Agenți ai infernului

Se spune că cea mai mare putere a diavolului este aceea de a ne convinge că el, de fapt, nu există. Dar, câte o dată, revenirea lui între cei pe care i-a distrus cade sub ochii atenți ai câte unuia dintre noi căruia aceleși mizerabil agent al Infernului i-a făcut rău. Iar acesta reacționează și atenționează despre revenirea cortegiului întunericului. Cei mai mulți dintre noi râd și spun că așa ceva nu e posibil.

Că „nu-i Dracul așa de negru!"

Însă adevărul e de partea celui care vede mai departe, în viitor. A celui care simte iarăși apropierea rece a întunericului, a celui care simtre duhoarea pestilențială a scelerării pătrunsă în om, până în cea din urmă celulă. Și chiar când trupul este cuprins de termenul degradării, sufletul pângărit și împuțit de mlaștina răului care îl macină, mai poate naște planuri îngrozitoare.

Exact asta am descifrat în ceea ce cred eu că este cea mai cutemurătoare scriere din sfera publică, o aparent scurtă postare recentă, a prietenului Robert Turcescu. La o primă citire ea pare, mei degrabă, o zicere iritat-amuza(n)tă, însă între rândurile ei se ascunde devoalarea clară a redeșteptării monstrului diavolesc - reunirea pionilor răului- care au schimbat în dezastru cursul acestei nații.

„Recunosc strategia lui Traian Băsescu

Ludovic Orban a devenit candidatul la președinție din partea alianței PMP-Forța Dreptei. Unii au oftat, alții s-au bucurat ca PMP si Forța Dreptei nu mai au alianța cu USR. S-a zis că s-au certat, că s-au luat de la principii, de la rezultatele la europarlamenatare șamd. Aiurea! Despărțirea" PMP si a Forței Dreptei de USR, dar mai ales intrarea lui Ludovic Orban în cursa pentru Cotroceni fac parte din strategia Basescu de a o duce pe Elena Lasconi în turul doi al prezidențialelor. De la cine ia Orban voturi? De la Ciucă, evident! Cui îi convine acest lucru? Elenei Lasconi, desigur!

Și încă ceva: la cum îl știu pe Traian Băsescu, dacă rezultă din calcule că intrarea lui în alegeri va fi în folosul alianței PMP-FD, nu va ezita să candideze pentru un loc de senator la București. Și asta pentru ca PMP și FD să facă pragul electoral, în primul rând. Dar mai este un element care l-ar motiva foarte tare să faca acest pas: eventuala candidatură a lui Iohannis pentru un post de senator pe listele PNL! Cine nu înțelege asta înseamnă că nu-l cunoaște pe Traian Basescu...

Deci, da, recunosc strategia lui Traian Băsescu în tot jocul USR-PMP-Forța Dreptei. El e autorul".

Am tot căutat în literatură tipologia sceleratului care măcar să-i semene lui Băsescu. Un asemene personaj malefic - din câte știu eu - care să fi distrus atâtea destine umane, și cu totul propria lui țară n-am găsit. Poate, în parte, în „Istoria stranie a lui Peter Schlemihl" (Peter Schlemihls wundersame Geschichte), capodopera - combinație de tragic și umor, fantastic și real - scrisă în 1814 de Louis Charles Adélaïde de Chamissot, cunoscut sub numele Adelbert von Chamissot, scriitor și naturalist german de origine franceză.

Personajul său își vinde umbra diavolului, dar acea umbră vândută a lui pare să fie, așa cum s-a spus, chiar „patria lui pierdută", propria identitate. O umbră vândută a eului, a propriei conștiințe de sine. El vinde Diavolului acel ceva care este descoperit de cineva, - așa cum face Robert Turcescu - abia când „ceva"-ul nu mai există.

Schlemihl este asemeni lui Băsescu: un om care pare bizar, caraghios, dar și periculos, fiindcă nu i se pot exclude legături obscure cu forțele necurate. Norocul acestui om bântuit stă în însăși nenorocirea pe care o aduce cu sine...

Ocolit de oameni, deși extrem de bogat, spre deosebire de fostul președinte, personajul lui Chamissot vrea să-și răscumpere, totuși, umbra dar diavolul îi cere în schimb sufletul. Ori, el refuză să admită acest târg faustic.

Nu sunt adeptul așa-ziselor „Sortes Vergilianae", acea formă de divinație prin bibliomanție în care se căutau, pe vremuri, sfaturi sau predicții despre viitor prin interpretarea unor pasaje din operele poetului roman Virgilius. Se deschidea la întâmplare cartea și era analizat pasajul aflat acolo.

Eram stăpânit de ideea recompunerii și revenirii în politică, sub bagheta aceluiași nemernic, a întregului „regn" politic al răului, pe prima scenă a politicii românești, când cartea pe care o citeam s-a deschis exact la „Legenda Sfântului Iulian Ospitalierul", de Gustave Flaubert, din care am citit, la întâmplare, următorul pasaj: „Deodată din partea cealaltă a văii, în marginea pădurii Iulian zări un cerb, o căprioară și puiul lor. Cerbul, care era negru și de o statură uriașă, avea coarnele cu șaisprezece încrengături și o bărbiță albă. Căprioara, gălbuie ca frunzele ofilite, păștea: iar puiul, cu spinarea stropită sugea fără s-o sânjenească în mers.

Arcul zbârnâi. Căpriorul căzu ucis pe loc. Atunci, mamă-sa, privind către cer, se tângui cu glas adânc, sfâșietor, omenesc. Iulian, întărâtat, cu o lovitură de săgeată în piept, o culcă și pe ea la pământ.

Cerbul cel mare îl văzuse; făcu un salt înainte. Iulian își slobozi asupră-i și ultima săgeată, care îl lovi drept în frunte și rămase înfiptă acolo.

Cerbul cel mare păru să nu o fi simțit; sărind peste trupurile celor morți, se apropia de el amenințător, gata-gata să-l ajungă, să-l străpungă cu coarnele lui uriașe. Iar Iulian se trăgea mereu înapoi, cuprins de o spaimă fără nume. Deodată ciudatul animal se opri. Și cu ochii scăpărând rosti de trei ori, solemn ca un patriarh, în timp ce un clopot suna în depărtare:

- Fii blestemat! Blestemat! Blestemat! într-o zi, inimă de piatră, îți vei ucide tatăl și mama!".

Dacă ar fi să cred în „Sortes Vergilianae" - și, de ce n-aș crede, în definitiv ? - mărturisesc că m-ar trece fiorii. Ceea ce s-a și întâmplat!

Octavian Hoandră