Firma fondată de ministrul Dragoș Pîslaru, contracte de milioane de lei cu MIPE în timpul mandatului său
Postat la: 15.12.2025 20:22 | Scris de: ZIUA NEWS
Ministerul Proiectelor Europene a atribuit recent două contracte pentru activități de consultanță, în valoare totală de aproximativ 4,6 milioane de lei, către firma Civitta Strategy & Consulting, fondată și administrată în trecut de către ministrul de resort, Dragoș Pîslaru.
Cel mai recent contract a apărut în Sistemul Electronic de Achiziții Publice pe data de 2 decembrie 2025. Ministerul a atribuit servicii pentru implementarea Planului de Evaluare a Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027. Suma prevăzută în acord se ridică la 3,7 milioane de lei. Documentația tehnică prevede evaluarea măsurilor de incluziune și reducere a sărăciei, analiza impactului intervențiilor în asistență tehnică, precum și derularea unor activități pentru creșterea capacității de evaluare în cadrul unei direcții generale din minister, notează adevarul.ro
Anterior, Ministerul Proiectelor Europene a parafat o altă înțelegere contractuală cu aceeași societate comercială. Pe 24 iulie 2025, părțile au semnat un contract în valoare de 920.000 de lei pentru evaluarea Acordului de Parteneriat 2021-2027, documentul care prezintă modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale și de investiții în perioada de programare. Acordul stabilește liniile strategice de finanțare și complementaritatea dintre fondurile și programele specifice Politicii de Coeziune în perioada de programare 2021-2027, precum și posibilitățile de finanțare a nevoilor de dezvoltare din alte surse financiare.
Mai exact, obiectul achiziției a vizat lotul 3, concentrat pe obiectivul „O Europă mai conectată prin dezvoltarea mobilității". Astfel, în a doua jumătate a anului 2025, fosta firmă a ministrului a adjudecat lucrări de evaluare și consultanță în valoare totală de peste 4,6 milioane de lei de la ministerul de resort. Succesul companiei în relația cu statul român nu se limitează doar la contractele cu MIPE. Numai în ultimii trei ani, Civitta Strategy & Consulting a derulat aproximativ 40 de contracte cu diverse instituții ale statului, valoarea totală a acestora depășind suma de peste 7 milioane de euro
Printre instituțiile care au apelat la serviciile de consultanță ale fostei firme a lui Pîslaru se numără Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Dezvoltării, Primăria Capitalei, Ministerul Energiei, dar și numeroase administrații locale din țară, precum Consiliul Județean Botoșani sau Primăria Mizil. Legătura dintre actualul ministru și compania câștigătoare are un lung istoric. Potrivit Jurnalul.ro, societatea a luat ființă la 15 decembrie 2007 sub numele de SC Gea Strategy & Consulting SA. Sursa citată menționează că Dragoș Pîslaru a fost fondator, administrator și deținea 20% dintre acțiuni la momentul înființării, iar sediul social a funcționat inițial într-un apartament proprietate personală al acestuia, situat în zona Arcului de Triumf.
Aceeași sursă notează că structura inițială a acționariatului a fost una complexă și a inclus mai multe persoane extrem de influente, precum președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, fostul premier Florin Cîțu și fostul ministru al bugetului, Liviu Voinea. De-a lungul timpului, componența firmei s-a modificat. Dragoș Pîslaru a ieșit din firmă în timpul mandatului său de ministru al muncii din guvernul tehnocrat, a revenit ulterior ca „partener" cu 0,5% dintre acțiuni și s-a retras definitiv înainte de a prelua mandatul de europarlamentar. În prezent, conform datelor oficiale, compania Civitta Strategy & Consulting este deținută de entități juridice din Estonia și Lituania.