Am devenit păpuși voodoo!

Antropologul israelian Noah Yuval Harari, cel care a scris "Sapiens. Scurtă istorie a umanității" și "Homo deus", a vorbit recent despre modul în care democrația liberală poate fi distrusă prin utilizarea nocivă a algoritmilor comportamentali și a inteligențelor artificiale deținute de stăpânii lumii virtuale, plasa care acoperă și sufocă întreaga lume, ca un miceliu malefic.

Printre altele, Harari folosește sintagma "emotional puppet", nu numai pentru a reliefa faptul că platformele digitale au ajuns să ne cunoască mai bine decât ne cunoaștem noi înșine, ci și pentru a atrage atenția că suntem teleghidați fără să prindem de veste. Suntem controlați prin emoții, declanșate sau fabricate de armatele de cookies, algoritmi, avataruri și standarde comportamentale (de genul "valorilor comunității" sau al "corectitudinii" politice) fluide, adaptate scopurilor păpușarilor.

Am devenit păpuși vodoo, non-playable charaters, care se mișcă și simt după cum li se dictează de către jucător, din butoanele consolei de joc. Inteligențele artificiale determină supunere și prostie artificială. Nu e de mirare că mai mult de 90% din achizițiile noastre sunt iraționale și (semi)automatice, stereotipice. Rațiunea achizițiilor și libertatea de a alege ne-au cam părăsit.

De aceea omul "trebuie" să fie reconstruit (re-engineered), pentru a fi reconstruit "mai bine". Build back better - vă spune mai multe acum acest slogan?  Harari vorbește și despre inima acestor NPC, a acestor păpuși vodoo. Inima este depozitarul și simbolul emoțiilor umane, dar a ajuns să se comporte ca un agent dublu, care are o agendă ascunsă, ostilă posesorului. 

Plandemia a funcționat atât de bine pentru că sloganuri ca "urmează-ți inima", "trăiește-ți la maxim viața", "lasă frâu liber emoțiilor", "bucură-te de basmul tău", "încrede-te în eroii din linia întâi" etc. au fost utilizate eficient, dar deosebit de cinic și câinos de către stăpânii butoanelor emoționale.

Patul germinativ era propice - sămânța nu acea cum să nu se transforme în buruiana teribilă în care ne sufocăm azi, crezând că ceea ce se întâmplă este pentru siguranța noastră (notă de accentuare - în România mor anual de cancer peste 100 de mii de persoane, și nimeni nu își pune problema să caute și să neutralizeze cauzele acestei epidemii; consumul irațional nu doar că determină epuizarea resurselor și sufocarea planetei cu deșeuri, dar duce și la explozia numărului cazurilor de cancer letal, căci corpul uman nu e construit pentru a ingera plastic sau a inhala particule de plumb, mercur, aluminiu, cesiu radioactiv etc.).

Este cert că, dacă nu ne trezim din hipnoză, urmează noi spectacole de marionete emoționale, mai absurde decât ceea ce trăim acum. Urmează, foarte probabil, să trăim cu "noul" coronavirus, dar și cu scindarea minții omului, pentru a-i permite să "trăiască" mai mult în lumi simulate (de gen metavers) decât în cele fizice, palpabile, precum și cu creditul social de tip chinezesc, în care omul devine o cifră zâmbitoare, un spor infertil al unei lumi golite de Dumnezeu.

O tușa de optimism, însă: pandemia a adus, totuși, unele lucruri bune, neașteptate, neplanificate de stăpânii butoanelor emoționale. Oamenii au citit mai mult, s-au informat, au redescoperit traiul natural, importanța familiei și a fraternității și, mai ales, sensul escatologic, de destin final al umanității, pe care trebuie să îl atribuim drepturilor și libertăților fundamentale.

Oamenii - atât cei care aplaudă dictatura medicală, cât și cei care o contestă, pretinzând întoarcerea urgentă și fermă la "vechea" normalitate - au redescoperit că au drepturi și că "cetățean" vine de la "cetate", unde libertățile sunt ca apa și aerul, adică, indispensabile.

Gheorghe Piperea