Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Postat la: 21.09.2026 15:43 | Scris de: ZIUA NEWS
Ieri, duminică, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizată asupra Rusiei, unde aveau loc primele alegeri parlamentare de după începutul războiului ucrainean, un mare test electoral pentru Putin și ai săi, respectiv, în Germania, aflată în degringoladă politico-financiară, unde erau alegeri regionale, dar cu valoare de simbol: se testează și s-a testat invalidarea puterii actuale a încă liderului Uniunii Europene.
În Rusia, după cum bine știți, Putin conduce cu mână de fier de 26 de ani. Putin și partidul său, care a suferit mici modificări de componență sau de nume, dar, să-i spunem, partidul lui Putin este mai simplu, a dominat mereu parlamentul de la Moscova. În Germania, Marea Finanță Mondială, spre exemplu, conduce de mult mai mulți ani, de 80 de ani, de atunci când americanii au implementat Planul Marshall și, pe rând, și-au impus diverse marionete competente, marea majoritate, în poziția de cancelari ai Germaniei. Bineînțeles, marionetele au fost de tip Friedrich Merz. Repet, au fost și mai competente (Merz mi se pare cel mai incompetent). El este exponentul Marii Finanțe Mondiale de tip multinațional. Vă reamintesc că a fost membru în conducerea Consiliului de Administrație al celor de la BlackRock, una dintre cele mai mari companii din lume, un BlackRock despre care aș putea să spun că a cam impus cancelarii Germaniei în ultimii 20 de ani. Dacă vă întrebați, referitor la Germania, ce s-a întâmplat în ceilalți 60 de ani, aproape până când să vină BlackRock la putere, tot la fel: Marea Finanță și-a impus cancelarii. Dar Marea Finanță, în acele vremuri de până prin anii 2000-2001, se numea BMW, se numea Daimler-Benz, se numea Allianz, Bertelsmann, Porsche, Dr. Oetker, bineînțeles Deutsche Bank, adică era un soi de capital autohton în Germania. Atenție! Toate aceste companii ultra-multimiliardare pe care vi le-am spus sunt aceleași companii care și-au păstrat același nume ca și atunci când, prin patronii lor, înaintea celor care astăzi sunt patroni, deserveau regimul nazist al lui Hitler. Toate! Absolut toate cele pe care le-ați auzit. Sigur că au fost salvate de către americani, dar asta este altă poveste, pe care o să v-o spun la un moment dat, pentru că este interesantă.
Ce s-a petrecut la alegerile din Rusia? A fost fără agitație și fără fraude, a fost așa cum eu mă așteptam și, practic, au fost invalidate strigătele alarmiste, fie ale lui Sergehi Lavrov, care a fost candidat, fie ale fostului președinte, Dmitri Medvedev. Uniunea Europeană n-a avut posibilitatea să interfereze decât prin bombardamentele ucrainene din zilele alegerilor, vineri, sâmbătă, duminică, dar au fost evenimente fără victime și n-au influențat cursul electoral. Tocmai prin această desfășurare a fost invalidată propaganda manipulatoare din Occident referitoare la alegerile din Rusia: au fost observatori, oamenii n-au fost în stradă, s-au dus în mod ordonat și au votat. A fost un singur partid care a fost interzis în alegeri, care avea un scor de 3-5%, poate peste 5%: Iabloko, „mărul" înseamnă. Dar într-o țară fundamentalist-ortodoxă cum este Rusia, poate era firesc, din punctul lor de vedere, să fie interzis, pentru că au venit cu o agendă excesiv LGBT-istă, cei de la Iabloko, care au avut, de altfel, candidați independenți în final. Și apropo de candidați, după scorurile înregistrate, în care partidul lui Putin are peste 50%, partidul comunist puțin peste 10%, fostul partid al lui Jirinovski circa 10%. Ei bine, la acest capitol al fostului partid al lui Jirinovski putem să înregistrăm o trufanda: s-ar putea să devină membru al Dumei de Stat celebrul Viktor Bout, „lordul armelor", rol jucat de către Nicolas Cage într-un film de Oliver Stone. Asta a fost cu alegerile din Rusia: un triumf, practic, al lui Putin.
În Germania însă (că am zis că analizăm în oglindă), Friedrich Merz a fost executat cu repetiție după ce a pierdut rușinos alegerile de acum două săptămâni, tot regionale. Ieri, în cele două landuri, într-unul a pierdut mai mult decât rușinos, numărătoarea oficială parțială, neoficializată deocamdată, arată că nu va face pragul electoral, iar la Berlin, capitala unde se aștepta să câștige, i-a fost luată fața de către LGBT-iștii de stânga, extrema stângă cum ar veni, „Die Linke". Așa îi zice acestui partid; Berlinul, asta e cu Berlinul. Practic, Merz poate să-și facă bagajele și să plece acasă. Nu pleacă, însă, acasă. L-am văzut foarte bătăios. Nu l-am crezut în stare de atâta nesimțire. Îl credeam o marionetă mai timidă, pe acest Merz, dar a ieșit la bătaie și n-a acceptat dezastrul guvernării lui și lipsa de încredere a nemților. Nemți care ieri, la alegeri, au invalidat,, cu repetiție, atât acest partid creștin-democrat, creștin-social, care conduce Germania de atâta vreme, dar au invalidat mai ales Marea Finanță Mondială, care ține în gheare acest partid. Iar Berlinul, așa cum vă spuneam, este un caz de manual.
