Sorina Pintea, control surpriză la un spital din București. Nereguli depistate de ministrul Sănătății

Postat la: 21.06.2019 16:04 | Scris de: ZIUA NEWS

Sorina Pintea, control surpriză la un spital din București. Nereguli depistate de ministrul Sănătății

Sorina Pintea a făcut o vizită inopinată la Spitalul „Marius Nasta" din Capitală. Ministrul Sănătății a descoperit nereguli la o secție exterioară, unde sunt și pacienți bolnavi de tuberculoză.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a efectuat o vizită inopinată, vineri dimineața, la Institutul Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta", transmite DC News. Vizita ministrului ar fi vizat o secție exterioară a spitalului, unde sunt internați și pacienți bolnavi de tuberculoză. Sorina Pintea ar fi fost nemulțumită că în sala de așteptare, situată în imediata apropiere a Secției de Tuberculoză, pacienții nu purtau mască, nu existau mănuși sau substanțe dezinfectante.

Sorina Pintea a efectuat de-a lungul timpului mai multe vizite inopinate în spitale publice din țară și din Capitală, dar și la o clinică privată. Printre unitățile medicale vizate de controalele surpriză ale ministrului Sănătății se numără spitalele de Urgență din Ploiești, Târgu Jiu, Slobozia, Constanța și Călărași.