Ce conține supa pe care o mănâncă cea mai longevivă familie din lume

Postat la: 22.04.2024 20:09 | Scris de: ZIUA NEWS

Ce conține supa pe care o mănâncă cea mai longevivă familie din lume

Multe gospodine sunt în căutare de rețete sănătoase, unele preparate fiind considerate adevărate leacuri miraculoase. Este și cazul unei supe preparate după o rețetă care datează de secole, despre care se spune că este secretul longevității: minestrone. Această supă este savurată de ani de zile de familia Melis, care deține recordul mondial pentru cea mai mare vârstă însumată pentru nouă frați în viață.

În 2012, când recordul le-a fost atribuit, vârsta totală a celor nouă frați era de 861 de ani, iar cel mai în vârstă dintre ei avea 109 ani. S-a raportat că familia consuma zilnic la prânz supa, pâine și un pahar de vin roșu. Inclusiv un medic a lăudat pe TikTok supa minestrone, despre care a spus că poate reduce colesterolul, poate îmbunătăți sănătatea intestinală, poate sprijini gestionarea greutății și poate reduce riscul de cancer al unei persoane.

„Am fost de acord cu această idee: această supă uimitoare pe bază de plante este plină de vitamine și minerale, fibre și multe altele", a spus Dr. Tim Tiutan. În mod tradițional, supa minestrone se face cu orice legume care cresc în grădină. Rețeta de minestrone este o versiune de primăvară a unui guru culinar, Mary Berry, care a descris-o spunând despre acest preparat că „valorifică la maximum legumele de primăvară".

Rețeta necesită mai puțin de 30 de minute pentru a o pregăti și puțin mai puțin de o oră pentru a o găti.

Ingrediente (pentru trei porții):

  • O lingură și jumătate de ulei de măsline
  • 20 g de unt
  • O ceapă mare, tăiată mărunt
  • Jumătate de praz, tăiat în două pe lungime și feliat subțire
  • 125 g de cartofi, curățați de coajă și tăiați mărunt
  • Două bețișoare de țelină, tăiate mărunt
  • 100 g de varză
  • Un litru de supă de pui, de vită sau de legume
  • 200 g de roșii tocate
  • Sare și piper
  • O lingură de pesto verde (opțional)

Se curățată cartofii și se taie bucăți, la fel și restul legumelor. Într-un vas mare se încinge uleiul și untul apoi se adăugă ceapa, prazul și cartofii și se sotează timp de aproximativ cinci minute. Legumele se lasă să se gătească până când încep să se înmoaie, amestecând din când în când pentru a evita ca acestea să se lipească de tigaie, în special când vine vorba de cartofi. Odată ce aceste legume s-au înmuiat ușor, adăugați țelina și mai gătiți câteva minute.