Moment jenant: Un consilier PSD a intrat dezbrăcat în ședința Consiliului Local al Clotildei Armand

Postat la: 24.02.2023 13:38 | Scris de: ZIUA NEWS

Moment jenant: Un consilier PSD a intrat dezbrăcat în ședința Consiliului Local al Clotildei Armand

Un consilier PSD a intrat de la duș în ședința extraordinară a Consiliului Local Sectorul 1 din București. Ședința era în format online, așa că au participat atât colegii săi, cât și bucureștenii care au vrut să urmărească ședința.

Consilierul nu și-a dat seama că are camera video a telefonului deschisă și a apărut gol pușcă în ședință, totul de la duș.

Miruna Mureșan, înlocuitoarea Secretarului General al Sectorului 1, a deschis ședința extraordinară a Consiliului Local Sectorul 1 din București.

Aceasta l-a nominalizat pe Marian Aurelian Bârgău, consilier PMP, dar în imaginile video a apărut consilierul PSD, Albert Caraian, care se afla la duș.

Cei din ședință au râs cu lacrimi când au văzut imaginile video. „Albert, apreciem dedicarea, dar închide camera", spune un coleg. „Ai grijă de imagine", au continuat colegii.

Caraian și-a cerut ulterior scuze. „Tehnica mai joaca feste. Graba din păcate și-a spus cuvântul! Îmi cer scuze pentru nefericita întâmplare. Apa caldă era de la propria centrală, ca să anticipez orice întrebări. Scuze încă o dată tuturor!", a transmis consilierul PSD.