O adolescentă care a căzut într-o fântână din Caracal a fost salvată de pompieri

Postat la: 22.03.2019 07:39 | Scris de: E-politic

 O adolescentă care a căzut într-o fântână din Caracal a fost salvată de pompieri

Potrivit ISU Olt, pompierii Detaşamentului Caracal, cu o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare şi un echipaj SMURD, au intervenit în municipiul Caracal, la gara CFR, pentru salvarea unei fete, care a căzut într-o fântână nefuncţională.

În momentul când au sosit echipajele ISU Olt, adolescenta, în vârstă de 15 ani, din municipiul Caracal, a fost găsită conştientă, la o adâncime de circa şase metri, diametrul fântânii fiind de 60 de centimetri. „Cu ajutorul cordiţelor de salvare şi a unui ham, pompierii au reuşit să o aducă pe fată la suprafaţă. Pacienta a fost preluată de echipajul SMURD, conştientă, fără urme vizibile de traumă, cu hipotermie uşoară şi a fost transportată la CPU Caracal", au transmis reprezentanţii ISU Olt. Fântâna nu mai era funcţională, dar mai avea 30 - 40 de centimetri de apă, cel mai probabil din provenită din precipitaţii.