Scenariu de "Misiune Imposibilă" în uciderea liderului Hezbollah. A dat mâna cu un agent care era uns cu o substanță care a permis localizarea
Postat la: 30.09.2024 12:17 | Scris de: ZIUA NEWS
Un scenariu incredibil, de film, privind asasinarea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost dezvăluit de surse din Arabia Saudită.
Potrivit informațiilor, operațiunea a fost posibilă datorită unui agent care a reușit să-l întâlnească personal și, în timpul unei strângeri de mână, i-a aplicat o substanță ce a permis forțelor militare israeliene să-l localizeze cu precizie.
După contactul inițial, Israelul a așteptat doar două minute pentru a identifica locația exactă a lui Hassan Nasrallah și pentru a lansa un atac fatal asupra bastionului grupului Hezbollah din suburbia Daghihia a Beirutului. „Îngrijorat în mod rezonabil că Israelul va încerca să-l omoare", Nasrallah luase măsuri extreme de precauție pentru a-și limita mișcările doar la un grup restrâns de oameni. Cu toate acestea, informațiile indică faptul că acest cerc apropiat ar fi fost infiltrat de informatori israelieni.
Raidul israelian a avut o dificultate suplimentară, deoarece Nasrallah, care evită aparițiile publice din 2006, a acționat întotdeauna cu prudență maximă. Aceasta a inclus și absența sa de la înmormântările comandanților unităților de rachete și drone, uciși anterior de atacuri israeliene.
Trupul lui Hassan Nasrallah a fost recuperat de la locul unde a fost ucis vinerea trecută, în urma atacului aerian israelian de duminică. Informația a fost transmisă de Reuters, citând o sursă medicală și una de la serviciile de securitate. Hezbollah a confirmat sâmbătă decesul liderului său după aproximativ 18 ore de tăcere, precizând: „Venerabilul, Stăpânul rezistenței, slujitorul drept, a murit pentru a fi cu Stăpânul său".
Videoclipuri cu „craterul" provocat de bombardamentul israelian asupra complexului în care se ascundea Nasrallah circulă de sâmbătă pe internet. De asemenea, un alt videoclip, care ar proveni din operațiunea specială de recuperare a cadavrului, a fost lansat în ultimele ore.
Armata israeliană a declarat că „mai mult de 20 de teroriști Hezbollah" au fost uciși în lovitura de vineri asupra cartierului general al grupului din suburbiile Beirutului. „Peste 20 de alți teroriști de diferite ranguri, care erau prezenți în cartierul general subteran din Beirut, sub clădirile civile și care au condus atacurile teroriste ale Hezbollah împotriva statului Israel, au fost uciși", se arată în comunicatul armatei israeliene.