Șapte știri importante comentate de Cosmin Gușă

Postat la: 13.05.2023 10:48 | Scris de: ZIUA NEWS

Șapte știri importante comentate de Cosmin Gușă

1. Șase foști premieri se hăhăie pe ruinele României

BNR i-a organizat prim-viceguvernatorului său, Florin Georgescu, o nouă lansare a unei cărți inutile, prilej pentru a-i așeza la masă cu Ciolacu pe șase dintre foștii premieri ai României, anume unii care n-au fost nominalizați de către Iohannis, sugerându-ni-se nouă astfel că nici președintele PSD nu va fi un prim-ministru obedient excursionistului de la Cotroceni. Văcăroiu, Stolojan, Isărescu, Năstase, Tăriceanu și Ponta s-au pozat cu bucuria revederii întipărită pe chipurile târnosite de lupta sau colaborarea cu Statul Paralel, reușind astfel să-i enerveze pe toți românii ce le cunosc bogăția personală, dar și iresponsabilitatea și colaboraționismul, în baza cărora au pregătit îngroparea României de către regimurile Băsescu și Iohannis. Dac-ar fi fost vreodată și oameni de stat nu și-ar fi făcut poze râzând, ci ar fi realizat mai degrabă o sinteză a dezastrului național, acțiune ce i-ar fi ferit de imaginea penibilă a unor paraziți veseli, ce mai par și inconștienți.

2. Parlamentul e mașina de vot a UE, dar contra românilor

După ce-au ratat intenționat posibilitatea de a mai renegocia PNRR, parlamentarii au votat în această săptămână proiectele de legi impuse de către Comisia Europeană, ce ne transformă treptat într-o națiune de maimuțe obediente, și cu perspectiva de a fi vândute toate activele profitabile ale statului către lacomul capital străin. Ca să treacă neobservată acțiunea s-a pus în funcțiune mașinăria de manipulare cu gloanțele de la Parlament și pericolul mitralierii la propriu a parlamentarilor, cu majoritatea presei contribuind prin minciunile emise la această operațiune posibilă doar în țările bananiere, adică cele populate de maimuțe cu chip de ființe umane.

3. AUR este promovat masiv prin demonizare

Etichetarea AUR ca partid legionar, nazist sau rusofil, condus de către un lider de tip agent FSB acoperit, este o operațiune comandată în mod inconștient și amatoristic, ce se va întoarce cu efect de bumerang chiar asupra inițiatorilor. Calculul acestora ar fi că prin prezentarea AUR-ului în acest fel demonizant, acesta ar deveni un partid nefrecventabil. Eu le zic că va fi pe dos, deoarece efectul disprețului și urii românilor împotriva partidelor ce guvernează este mult mai mare decât al oricărei etichete infamante care este aplicată auriștilor, care au marele atu că militează în Parlament sau în stradă împotriva puterii, și-așa vor crește în sondaje, ajungând pe locul 1 chiar în această toamnă. Oamenii de la butoane se amăgesc în plus cu ideea că vor fi în stare să desumfle în 2024 balonul AUR prin atacuri de presă sau avarierea unor lideri șantajabili, eu le zic că sunt naivi, deoarece degenerarea situației în România și în lume va fi atât de gravă în următoarea perioadă, încât singurul mesaj electoral ce se discerne va fi unul de tip ''JOS PUTEREA!''.

4. Republicanii dezvăluie corupția lui Biden, dar îl consideră și ''dus cu pluta''

Republicanii au documentat și dezvăluit caracatița corupției familiei Biden, prezentând pentru moment dovezile legate de mita primită din China și România de către președintele SUA și membri familiei sale. Acesta e un eveniment major, prin care se dorește să se ajungă la acțiunea de suspendare a lui Biden, pe care o vor nu doar republicanii și majoritatea americanilor, dar și o mare parte dintre democrați, oripilați de anunțul unei noi candidaturi a actualului președinte. Pentru ca dosarul de impeachment să fie și mai solid, peste 60 de congresmeni republicani au formalizat o cerere prin care solicită testarea mentală a lui Biden, ei fiind convinși că acesta e ''dus cu pluta'' și pune astfel în mare pericol întreaga țară. Cam toată lumea e convinsă de acest lucru, numai că inamicilor SUA, de tip Rusia sau China, le convine această situație a unui Biden avariat la conducerea Americii, ce le facilitează strategia de cucerire a dominației lumii.

5. Erdogan e prezentat ca perdant ca să se zică apoi c-a fraudat alegerile

Mâine avem alegeri în Turcia, iar propaganda occidentală îl prezintă deja pe Erdogan ca fiind învins, așezându-l pe locul 1 în sondaje pe insipidul său contracandidat. Situația reală este taman invers, dar dușmanii lui Erdogan, marea majoritate fiind coordonați de către SUA, speră ca prin manipulare să reușească să demobilizeze parte din susținerea lui Erdogan, respectiv să dea speranță și curaj opozanților acestuia. Chiar și președintele Turciei a căzut pradă emoțiilor induse prin manipulare, postând ieri pe twitter un mesaj războinic, ce anunță că va lupta cu armata împotriva oricăror ingerințe străine în procesul electoral, pe modelul tentativei de lovitură de stat din 2016. Oricum, publicarea sondajelor falsificate le va da posibilitatea americanilor să constate fraudarea alegerilor în cazul victoriei previzibile a lui Erdogan, dar asta va conta doar ca o ''frecție la un picior de lemn'', așa cum din păcate a fost efectul strategiilor americane din ultima vreme.

6. Ucrainenii și rușii s-au unit pe terenul de sport

Cea mai simpatică știre vine din Georgia, unde vreo 700 de refugiați de război ruși și ucraineni s-au unit împreună cu georgienii într-o ligă de fotbal amator, Footbilisi, unde organizează meciuri amicale cu mare audiență, protestând astfel în mod inteligent împotriva războiului. Sportul își demonstrează valențele pozitive nu doar pentru sănătatea fizică, ci și pentru cea psihică, impunând normalitatea într-o atmosferă mondială dominată de violență și prostie.

7. TVR ne-a prezentat lumii ca popor LGBT

Idioții ce conduc TVR, bine plătiți din taxele noastre, au trimis la Eurovision un cântăreț slăbuț, ce n-a cântat în românește (spre deosebire de cei din Moldova, ce-au cântat în limba română!), deghizat în transexual, ce nu doar că ne-a făcut de râs în plan artistic, dar ne-a și prezentat lumii în mod fals ca fiind un popor cu oameni netalentați la muzică, dedicat mișcării LGBT. Atât!

Cozmin Gușă