Într-unul dintre landuri însă, a câștigat același AfD, Alianța pentru Germania, un partid care este naționalist, care probabil că este și suveranist. Vom vedea. (Am citit niște documente autentice care arată cum, în urmă cu peste 10 ani, vreo 13 ani dacă nu mă înșel, la fondare, inclusiv AfD-ul a fost finanțat de către celebrul miliardar von Fink, care deținea, printre altele, societățile de asigurări Allianz și Re-München, multimiliardar, al cărui capital era tot de sorginte nazistă. Von Fink. O să revin și la acest subiect.) Acum, referitor la Germania, desigur că noi, românii, aplaudăm acest eșec, numai că trebuie să fiți atenți, prieteni, pentru că acest eșec al Partidului Marii Finanțe Mondiale, al partidului Merz și al lui Merz personal, va da naștere, imediat, de azi începând, unor mari excese de putere, nu doar în interiorul Germaniei, ci mai ales în interiorul Uniunii Europene. De ce? Pentru că Marea Finanță Mondială nu se predă. Banii, puterea, serviciile secrete sunt la ei.
Concluzii. La nivel societal mai ales, pentru că la nivel politic v-am spus. Da, e limpede și fără dubiu că Rusia este o autocrație, o autocrație dominată de către Putin și silovikii săi, de-aia am zis Putin-FSB. Însă, subliniez un lucru clar: după desfășurarea de ieri, alegerile din Rusia par mult mai legitime decât în țări aspirante la Uniunea Europeană, cum este Moldova, fostă sovietică, unde alegerile au fost fraudate cap-coadă, sau în România noastră, mare euro-atlantistă, unde alegerile au fost fraudate de nu știu câți ani în serie, ba chiar au fost anulate. Stăm mai prost noi și moldovenii decât rușii. Și dacă mă uit bine la francezi, care și-au auto-fraudat alegerile pentru ca să câștige Macron a doua oară, ne dăm seama că e jale în interiorul Uniunii. Și cetățenii care nu se agită, rușii, par mai mulțumiți decât cetățenii europeni. Pentru ei este limpede, chiar dacă nu-l iubesc pe Putin, că acesta le-a salvat țara din ghearele Marii Finanțe Mondiale, acolo unde Rusia a fost aruncată imediat după 1991, la dizolvarea Uniunii Sovietice, de Crăciun. A fost aruncată acolo de către trădătorul Gorbaciov, apoi de către bețivul Elțin. Și de-aia ei, probabil neiubindu-l pe Putin, îi votează partidul, pentru că le-a salvat demnitatea de ruși, cetățeni ai noului Imperiu Rus.
Germania, pe de altă parte, sigur că este o democrație, dar una care, să vă fie clar, e controlată prin deciziile și impunerile Marii Finanțe Mondiale. Germania este o democrație subjugată de către Statele Unite, imediat după Al Doilea Război Mondial. Nu uitați că și astăzi sunt circa 80.000 de soldați americani pe teren. Practic, sub ocupație este Germania. Astăzi este sub ocupație, deci de circa 80 de ani. Dar ce vedem după aceste alegeri? Că nemții nu mai vor acest gen de statut. De-aia votează AfD-ul. Ei vor, cum a zis Trump despre ei, „Make Germany great again", adică faceți Germania mare din nou. Așadar, avem concluzia că nemții au mirosit păcăleala și se răzbună. Merz, BlackRock, Uniunea Creștin-Democrată au fost invalidați. Ei bine, societatea germană intră în vrie. Să nu vă mirați că, din aceste excese, să apară ca AfD-ul să fie interzis prin lege. Și atunci o să se oficializeze și faptul că Germania nu mai este o democrație, iar, pe cale de consecință, fiind liderul Uniunii Europene, se va oficializa și treaba că UE nu mai este o democrație. Așa, și? Cine o să strige? Nimeni! UE, noul URSS, după cum am spus de câțiva ani de zile, este condus pe drumul cimitirului, inclusiv prin acest gen de evenimente.
Concluzia finală. Prin alegerile în oglindă, de ieri, din Rusia și Germania, consecințele războiului din Ucraina sunt validate în mod diferit: cu o Rusie care ține alegeri în vremuri de război și Putin câștigă triumfal, în aplauzele populației rusești, în timp ce Zelenski, care zice că este democrat, se teme să organizeze alegeri și rămâne în clandestinitate, în ilegalitate. Și, bineînțeles, Occidentul Colectiv, care a declanșat războiul împotriva Rusiei, cu Germania cap de pluton, care și acum dorește război cu Rusia, a fost invalidat din punct de vedere electoral, din aceste exemple cu repetiție din Germania. Deocamdată atât. Însă este doar începutul furtunii geopolitice din interiorul Uniunii Europene.
Cozmin Gușă