o jumătate de lume, având în vedere că în noiembrie populația globului va atinge borna de 8 miliarde. Spre comparație, lumea euroatlantică (Imperiul American) numără cca 1 miliard de cetățeni, iar dacă în ceea ce privește arsenalul militar treburile par balansate azi între eurasiatism și euroatlantism, potențialul geoeconomic al celor strânși ieri și azi în Uzbekistan este net superior celui Occidental. Am făcut această comparație pentru că este necesară, de vreme ce trebuie să operăm în mod clar cu ideea că cele două Lumi sunt azi într-un război instalat, cu accentele de confruntare la zi din Ucraina, respectiv cele de tip mocnit în Taiwan.

Lumea eurasiatică nu-și arogă vreo luptă pentru democrație (nici n-ar putea, având în vedere caracterul de tip dictatorial al liderilor lor), în schimb vorbește și acționează în spiritul păcii și al asigurării prosperității, elemente suficiente pentru cetățenii ei în marasmul mondial de azi. În lumea noastră leadership-ul este chiar rușinos, populat cu personaje caricaturale de tip Biden, Macron, Trudeau, Ursula, Zelenskiy, etc., iar perspectivele ce ni se arată sunt de tip război și sărăcire. Resursele noastre energetico-alimentare sunt scumpe și precare în comparație cu ale eurasiaticilor, iar marketingul deșănțat desfășurat prin fake-news-uri emise oficial și-a atins limitele de convingere.

Cred că e suficient ce v-am expus succint pentru a avea o imagine clară a desfășurărilor viitoare, iar ceea ce se va întâmpla azi la OSC și în zilele următoare la New-York la Adunarea Generală a ONU, vă va clarifica și mai bine. Consistența lumii noastre o mai puteți analiza prin încă două evenimente. SUA au răspuns întâlnirii Putin-Xi printr-o ieșire la tv a purtătorului de cuvânt al Casei Albe ce avertizează China că nu-i bine ce face și le cere chinezilor să nu-l sprijine pe Putin, iar răspunsul ruso-chinez a venit rapid prin organizarea începând de ieri de exerciții de patrulare comună în Pacific cu tiruri de artilerie, adică o acțiune de umilire a americanilor.

Dar americanii nu se lasă ușor, și-au decis aseară să-și scoată pe teren arma secretă, în persoana lui Nancy Pelosi, alias ''Băbuța cu chibrituri'', pe care o trimit mâine în Armenia ca să arbitreze conflictul cu Azerbaidjanul, de fapt ca să toarne benzină pe foc. Atâta s-a putut! Știu că e de râs, dacă n-ar fi de plâns...

Cozmin Gușă