Am fost naivi crezând că străinii ne vor binele
Postat la: 28.10.2024 00:42 | Scris de: ZIUA NEWS
După cum bine știți, sunt un militant public pentru o Românie suverană, care să fie condusă de către lideri români și la propriu și la figurat, aleși de către popor prin alegeri corecte, și nu de puteri străine care să intervină în procesele noastre decizionale.
Am fost naivi, crezând că străinii ne vor binele. Partenerii unei țări sunt vremelnici, doar interesele acesteia sunt eterne. Trebuie să înțelegem bine această premisă de la care plecăm, și abia apoi să luăm deciziile în consecință, oricare ar fi acelea. Am demonstrat aceasta convingeri într-un mod vizibil de când am început activitatea jurnalistică, iar apropiații pot depune mărturie că le-am avut încă de mult timp înainte. Intrarea mea în politică poate fi considerată de mulți ca fiind prea timpurie.
Cu toate acestea, dacă stăm să analizăm politica României, care este din ce în ce mai calamitată, realizăm că perspectivele sunt extrem de sumbre. Nu pot întrevedea decât orori pentru generația mea, a cărei pregătire culturalo-profesională este la pământ, respectiv a cărei aspirații legate de viitor sunt minimaliste și decadente. Însă bunăstarea în care suntem mințiți că trăim datorită lumii libere este una fake, nivelul de trai al celor mulți fiind chiar mai slab decât cel din timpul comunismului. Și din păcate vă dau o veste proastă, nu văd posibilitatea ca generația mea să fie capabilă să plătească pensiile părinților noștri, luând în seamă exodul populației și datoria publică, care este într-o creștere exponențială. Prioritățile mele politice vor fi în acord cu expertiza mea.
Expertiza mea curentă este legată de lupta pentru libertatea de expresie în România, libertatea presei. Am făcut-o și prin coordonarea în ultimii patru ani a grupului de presă Gold, am făcut-o și din poziția de secretar executiv al Noului Club de Presă, fondat de către oameni importanți din presa românească, cu aproape 1.000 de jurnaliști înscriși, cu un consiliu din care fac parte personalități ca și Sorin Roșca Stănescu, Bogdan Comaroni, Răzvan Savaliuc sau Cozmin Gușă. Așadar, aceasta ar fi prima prioritate pe care o întrevăd.
A doua prioritate este tot una la care mă pricep din poziția mea de președinte a asociației AASE - Absolvenții de Școli Externe -: România are nevoie de expertiză și trebuie să găsesc modalitățile legale prin care să reușesc să creez un cadru pentru revenirea în țară a tinerilor calificați în străinătate, a tinerilor de care reconstrucția României are nevoie. Pentru că marea problemă nu este reconstrucția Ucrainei - marea problemă politică a României este reconstrucția României.
De ce vorbim noi despre reindustrializare, când noi nu avem cadre calificate pentru aceasta? Putem oare reindustrializa țara cu muncitorii pe care îi aducem din Sri Lanka? Este o prostie. Tot ceva imediat la care mă pricep este reforma sportului. Noi nu putem să mai fim o țară de scutiți la sport, pentru că asta a ajuns România din păcate. Eu sunt fost sportiv profesionist, îmi dau seama de importanța sportului pentru sănătatea unei națiuni, dar și pentru prestigiul acesteia. Mă pricep la managementul sportiv și aici pot ajuta. Evident, pe măsură ce voi câștiga experiență, voi încerca să mă implic și în alte proiecte de tip parlamentar.
În cadrul generației mele, nu sunt un exemplu relevant prin faptul că am succes în mediul de afaceri. Unele persoane ar putea discuta despre cât de bina m-aș fi descurcat, scoțând un post de radio din buza falimentului și făcându-l profitabil. Adevărul este că un altul de vârsta mea, chiar mai inteligent decât mine dar fără relații nu ar fi avut nicio șansă - nici măcar creditul de investiții nu ar fi puțul să-l obțină. La 35 de ani după căderea comunismului, trebuie să scoatem România din paradigma PCR - pile, relații, cunoștințe -, și să punem umărul pentru dezvoltarea unei societăți în care cei întreprinzători, muncitori și onești să prospere.
Andrei Gușă