Aveți o țară suverană? Nu. E doar pe hârtie.
Postat la: 21.06.2025 13:36 | Scris de: ZIUA NEWS

Cu ani în urmă, Băsescu v-a spus adevărul. În momentul când România a aderat la UE, condiția principală a fost să se renunțe la suveranism. Acela scris în Constituție. Constituție care nu mai există din vremea lui Adrian Năstase. Ca să acceadă la putere, la Palatul Cotroceni, a făcut toate artificiile necesare pentru propriul interes. Rezultatul îl știm toți.
Anii au trecut și România nu mai este nimic din ce ar fi trebuit să devină. La momentul acesta este doar o colonie. Interesul străin este primordial. Multinaționalele au pus stăpânire pe economia acestui stat, pas cu pas, mai ales din momentul în care politicile publice ce au fost implementate, slujesc doar acestora. Implicarea inșilor ce conduc aceste multinaționale, în toate palierele, scurgerea de bani către extern, spălarea pe creiere, precum picătura chinezească, a celor ce sunt sclavizați zi de zi în aceste corporații, au dus la dărâmarea statului suveran numit România. Indivizii fără scrupule care s-au transformat peste noapte în agenți de influență ai factorilor externi, ne-au livrat pe aceștia în așa-zișii influenceri de carton, prin a căror trompete, colonizatorii și-au pus amprenta de distrugere masivă asupra statului român.
Analiștii lui pește prăjit, au devenit alte goarne care urlă de dimineață până-n noapte, pe sticle, că sunt pro-europeni și vor înarmare. Vezi Doamne, ei salvează Europa de ruși. Nu! Voi demolați Europa cu fiecare zi care trece. Ați făcut-o cu bună știință și pe bani. Mulți. Întâi era bun Licuriciul. Ăla mare, zis și USAID. Care vă umplea buzunarele, pentru ca voi, trădătorilor, să strigați împotriva oricărei legi ce ar fi apărat suveranismul în România. În momentul în care Justiția a fost demolată, au apărut Protocoalele unui sistem mafiot și de represiune, ați aplaudat.
În clipa în care, antreprenorii români au fost decimați, realmente, ați aplaudat. Ați aplaudat și când capii sistemului mafiot au fost decorați de state străine. Deși trădarea era pe față. Resursele țării au fost date către indivizi ascunși sub tot felul de titulaturi ale unor fonduri de investiții. Ca să nu înțeleagă românul mai nimic din ce se întâmplă. Sărăcirea, dezbinarea, scandalul și frica au făcut din societatea română, ca și societate civilă, un iepure. Societatea civilă a fost transformată doar într-un instrument de propagandă, fiind doar niște ONG uri plătite pe bani grei, tot de factorul străin cu interes major în demolarea României. Tot pas cu pas, și tot spre binele suprem! Adică, sintagma celebră "sa trăiți bine"! Spusă cu un cinism fără asemănare. Cândva, primul om în stat. Cenzura, propaganda, ștergerea unor fapte istorice reale, au dus la lipsa de identitate a celor tineri, frumoși și liberi.
Atacurile concertate asupra BOR, murdărirea înalților prelați ai bisericii, impunerea de către politic a purtătorilor de vorbe a BOR, a făcut ca o mare parte a societății civile, cea care nu are voce, să nu mai fie auzită, sau doar să fie demonizată. Vorbești despre credință, patriotism, identitate națională și suveranitate, automat ești declarat "dușman al poporului". Și pentru ca tu, române să taci definitiv, ți s-a dat o lege prin care să fii și pedepsit: 10 ani de închisoare în lagărele alea de reeducare, de care vorbeau "patrioții și pro-europenii" și ți s-a terfelit istoria pentru interese străine. Ca să vă liniștească de tot. Să nu mai aveți curaj să deschideți gura.
Atacul la libera exprimare și opinie este cel mai atroce pumn în gură care stă la baza unei dictaturi ce merge spre tiranie cu pași repezi. Lipsa oricărui principiu democratic, va duce la pierderea oricărui drept al românului de rând care tace. Tăcerea înseamnă parte la crima democrației reale. Atât câtă mai era. Iluzia că sunteți o țară proeuropeană va costa al naibii de scump. Libertatea, libera exprimare, opiniile de altă factură decât narativul oficial vor dispărea cu viteza luminii.
