Un copil de 1 an şi 9 luni a ajuns la spital după ce a căzut de la etajul 2 al unui bloc

Postat la: 16.06.2019 12:32 | Scris de: ZIUA NEWS

Un copil de 1 an şi 9 luni a ajuns la spital după ce a căzut de la etajul 2 al unui bloc

Un copil de 1 an și 9 luni a ajuns, sâmbătă, la spital, după ce a căzut de la etajul 2 al unui bloc din Motru. Potrivit polițiștilor, băiețelul se afla în apartament împreună cu părinții săi. După ce a primit îngrijiri medicale la Motru, acesta a fost transferat la Craiova.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, la un bloc din municipiul Motru. Copilul a căzut de la o fereastră a apartamentului în care se aflau și părinții săi. Acesta a fost preluat de o ambulanţă şi transportat inițial la spitalul din localitate, cu suspiciune de fractură de bazin, după care a fost transferat la Craiova. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, în care se continuă cercetările pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

"Din primele cercetări efectuate la fata locului, polițiștii au constatat faptul că un minor de 1 an și 9 luni, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu ambii părinţi, a căzut de la fereastra dormitorului locuinţei, situată la etajul doi al unui bloc, din municipiul Motru, suferind mai multe leziuni. Minorul a fost găsit conștient și a fost transportat la spital cu ambulanţa", a declarat, duminică, Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Și Direcţia pentru Protecţia Copilului Gorj va face o anchetă privind condiţiile în care trăia micuţul.