Rapperul american P. Diddy, acuzat de agresiune sexuală de alte 120 de victime. „Zidul tăcerii a fost spart"
Postat la: 02.10.2024 11:41 | Scris de: ZIUA NEWS
Rapperul P. Diddy, deja inculpat şi închis pentru trafic în vederea exploatării sexuale, a fost acum acuzat de agresiune sexuală de alte 120 de victime, printre care mai mulţi minori.
Aceste dezvăluiri reprezintă o nouă lovitură pentru rapperul Sean „Diddy" Combs, în vârstă de 54 de ani, care se află în prezent în arest preventiv la New York în aşteptarea procesului. „Zidul tăcerii a fost spart şi victimele ies în faţă", a explicat avocatul Tony Buzbee, care susţine că reprezintă 120 de noi victime, printre care 25 de minori la data faptelor, care intenţionează să-l dea în judecată pe rapper.
După ce Sean Combs a fost arestat la New York, la mijlocul lunii septembrie, casa de avocatură a înfiinţat o linie telefonică de urgenţă. Rezultatele au fost uluitoare: „peste 3.285 de persoane" au sunat afirmând că sunt victime sau martori ai unei agresiuni comise de fostul mogul hip-hop. În timp ce 120 de victime au fost identificate, echipele implicate continuă să lucreze la „peste 100 de alte cazuri" care ar putea ajunge în instanţă, a explicat avocatul Andrew Van Arsdale.
Dezvăluirile despre rapper au început anul trecut cu o plângere din partea fostei sale iubite, cântăreaţa Cassie. De atunci, mai multe presupuse victime s-au făcut cunoscute, determinând procuratura federală din Manhattan să îl aresteze pe artist la mijlocul lunii septembrie. El este acuzat că s-a folosit de imperiul său muzical pentru a-şi viola sau agresa sexual victimele. Actul de acuzare îl descrie drept un prădător sexual violent care a folosit alcool şi droguri pentru a obţine supunerea acestora.
Arestarea şi încarcerarea sa au declanşat un val de mărturii care acoperă ultimele trei decenii, au explicat avocaţii în cadrul unei conferinţe de presă la Houston, Texas. „Aş spune că în 90% din cazuri, aceste persoane au fost drogate înainte de a fi agresate", a explicat Buzbee. La petrecerile organizate de rapperul şi producătorul, cunoscut şi sub numele de Puff Daddy, P. Diddy sau Diddy, „când ţi se dădea o băutură şi dacă refuzai să o bei, erai dat afară", a explicat el, relatând mărturia unei presupuse victime.
Unele dintre victime, care erau minore la momentul faptelor, erau foarte tinere, potrivit avocatului, care a dat exemplul unui băiat care avea nouă ani când a susţinut o audiţie pentru casa de discuri a lui P. Diddy, Bad Boy Records. „Această persoană a fost abuzată sexual, aparent de Sean Combs şi de alte câteva persoane de la studio, în schimbul promisiunii unui contract de înregistrare pentru el şi părinţii săi", a detaliat el. O fată, în vârstă de 15 ani la momentul incidentului, susţine că a fost „violată" de artist la o petrecere unde a fost drogată, înainte ca „alte persoane să o violeze pe rând".
Conform unor surse din ancheta, la aceste petreceri ar fi participat si vedete ca Justin Biber sau Miley Cirus, dar informatia n-a fost confirmata. Se stie doar ca erau "mai mute vedete din industria muzicala". Avocaţii au făcut apel şi la alţii să iasă în faţă. „Mă aştept ca prin acest proces să fie dezvăluite multe persoane puternice şi multe secrete", a avertizat Buzbee. Sean Combs s-a impus ca o figură importantă în hip-hop-ul de pe coasta de est, atât pe scenă, cât şi ca producător. El a acumulat o avere imensă de-a lungul deceniilor, datorită şi activităţilor sale în industria alcoolului.