A mânca fake: Un nou trend bizar face ravagii pe rețelele sociale, promițând o metodă riscantă de a păcăli foamea definitiv

Postat la: 27.02.2026 10:32 | Scris de: ZIUA NEWS

A mânca fake: Un nou trend bizar face ravagii pe rețelele sociale, promițând o metodă riscantă de a păcăli foamea definitiv

Un nou trend controversat face ravagii pe rețelele sociale, promițând o metodă bizară de a păcăli foamea: utilizarea foliei alimentare ca barieră între gust și calorii. Tehnica, pe cât de simplă, pe atât de riscantă, presupune învelirea alimentelor în plastic înainte de a fi introduse în gură.

Utilizatorii mestecă energic mâncarea prin folie pentru a simți textura și a trimite semnale de sațietate către creier, însă, în final, resturile sunt scuipate fără a fi înghițite. Deși promovat ca un „truc" de slăbit, acest comportament ridică semnale de alarmă în rândul specialiștilor, fiind considerat o metodă periculoasă care nu doar că privează organismul de nutrienți, dar poate încuraja tulburări alimentare grave sub masca unei soluții rapide pentru dietă. Susținătorii metodei susțin că simplul act de a mesteca și de a simți gustul alimentelor ar putea induce senzația de sațietate, fără aport caloric. Practic, corpul ar fi păcălit să creadă că a fost hrănit.

Însă specialiștii atrag atenția că simularea mâncatului nu oferă organismului energie sau nutrienți esențiali. Mai mult, există riscul ca această practică să intensifice poftele alimentare pe termen lung, deoarece creierul nu primește, în realitate, aportul energetic așteptat. Medicii și psihologii spun că trendul prezintă toate semnele unui comportament alimentar periculos. Practica ar putea favoriza dezvoltarea unor tulburări grave, precum bulimia sau anorexia, prin asocierea plăcerii gustului și texturii cu lipsa caloriilor. În plus, există și riscuri fizice. Mestecarea repetată a alimentelor prin folie alimentară poate duce la ingerarea unor cantități de microplastice. Frecarea constantă a plasticului de dinți și salivă poate elibera particule fine care pot ajunge în sistemul digestiv sau respirator, cu potențiale complicații asupra sănătății.

Ceea ce a început ca un experiment bizar s-a transformat rapid într-un fenomen online, adunând milioane de vizualizări și generând dezbateri aprinse. În timp ce unii utilizatori privesc trendul ca pe o metodă „ingenioasă" de a evita caloriile, alții îl consideră periculos și alarmant. Nu este pentru prima dată când internetul promovează metode extreme de slăbit. De-a lungul timpului, au apărut și alte tendințe controversate, precum injecțiile „topitoare de grăsime" vândute online sau dispozitive experimentale care blochează maxilarul pentru a împiedica mestecatul. Specialiștii recomandă prudență și subliniază că orice metodă sănătoasă de scădere în greutate ar trebui să se bazeze pe alimentație echilibrată, activitate fizică și consult medical, nu pe experimente virale cu potențial periculos.