Aproximativ 2.000 de opere de artă furate de la British Museum. Un angajat este bănuit: "Da, este foarte posibil"

Postat la: 28.08.2023 11:58 | Scris de: ZIUA NEWS

Aproximativ 2.000 de opere de artă furate de la British Museum. Un angajat este bănuit:

„Aproximativ 2.000" de opere de artă au fost furate de la British Museum a declarat sâmbătă preşedintele prestigioasei instituţii culturale, la o zi după ce directorul muzeului a demisionat. O parte dintre opere au fost deja recuperate.

Hartwig Fischer, în vârstă de 60 de ani, care era în funcţie din 2016, a demisionat vineri din funcţia de director al British Museum, sub presiune de când a fost anunţată, la 16 august, dispariţia unei serii de piese din colecţii, unele datând din secolul al XV-lea î.Hr.

Intervievat sâmbătă la BBC, preşedintele muzeului, fostul ministru conservator George Osborne, a declarat că nu ştie cu exactitate câte obiecte lipsesc, dar „aş da o estimare de aproximativ 2.000". „Am început să recuperăm obiecte furate, ceea ce reprezintă un punct luminos în această furtună", a adăugat el.

Obiectele furate sunt piese mici, neexpuse, păstrate în depozitele muzeului, care nu dispune de un inventar complet al colecţiilor sale dobândite de-a lungul secolelor. „Oricine are cunoştinţe despre ceea ce nu se află în inventar are un mare avantaj", a declarat George Osborne, susţinând că muzeul „trebuie să accelereze procesul deja în curs de stabilire a unui inventar complet".

Anunţul privind furturile a fost un şoc pentru muzeu şi „a afectat reputaţia British Museum", potrivit lui George Osborne. „Credem că am fost victimele unor furturi pe o perioadă lungă de timp şi, sincer, am fi putut face mai mult pentru a le preveni". „A existat o convingere la acel moment în cadrul muzeului, la cel mai înalt nivel, care a refuzat să creadă că un insider fură artefacte, să creadă că unul dintre membrii personalului face acest lucru? Da, este foarte posibil", a adăugat el.

Fondat în 1753, colecţia de opt milioane de obiecte a British Museum include celebra piatră Rosetta, stela care a făcut posibilă descifrarea hieroglifelor, şi este una dintre cele mai vizitate atracţii din Marea Britanie. La jumătatea lunii august, muzeul a declarat că a concediat un angajat, în timp ce poliţia londoneză a declarat că a interogat un bărbat nenumit, dar că nu a luat încă nicio măsură legală.