A doua îngropare a lui Iuliu Maniu
Postat la: 30.01.2023 17:58 | Scris de: ZIUA NEWS
Îmi este greu să îmi imaginez ce au simțit zilele acestea locuitorii Clujului, atunci când au văzut că statuia lui Iuliu Maniu nu mai este la locul ei, pe strada Baba Novac, ci a fost doborâtă, cu excavatorul, de pe soclu și zace învelită cu niște bucăți de pânză undeva prin împrejurimi.
,,Este ca și când s-ar vrea să mai fie îngropat încă o dată'', spune un cetățean venit anume la fața locului, aducându-și aminte că Iuliu Maniu a murit în temnița de la Sighet și, chiar în noaptea morții, a fost îngropat, în cel mai strict secret, în Cimitirul Săracilor, așa cum era numit cimitirul închisorii. Stupoare căreia i-a luat locul indignarea, după ce oamenii au constatat că nu există nici-o comunicare prealabilă din partea primăriei municipiului din care să reiasă motivele care au condus la această situație. ,,Sunt șocat'' a declarat academicianul Emil Burzo, finanțatorul monumentului inaugurat în ziua de 8 ianuarie 2019, care a mai precizat că deși a dorit să afle de la autoritățile locale informații despre cauzele acestei stări de fapte nu a putut obține răspunsul așteptat. Situație în care a fost pus și europarlamentarul Cristian Terheș, pe care oameni de bună credință de pe aceste meleaguri l-au chemat să le vină în ajutor. A fost nevoie ca mai multe organizații ale societăți civile să adreseze un protest scris pentru ca primarul Emil Boc să dea niște declarații smiorcăite din care s-a aflat că revoltătoarea măsură a fost luată pentru a facilita efectuarea unor lucrări de amenajare a zonei conform unui proiect european. În final, edilul șef al municipiului Cluj-Napoca, una și aceeași persoană cu premierul care a pus în act tăierea salariilor dictată de Traian Băsescu, dând asigurări că ,,luni(30 ianuarie n.n.)va comunica întregul calendar de lucru''. După care nu a scăpat ocazia ca să își exprime ,,respectul și prețuirea pentru marea personalitate a politicii românești''.
Care și cât este acest respect față de istorica personalitate a omului politic și a patriotului de excepție care a fost și rămâne Iuliu Maniu, din partea lui Emil Boc și a coechipierilor săi, ne dăm seama dacă ne gândim că această impietate a fost comisă cu numai câteva zile înainte de 5 februarie, atunci când se împlinesc 70 de ani de la moartea celui supranumit ,,Sfinxului de la Bădăcin''. Zi în care iubitorii de țară, fără deosebire de crez politic sau religios, doreau să vină la statuia lui Iuliu Maniu și să îl omagieze. Oare nu știau, primarul Emil Boc și consilierii municipali, despre această dată de referință în cronica martirilor neamului și, ca atare, nu puteau amâna cu câteva zile măsura asta fără cap și fără bun simț? Iar dacă, într-adevăr, calendarul lucrărilor era bătut în cuie, de ce, în prealabil, nu i-au informat pe clujeni ce au de gând să facă? Să admitem, totuși, că ar fi vorba despre o scăpare din vedere, dar, atunci, la ce le mai trebuie, primarului Emil Boc și comunicatorilor săi, câteva zile în plus, adică până luni, pentru ca să dea publicității ,,întregul calendar de lucru''? Nu cumva asta însemnă că respectivul calendar este atât de strașnic ferit de ochii lumii încât până și șefii municipiului Cluj Napoca are nevoie de mai multe zile ca să dea de urma lui?
În consecință, nu vi se pare că modul în care a procedat primarul Emil Boc atunci când a aprobat dărâmarea de pe soclu a statuii lui Iuliu Maniu seamănă ca două picături de apă cu modul în care a procedat premierul Emil Boc atunci când a ne-a anunțat că ne taie salariile cu 25 %? Și atunci ca și acum el punându-ne în fața faptului împlinit! Fapt împlinit și, mai ales, cinic ticluit- pe furiș!- într-un total dispreț față de interesele și de așteptările colectivității.
Știm, desigur, că expresia ,,Sfinxul de la Bădăcin'' este, de fapt, porecla pe care i-a dat-o Octavian Goga lui Iuliu Maniu atunci când în Partidul Național Român s-au confruntat două viziuni despre căile de realizare a României Mari. Asta nu însemnă, însă, că lucrurile suportă comparație. Fiindcă una este discreția precaută de care considerau Iuliu Maniu și susținătorii săi că este nevoie pentru a lua și pune în aplicare cele mai bune soluții pentru unirea celor trei provincii istorice românești și cu totul și cu totul altceva este cinismul și nepăsarea cu care Emil Boc și băieții lui au ascuns clujenilor (și nu numai lor) că au de gând să pună la pământ statuia neuitatului ,,făuritor de țară''. Acum, la începutul lui 2023,când se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu și 70 de ani de la ridicarea sa la cele veșnice.
Șerban Cionoff