Româncă arestată în Italia după ce s-a aflat că o maltrata pe bătrâna de care avea grijă

Postat la: 25.05.2020 11:06 | Scris de: ZIUA NEWS

Româncă arestată în Italia după ce s-a aflat că o maltrata pe bătrâna de care avea grijă

O îngrijitoare română în vârstă de 47 de ani a fost arestată de carabinierii secției Francavilla Fontana pentru violență împotriva unei persoane în vârstă, invalidă, de care avea grijă.

Ancheta a început în urma semnalării unei căderi accidentale la Francavilla Fontana a femeii în vârstă de 90 de ani, în urma căreia au ieșit la iveală informații despre violențe fizice și verbale repetate, în perioada decembrie 2019 - mai 2020, împotriva doamnei în vârstă comise de către îngrijitoare.

După cădere, bătrâna a fost transportată la spitalul civil din Francavilla Fontana, unde s-a găsit o „vânătaie lacerată la nivelul arcadei stângi și umflături la nivelul feței".

Din acest motiv, a fost necesară spitalizarea, iar femeia de 90 de ani este în prezent sub observație. Îngrijitoarea a fost transferată în închisoarea Lecce, scrie presa din Italia.