Fiul lui Adrian Mutu are două „job-uri" la doar 9 ani. Ce trebuie să facă pentru a primi bani
Postat la: 12.10.2026 13:37 | Scris de: ZIUA NEWS
Adrian Mutu a vorbit despre metodele prin care încearcă să îi ofere fiului său cel mic primele lecții de responsabilitate și educație financiară.
Tiago, băiețelul de nouă ani pe care îl are împreună cu Sandra Mutu, primește bani pentru îndeplinirea unor sarcini zilnice, dar și pentru reușitele sale de pe terenul de fotbal. Fostul internațional a dezvăluit că fiul său a reușit deja să economisească o sumă consistentă de bani.
În cadrul podcastului iAM Ștucan, Adrian Mutu a explicat că, în familia sa, copiii sunt încurajați să înțeleagă încă de la vârste fragede importanța disciplinei. În cazul lui Tiago, există două responsabilități pe care părinții le consideră esențiale: școala și respectarea unor reguli simple în casă.
Fostul fotbalist a precizat că pune mare accent pe educația băiețelului. Acesta trebuie să își pregătească temele, să participe la activitățile școlare și să obțină rezultate bune. De asemenea, Adrian Mutu își dorește ca fiul său să vorbească corect limba română și să stăpânească cel puțin o limbă străină.
A doua responsabilitate este mult mai simplă, dar trebuie respectată zilnic. Tiago are obligația de a-și face patul în fiecare dimineață, iar pentru îndeplinirea acestei sarcini primește o recompensă financiară.
„(n.r. - El muncește, face ceva la vârsta asta, abdomene, nu știu?) Da, el are, să zic, două job-uri pentru noi, pentru familia noastră. Școala e foarte importantă, nu lipsește niciodată de la școală! Iar notele trebuie să fie pe măsură. Să învețe. Își face temele, fiecare săptămână, nu există să nu facă spelling (n.r. - exerciții de scriere, în engleză) și să nu îl asculte maică-sa. Face cu el și după ne arată voturile, că nu știu dacă se mai numesc note, pe care le ia la școală și așa mai departe. Deci nu există. Ținem la școală, pentru că trebuie să fie un băiat care vorbește bine sau cel puțin cât mai bine gramatical, corect, în limba română. Să știe să vorbească o limbă străină, să se descurce... Asta e foarte important. Ăsta e primul job al lui. Al doilea job e că trebuie să își facă patul în fiecare dimineață. Pentru asta, el primește niște bani. (n.r. - Serios?) Da. Se trezește dimineața și își face patul. Aici e supervizat de femeia pe care noi o avem în casă. Și ea e chiar sinceră cu noi, nu... Trebuie să își aranjeze perna și pătura să o pună pe pat. El doarme mereu doar cu o pătură, că e călduros ca mine. Trebuie să facă asta, are regulile pe ușă la el. (...) Anul trecut îl bonificam pentru gol și pase de gol. La gol îi dădeam 5 lei, la pase de gol 10 lei. Îi dădeam mai mult la pasă de gol ca să nu îl fac egoist. Îl vedeam că tinde să dea el gol și i-am zis că la assist primește 10 lei", a declarat Adrian Mutu.
Pe lângă activitățile de acasă, Tiago este pasionat de fotbal, sportul în care tatăl său a cunoscut succesul. Adrian Mutu a povestit că a găsit o modalitate de a-l motiva să fie mai atent la jocul de echipă.
Cum a reușit fiul lui Adrian Mutu să strângă mii de lei
O altă regulă introdusă de Adrian Mutu are legătură cu administrarea banilor. Tiago primește săptămânal 20 de lei, însă nu poate cheltui întreaga sumă după bunul plac.
O parte din bani este păstrată pentru cumpărături personale, iar 40 de lei sunt direcționați lunar către un sistem de economisire gestionat de tatăl său. După trei luni, fostul fotbalist îi oferă 120 de lei pentru suma depusă, în încercarea de a-i arăta avantajele economisirii și ale investițiilor.
„El primește 20 de lei pe săptămână pentru asta. Deci are 80 de lei pe lună, între care 40 de lei mi-i dă mie, ca investiție, și după 3 luni îi dau dublu. Și 20 de lei își ia el ce vrea. Aia 40 de lei (n.r. - investiți) îi pun de o parte și în trei luni îi dau 120 de lei. Da, ideea de a investi undeva. El gândește, cred că are vreo 4.000-5.000 de lei până acum. Serios. Chiar îi are fizic, pentru că mă și controlează. Și, uite, când își dorește ceva, ajunge și ia bani din investiția făcută. Și se duce și ia. Eu i-am zis, ai grijă ce îți dorești, nu lua toate prostiile... În general își ia ghete de fotbal. Eu i le plătesc cu cardul, dar îi iau 600 de lei (n.r. - din economii). Îi iau, nu îi las! Verifică, să vezi cum... Fix! E o educație financiară pe care încerc să i-o induc", a explicat Adrian Mutu.
Potrivit fostului fotbalist, Tiago a acumulat până în prezent economii cuprinse între 4.000 și 5.000 de lei. Băiețelul este atent la sumele pe care le deține și verifică inclusiv dacă tatăl său respectă înțelegerile financiare stabilite.