Omul lui Basescu salută noul Guvern proeuropean al Republicii Moldova

Postat la: 09.06.2019 10:45 | Scris de: ZIUA NEWS

Omul lui Basescu salută noul Guvern proeuropean al Republicii Moldova

Eugen Tomac liderul PMP, omul lui Traian Basescu, a salutat formarea noului Guvern al Republicii Moldova, condus de Maia Sandu și alcătuit din partidele pro-europene grupate în blocul ACUM împreună cu socialiștii din PSRM.

„Am multe puncte de vedere diferite față de liderii politici proeuropeni de la Chișinău și îmi este silă de loazele din jurul lui Dodon, dar nu pot să nu salut mișcarea curajoasă de azi. R. Moldova face primul pas pentru a ieși, timid, din izolare. Uniunea Europeană va fi alături și ne vom ocupa de la Bruxelles pentru ca românii de peste Prut sa fie sprijiniți consistent in următoarea perioadă.

România încă se uita, din păcate, mirată și ușor dezorientată pentru că politica noastră externă din ultimii ani este identică cu politica ridicatului din umeri: „nu știu", „nu ma pricep", „nu ma bag", a scris pe facebook liderul PMP, Eugen Tomac.

Maia Sandu merită felicitată pentru acest curaj de a-și asuma, intr-un moment foarte tensionat, un rol foarte important pentru parcursul celui de al doilea stat românesc. România trebuie sa recunoască prima guvernul de la Chisinau, altfel vom părea ridicoli dacă vom transmite felicitări după Estonia sau alte state europene, mai spune Tomac.

Republica Moldova are de sâmbătă un nou Guvern condus de Maia Sandu și format din partidele pro-europene grupate în blocul ACUM împreună cu socialiștii din PSRM. PDM, formațiunea oligarhului Vlad Plahotniuc, a rămas în opoziție. Învestirea noului Cabinet a avut loc la finalul unei zile tensionate în Parlamentul de la Chișinău, care s-a întrunit în ședință, în ciuda deciziei Curții Constituționale, controlată de Plahotniuc, de a-l dizolva.