Adolescenții din întreaga lume repetă obsesiv, fără logică și sens, cifrele 6-7. Trendul bizar care sperie părinții și soluția găsită de o mamă

Postat la: 03.06.2026 09:54 | Scris de: ZIUA NEWS

Adolescenții din întreaga lume repetă obsesiv, fără logică și sens, cifrele 6-7. Trendul bizar care sperie părinții și soluția găsită de o mamă

Trendul „6-7" (six-seven) este una dintre cele mai mari nebunii din cultura online recentă, fiind adoptat masiv de Generația Alpha și Generația Z și promovat mai ales pe Tiktok. Altfel spus, este o memă din categoria „brainrot", adică un tip de umor absurd, o glumă internă la nivel global care nu are o semnificație logică directă, iar fix lipsa de sens este cea care o face populară.

Totul a început de la o piesă a rapperului american Skrilla, numită „Doot Doot (6 7)", în care acesta repetă obsesiv „six-Aseven" (făcând referire la înălțimea de 6 picioare și 7 inci, adică în jur de 2,01 metri, o înălțime ideală în baschet). Mema a explodat cu adevărat datorită unui clip viral în care un puști pasionat de baschet (poreclit acum „67 Kid") apare pe un canal de YouTube (Cam Wilder) venind spre cameră, făcând un gest specific cu mâna și strigând energic „six seven!". De acolo, TikTok-ul a fost inundat de edit-uri cu jucători de baschet (cum ar fi LaMelo Ball) și de oameni care copiază gestul.

În viața de zi cu zi sau în comentarii, „6-7" este folosit ca:

  • O interjecție de energie: Tinerii îl strigă pur și simplu de nicăieri pentru a exprima entuziasm sau pentru a capta atenția.
  • Un răspuns universal: Când cineva întreabă ceva sau nu știe ce să spună, răspunde cu „6-7".
  • Un semnal social: Un mod de a arăta că ești „la curent" cu ce se întâmplă pe internet. 

A devenit atât de masiv încât Dictionary.com l-a numit chiar unul dintre cuvintele/conceptele anului 2025 pentru modul în care a dominat limbajul adolescenților.

Coșmarul profesorilor în școli

Fenomenul a trecut rapid din online în lumea reală. Mulți profesori (inclusiv din România și din afară) s-au plâns că elevii încep să râdă sau să strige în cor „six-seven!" ori de câte ori văd cifrele 6 și 7 scrise pe tablă la orele de matematică, motiv pentru care în unele școli a fost complet interzis în timpul orelor pentru că devenise prea perturbator.

O mamă a reușit să-l facă pe băiatul său să scape de o expresie care a înnebunit-o. Trendul 6-7 a explodat pe rețelele sociale și a ajuns rapid și în România, unde este folosit mai ales de cei mici și de adolescenți. Expresia nu are un sens clar, iar tocmai acest lucru pare să o facă atât de atrăgătoare pentru generațiile tinere.

O mamă exasperată a găsit leac pentru băiatul ei care repeta obsesiv această expresie

Pentru părinți, fenomenul este greu de înțeles. Pentru copii, în schimb, este o glumă care funcționează tocmai pentru că este absurdă. Se spune la întâmplare, se strigă pe holurile școlii, apare în comentarii pe internet și provoacă râsete atunci când este rostită în grup.

De multe ori, expresia este însoțită și de un gest al mâinilor, preluat tot din clipurile virale de pe platformele sociale. Una dintre cele mai distribuite povești pe această temă este cea a unei mame care a povestit, cum a ajuns să fie exasperată de pasiunea fiului ei pentru „6-7".

Băiatul găsea numărul peste tot

Femeia spune că băiatul găsea numărul peste tot și simțea nevoia să îi atragă imediat atenția. O chema în timp ce își făcea temele nu pentru că avea nevoie de ajutor, ci doar ca să îi spună că rezultatul unui exercițiu era 67 sau că o scădere era aproape 67.

„Atenție! Am găsit remediul pentru șase-șapte. Fiul meu m-a înnebunit cu chestia asta, că altfel nu pot să-i spun, găsind semnificația numerologică a lui 6-7 în absolut tot ce vedea. De exemplu, mă striga în timp ce își făcea temele.

