Bărbatul în brațele căruia Diana Șoșoacă radiază de fericire, în plin proces de divorț. După ce s-a dus să-i gătească preparate alese, i-a promis și o funcție publică
Postat la: 11.11.2024 07:50 | Scris de: ZIUA NEWS
Diana Șoșoacă este încă soția lui Silvestru, în acte. Cei doi trec printr-un proces de divorț extrem de complicat, iar la ultimul termen, șefa SOS nici măcar nu s-a prezentat. În vremea în care fostul partener îi aduce acuzații grave și transmitea, pentru Bugetul.ro, că ar avea amant, eurodeputata este „curtată" de un alt bărbat.
Un blond din Cluj Napoca este fan declarat al Șoșoacei. O admiră, din toate punctele de vedere și nu se ferește să o laude public. Din imaginile pe care le postează în compania sa, este de înțeles că și ea se bucură de prietenia lor. Dacă există loc de mai mult decât amiciție, este secret. Totuși, cert este că blondul Călin Mărincuș a primit un loc pe listele de la alegerile parlamentare, pentru Camera Deputaților.
„Diana noastră este de departe cel mai adevărat, puternic și reprezentativ om politic pentru România! Închipuiți-vă ce ar putea face din poziția de premier sau președinte! Să nu apreciezi strădania, munca și realizările acestei femei, ca român, nu te face misogin, neah! Te face cel mai impotent caracter și cea mai frustrată existență pe care o poți avea ca român!", spune Călin Mărincuș.
Că există o prietenie strânsă între Călin Mărincuș și Diana Șoșoacă se putea vedea și din multele fotografii pe care le postează împreună. Mereu îi este alături, a mers cu ea și la București să depună plângere penală contra CCR. Mai nou, șefa SOS i-a arătat că nu are doar talente prin politică, ci și abilități culinare. Nu i-a făcut doar un preparat, ci un adevărat ospăț.
„Ok, una peste alta, la Plăviceni, fata asta mi-a gătit și m-a servit cu câteva feluri de mâncare! Dacă stau bine și mă gândesc nici eu nu-s chiar fraier! Vino lângă mine! Vino în S.O.S România!", a spus Călin Mărincuș, pe Facebook. Să fie oare vorba despre același bărbat despre care ne povestea Silvestru Șoșoacă? Rămâne de văzut!