Puciurile repetate, ordonate de factorii externi, au dus la demolarea totală a statului despre care vorbește Constituția. Au rămas doar niște cuvinte scrise pe o hârtie. Anularea alegerilor a fost începutul sfârșitului. Lovitura dată de sistemul mafiot, pentru a-și pune instrumentul pe fotoliul de la Cotroceni a fost semnătura de sclavizare și transformare a României într-o colonie de experimente sociale, economice și politice ce s-au vrut extinse la nivel de UE. Conducerea acestui mastodont fiind în mâinile unor smintiți ce vor marxismul înapoi. Dacă încă mai credți că Franța vă conduce, sunteți într-o eroare totală.
Privirea de ansamblu ne arată că interesul pentru teritoriul numit România este al altora. Franța este doar un instrument în mâna acestora. Din mare imperiu care a spoliat cât a putut în istorie, a ajuns și Franța un instrument. Doar atât. Ar trebui să priviți tabloul mare, cu lumini și mai ales umbre. Și întunericul care ascunde real ceea ce s-a pus la cale de cel puțin 200 de ani. Și în urma acestui plan, pașii care se fac sunt elocvenți. Războiul din Ukraina a dat milioane de migranți. Războiul ce este în desfășurare, tăcut, oferă României alte milioane de "refugiați". Diaspora românească este din ce în ce mai numeroasă. Românii aleg calea exilului, pentru ca alții să aibă unde să vină. Așa se face transferul de populație, conform planului existent. Pe tăcute în spate și cu panica războaielor pe față. În ochii celor care nu înțeleg mai nimic. Doar cască gura la minciunile și propaganda bolșevică ce inundă spațiile de media. Oricare ar fi ele.
Pe cel pus cu "mâna" la Cotroceni, nu mai aveți de ce să-l înjurați. Omul e depășit de "foaia de parcurs" pe care o are în buzunar dinainte de 6 decembrie 2025. Când "și-a lansat candidatura" "foaia de parcurs" pe care o avea de bifat, foaie dată de factorii externi, pentru că au fost mai mulți, cu acceptul tacit a Casei Albe, trebuie îndeplinită punct cu punct. Fără nici o greșeală. Asta și face. Pentru că individul este pus acolo ca să bifeze toate punctele. De cei din spatele lui, care sumt adevărații artizani ai demolării României. Și îi știți toți. Sunt la putere de 20 de ani. Sunt aceeași. Nu s-a clintit niciun fir de păr de pe capul lor și niciun bănuț nu a dispărut din conturile lor. Nu mai căutați vinovații. Sunt toți la vedere.
Vouă nu vă rămâne decât să salvați pe orice și orice țară. Mai puțin România și românii. Pentru că UE consideră deja că nu mai există. Nici una, nici alții. Consideră deja că au reușit. La prima vedere așa și pare. Doar că demonii au ca atribut suprem mândria. De care acești smintiți dau dovadă. Nu au înțeles că toate în viață au alt Stăpân. Și nu au priceput că într-o secundă totul se poate schimba. Printr-o lucrare proniatoare. Cuvinte care le sunt total străine. Și nu au înțeles nimic din istorie. Pentru că au citit-o doar pe cea contrafăcută. Dar istoria reală nu poate fi mistificată. Niciodată! Pentru că ea este Adevăr și Cuvântul e Viu.
Se vor întâlni în drum cu ceea ce au dat. Dar asta nu ține de noi. Noi doar putem să constatăm, că la acest moment, lovitura majoră care se dă acestui teritoriu numit România este la suveranitatea sa. Pas cu pas. Asta nu înseamnă că și va reuși! Pentru că întotdeauna unde a fost păcatul mult și mare, Harul a prisosit. Doar că ei, vrăjmașii nu au înțeles acest lucru. Și nu o vor face niciodată! Pentru că și-au vândut sufletele și pentru că orice plan întocmit cu demonii la masă este sortit pieirii. Domnul să vă miluiască!
Zoe Dantes