Eu credeam că are nevoie de ajutor, dar el mă chema doar ca să-mi spună că la un exercițiu de matematică i-a dat rezultatul 67 sau că la o scădere aproape i-a dat 6-7. Iar entuziasmul acesta l-am observat și la alții: unii erau dezamăgiți că au câștigat 69 de lei, pentru că nu a fost 6-7", și-a început mama povestea.

Episodul care a speriat-o pe mama copilului

Pentru un adult, astfel de episoade pot părea amuzante la început. Numai că, atunci când se repetă zi de zi, devin obositoare. Mama povestește că momentul în care și-a pierdut răbdarea a fost într-o zi în care mergea cu copilul la pediatru. Era deja stresată, obosită și tensionată din cauza traficului și a grijilor legate de starea lui de sănătate.

În timp ce încerca să parcheze, copilul a strigat din spate atât de tare încât femeia s-a speriat și a crezut că s-a întâmplat ceva grav. În realitate, băiatul doar observase „6-7" pe numărul de înmatriculare al unei mașini.

Cum a luat mama atitudine

„Totul a culminat într-o zi când am mers cu el la pediatru pentru că era bolnav. Eram oricum stresată, anxioasă și obosită de condusul prin oraș. Trebuia să-i facă analize de sânge, am căutat loc de parcare pe Ștefan cel Mare, lucru care nu-mi place deloc, și m-am întors acasă extrem de tensionată.

În timp ce încercam să parchez, îl aud deodată de pe bancheta din spate strigând: Mamă, uită-te! Nu pot să cred!

M-am speriat atât de tare încât am crezut că fac accident. Când colo, ce credeți? Văzuse 6-7 pe numărul de înmatriculare al unei mașini. Am crezut că mi se sparge o venă de nervi!", a mai spus mama băiatului.

Metoda ei a funcționat surprinzător de bine

Acel episod a fost, după cum spune chiar ea, momentul în care a simțit că nu mai suportă. Soluția a venit însă dintr-o direcție neașteptată. Mama ei, adică bunica băiatului, comandase tricouri personalizate cu „67". Prima reacție a fost de revoltă, pentru că i s-a părut că astfel nu face decât să încurajeze un obicei enervant. După scurt timp, femeia și-a dat seama că tocmai aici s-ar putea afla rezolvarea. În loc să lupte direct cu trendul, a decis să îl ducă la extrem.

A început să spună ea însăși „șase-șapte" în toate situațiile posibile, chiar și atunci când nu avea nicio legătură cu discuția. Mai mult, a făcut asta în public, în momente în care băiatul se simțea stânjenit. Mergea să îl ia de la școală și striga „6-7, 6-7" în fața colegilor și a altor părinți, scrie retetesivedete.ro.

Reacția copilului nu a întârziat: a început să îi spună că este penibil și să o roage să înceteze. Pe scurt, ceea ce era „cool" între copii și-a pierdut farmecul în clipa în care a fost preluat de un adult, mai ales de mamă, și repetat ostentativ. Femeia spune că metoda a funcționat surprinzător de bine, iar fiul ei a început să se îndepărteze singur de expresia pe care înainte o repeta obsesiv.

Bunica băiatului a rezolvat problema

„Recent, mama mea a anunțat că a comandat de pe internet tricouri personalizate cu 6-7. Inițial i-am zis: De ce încurajezi prostia asta? Dar apoi mi-am dat seama că asta e, de fapt, cea mai bună soluție: să-l încurajez până se plictisește. De atunci, de fiecare dată când vreau să-l sâcâi, îi zic șase-șapte cu orice ocazie. Și ce să vedeți? A început să-mi spună că e o prostie și să mă roage să mă opresc.

Merg să-l iau de la școală și strig pe stradă, de față cu toți colegii și părinții lui: 6-7! 6-7! El îmi zice: Gata, mamă, încetează, e penibil!. Se rușinează cu mine, cu mama nebună cu părul roz care strigă numere pe stradă. A fost atât de simplu! Acum eu sunt cea care spune 6-7 până îl fac să-și piardă el cumpătul. Când mă roagă să tac, eu îi răspund: Dar de ce, mamă? E foarte modern să zici șase-șapte!", a explicat femeia.